Uz de fals. Art.323 NCP. Sentința nr. 3508/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3508/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-12-2015

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3508/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat M. I., având ca obiect uzul de fals (art. 323 NCP)

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că, prin rechizitoriul nr. 8479/P/2012 din data de 30.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. I. pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 cp.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.320 alin.l C.p., formarea unui nou dosar și trimiterea acestuia la Secția nr. 1 Poliție Pitești în vederea începerii urmăririi penale, identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor.

De asemenea s-a dispus sesizarea instanței cu desființarea înscrisului fals, respectiv diploma de bacalaureat . nr._.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în luna iulie 2008 inculpatul a depus la Universitatea Pitești - Facultatea de Teologie în vederea înscrierii la facultate o diplomă de bacalaureat despre care știa că este falsă.

Această situație de fapt este reținută în baza următoarelor mijloace de probă: adresă emisă de Liceul Tehnologic "T. Pallady" București nr.755/23.10.2013 (fil. 15); adresă emisă de ROMDIDAC S.A. nr. 1882/28.11.2012 (fila 16); adresă emisă de Inspectoratul Școlar Județean V. nr.4177/10.12.2012 ( fila 17); raport de constatare tehnico-științifică grafică nr._ din 08.01.2013 ( filele 24-26); diploma de bacalaureat . nr._ (fila 27); declarație martor R. A. (fil.44, 53); fișă cazier judiciar inculpat M. I. ( fila 30); declarație făptuitor M. I. (fila 34); declarație învinuit M. I. (filele 39-40); declarație inculpat M. I. (filele 47-48).

Inculpatul, prezent în instanță la termenul de judecată din data de 19.11.2015 a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, solicitând totodată aplicarea în ceea ce-l privește a dispozițiilor art. 375 C.p.p., cu menționarea faptului că este de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Constatând îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate, instanța a admis solicitarea inculpatului, sens în care în faza de judecată a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 09.10.2012 organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizate prin plângerea penală formulată de Universitatea Pitești cu privire la faptul că, cu ocazia verificării documentelor predate la compartimentul Acte Studii în vederea întocmirii și eliberării diplomelor de licență pentru Facultatea de Teologie, promoția 2011, s-a constatat că numitul M. I. are la dosarul personal o diplomă de bacalaureat falsă.

Inculpatul s-a înscris la Universitatea Pitești- Facultatea de Teologie Ortodoxă în sesiunea de admitere din iulie 2008, ocazie cu care a depus la dosarul de înscriere diploma de bacalaureat . nr._ din care reiese că acesta ar fi absolvit Grupul Școlar Industrial nr.l9 București în anul 1999.

Organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au formulat adresă către Grupul Școlar; Industrial nr.19 București, actualul Liceu Tehnologic "T. Pallady" pentru a solicita relații cu privire la inculpat, dacă acesta a frecventat cursurile acelei instituții, iar prin adresa nr.755 din 23.10.2013 Liceu Tehnologic "T. Pallady" a comunicat faptul că inculpatul nu a fost elevul acelei instituții, iar Grupul Școlar Industrial nr.19 nu a mai școlarizat elevi la formă de învățământ seral din anul 1996- an terminal. Potrivit mențiunilor de pe diploma de bacalaureat depusă de inculpat, acesta ar frecventat cursurile de seral ale acestui liceu în perioada 1996-1999.

Prin adresa nr.1882 din data de 28.11.2012 emisă de ROMDIDAC S.A. formularul de act de studiu, Diplomă de Bacalaureat cu . nr._ a fost ridicat de către Inspectoratul Școlar Județean V., căruia i-au fost livrate carnetele cu . nr._ -_ pe bază de factură, prin urmare diploma nu putea fi emisă de un liceu din București.

Conform adresei nr.4177 din 10.12.2012 emisă de Inspectoratul Școlar Județean V. diploma de bacalaureat cu . nr._ a fost eliberată la data de 03.08.1998 de Liceul Teoretic M. K. V., iar diploma aparține numitului R. A..

Numitul R. A. a fost audiat prin comisie rogatorie, acesta confirmând informațiile puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean V. și arătând că diploma de bacalaureat cu . nr._ i-a fost emisă la data de 03.08.1998.

În cauză s-a efectuat raportul de constatare tehnico științifică grafică nr._ din 08.01.2013 conform căruia impresiunile de ștampilă existente pe diploma de bacalaureat folosită de inculpat au fost prelucrate cu tehnică de calcul și listate pe suport la o imprimantă cu jet de cerneală.

