Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 421/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 421/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 421/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 421

Ședința publică de la 23 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat R. A. M., având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul aflat în stare de detenție, asistat de avocat ales P. M. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este al doilea termen de judecată după declinarea competenței, stadiul procesual-fond, a fost înaintată fișa de cazier judiciar a petentului, au fost comunicate relațiile solicitate Judecătoriei Topoloveni, după care,

Apărătorul petentului și reprezentanta parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită în temeiul art. 598 lit. d noul cod de proc. penală admiterea contestației la executare, a se avea în vedere decizia nr. 29 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat cu privire la legea mai favorabilă. Arată că în sentința penală atașată se face vorbire de sentința penală privind contopirea. Apreciază că operează legea penală mai favorabilă în raport de sentința penală nr. 480/08.12.2014. Judecătoria Topoloveni precizează că s-a aplicat legea penală mai favorabilă, insă nu este adevărat, nu s-a aplicat decizia Curții Constituționale nr. 265/06.02.2014. Trebuie să se aplice codul penal vechi cu privire la legea mai favorabilă.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației la executare ca nefondată, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat. Precizează că art. 585 cod proc. penală menționat in decizia indicată vizează alte modificări ale pedepselor – secțiunea schimbări in executarea unor hotărâri.

Apărătorul petentului arată că erau două hotărâri.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea contestației la executare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 04.05.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr. unic de dosar_ contestația la executare formulată de petentul- condamnat R. A. M., încarcerat în PNT Colibași, prin care a solicitat contopirea pedepselor privative de libertate la care a fost condamnat, raportat la dispozițiile art. 34-25 c.p. anterior.

În motivarea cererii, petentul a invocat dispozițiile art. 5 și art. 6 c.p. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.02.2014 prin care s-a statuat asupra comparației globale a regimului represiv a fiecăreia din legile penale aplicabile. În speță, dispozițiile Codului Penal anterior în materia concursului de infracțiuni au un caracter mai favorabil; astfel, potrivit art. 34 alin. 1 lit. b c.p. anterior, atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor până la maximul ei special. După descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată petentului, se repun în individualitatea lor următoarele pedepse: 3 ani închisoare pentru săv. infr. prev. și ped. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a,g c.p., ped. de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săv. infr. prev. și ped. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a, g i c.p. în cond. art. 41 alin. 2 c.p.; ped. de 1 an închisoare pentru săv. infr. prev și ped. de art. 25 c.p. rap. art. 221 alin. 1 c.p. Dacă s-ar face aplicarea disp. art. 40 Nc.p., pedeapsa rezultantă la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, este mult mai mare și în defavoarea petentului.

Prin sentința penală nr. 228/18.09.2015 pronunțată de Judecătoria Topoloveni s-a dispus, în baza art. 585 c.p.p.rap. art. 50 c.p.p., declinarea competenței de soluționare a cererii de contopire pedepse formulată de petentul R. A. M., în favoarea Judecătoriei Pitești.

Sosită pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar la data de 11.12.2015.

La termenul de judecată din data de 02.02.2016, petentul, prin apărător, și-a precizat obiectul prezentei cereri, respectiv contestație la executare întemeiată pe disp. art. 598 lit. d c.p.p.

La dosarul cauzei s-a dispus atașarea mandatului în a cărui executare se află petentul, a fișei de cazier judiciar, precum și a sentinței penale de condamnare nr. 480/08.12.2014 pronunțate de Judecătoria Topoloveni, cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 480/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 253/A/07.04.2015 a Curții de Apel Pitești, numitul R. A. M. a fost condamnat la:- pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped. de art. 311 alin. 1 c.p., cu aplic. art. 5 c.p., în condițiile art. 396 alin. 10 c.p.p.; pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 313 alin. 2 c.p. rap. art. 311 alin. 1 c.p., cu aplic. art. 5 c.p., în cond. art. 396 al. 10 c.p.p.

Prin aceeași sentință penală s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina petentului sunt concurente cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sent. pen. nr. 264/2013 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin nerecurare, dispunându-se anularea suspendării sub supraveghere a executării acestei pedepse, descontopirea pedepsei menționate-de 3 ani închisoare și repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săv. infr. prev. și ped. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a,g c.p., ped. de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săv. infr. prev. și ped. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a, g i c.p. în cond. art. 41 alin. 2 c.p.; ped. de 1 an închisoare pentru săv. infr. prev și ped. de art. 25 c.p. rap. art. 221 alin. 1 c.p.

Făcându-se aplicarea disp. art. 5 c.p. și art. 40 alin. 2 rap. art. 38 alin. 1-art. 39 alin. 1 lit. b c.p., în cauză s-a dispus contopirea pedepselor mai sus menționate cu pedepsele aplicate prin sent. pen. nr.264/2013 a Judecătoriei Topoloveni, numitul R. A. M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani și o lună închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, în final dându-se spre executare pedeapsa de 5 ani și o lună închisoare.

Parcurgând contestația formulată de petent prin prisma dispozițiilor legale invocate, respectiv art.598 lit.d Cpp, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, motivul invocat de petent în susținerea prezentei cereri- și anume o redozare a pedepsei ca urmare a aplicării în speță a dispozițiilor Vechiului Cod penal privind concursul de infracțiuni- dispoziții apreciate ca lege mai favorabilă în cauză -, cu consecința firească, a unei reindividualizări a pedepselor, și finalmente, a reducerii pedepsei de executat - neregăsindu-se între cazurile expres prevăzute de textul legal menționat.

Se constată că hotărârea de condamnare a rămas definitivă după . noului Cod penal, procedându-se la o analiză a legii penale mai favorabile la momentul soluționării fondului cauzei, de altfel în speță dându-se eficiență dispozițiilor art. 5 c.p., hotărârea rămânând definitivă și intrând în puterea autorității de lucru judecat la data de 07.04.2015 prin dec. pen. nr. 253/A a Curții de Apel Pitești.

Pentru aceste considerente, în baza art. 598 c.p.p. va respinge contestația formulată de petentul R. A. M., urmând a-l obliga pe acesta, în temeiul disp. art. 275 alin. 2 c.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul- condamnat R. A. M., fiul lui N. și E., născut la data de 02.09.1983, în prezent încarcerat în PNT Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul- condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2016

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

RED.A.M.D.

TEHN.AMD/4 EX.02.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 421/2016. Judecătoria PITEŞTI