Fiind audiat la urmărire penală, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă în fața instanței și-a revizuit poziția, recunoscând săvârșirea infracțiunii întocmai cum s-a reținut în sarcina sa prin actul de sesizare.

Referitor la încadrarea juridică, instanța reține că noua reglementare nu diferă de vechile dispoziții. În consecință, pentru stabilirea legii penale mai favorabile instanța are în vedere modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Sub acest aspect instanța are în vedere că se orientează potrivit vechiului cod penal către aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, modalitate ce are corespondent în Noul Cod penal, instituția amânării aplicării pedepsei. Dispozițiile Codului penal din 1968 sunt mai favorabile în condițiile în care în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute obligații, cu excepția aceleia de a nu mai săvârși infracțiuni în interiorul termenului de încercare. Date fiind aceste aspecte, instanța va considera că, în ansamblu, prevederile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod penal sunt mai favorabile inculpatului.

În raport de aceste argumente, în temeiul art. 386 C.p., instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M. I. din infr. prev. de art. 323 C.p. in infracțiunea prev. de art. 291 C.p. 1968 cu aplic. art. 5 C.p.

Așa fiind, in drept, fapta inculpatului M. I., care în luna iulie 2008 a depus la Universitatea Pitești - Facultatea de Teologie în vederea înscrierii la facultate o diplomă de bacalaureat despre care știa că este falsă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 291 C.p. 1968 cu alic. art. 5 C.p.

La individualizarea și cuantificarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp. art. 72 C.p. 1968, respectiv limitele de pedeapsă fixate în textul incriminatoriu, gradul de pericol social al faptei comise dedus din împrejurările acesteia și concentrația alcoolemiei, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în fața instanței, recunoscând și regretând fapta.

De asemenea se reține și faptul că inculpatul are vârsta de 52 de ani, este autorizat pentru exercitarea profesiei de interpret al limbajului mimico-gestual, este incadrat in grad de handicap, beneficiind de pensie de invaliditate, sens în care este necesară acordarea unei clemențe în vederea atingerii scopului educativ al pedepsei.

Față de aceste considerente instanța se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea în cuantumul minim, stabilit prin luarea în calcul și a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., sens în care urmează a aplica inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare.

Ca modalitate de individualizare a executării, se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei, poate fi atins și fără executare în condiții de privare de libertate, respectiv prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul art. 81 C.p. 1968, urmând a se fixa termen de încercare de 2 ani și 2 luni, conform art. 82 C.p. 1968.

Instanța nu poate da efect solicitării inculpatului de aplicare a amenzii penale, având în vedere pericolul social concret pentru valorile sociale ocrotite de lege, atitudinea inițială de negare a săvârșirii faptei. Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și nu este recidivist nu justifică acordarea unei clemențe nejustificate față de conduita sa antisocială, insă aceste aspecte vor fi avute în vedere de instanță la stabilirea pedepsei, în cuantumul minim posibil.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1968, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune sau dacă nu va respecta obligațiile impuse prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969 și, conform art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

In baza art. 25 alin. 3 C.p.p. va dispune desființarea totală a înscrisului “Diplomă de bacalaureat” . nr._ (f. 27 d.u.p.)

Ca o consecință a condamnării, în temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. va obliga pe inculpat să achite către stat suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 386 C.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M. I. din infr. prev. de art. 323 C.p. in infracțiunea prev. de art. 291 C.p. 1968 cu aplic. art. 5 C.p. in condițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Condamnă pe inculpatul M. I., fiul lui N. și M., născut la 16.11.1963 in București, domiciliat in București, ., ., sector 2, CNP_, la 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.p. 1968 cu aplic. art. 5 C.p. in condițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1968.

În temeiul art. 5 alin. 1 C.p. combinat cu art. 81 C.p. 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 Cp 1968 fixează termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp 1968 privitoare la cazurile de revocare a măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art. 25 alin. 3 C.p.p. dispune desființarea totală a înscrisului “Diplomă de bacalaureat” . nr._ (f. 27 d.u.p.)

În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

Pentru grefier plecat din instanță

semnează grefier șef secție penală

2.ex. red.GI/dact.VO/18.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz de fals. Art.323 NCP. Sentința nr. 3508/2015. Judecătoria PITEŞTI