Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 86/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 86/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 86/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 86/2016

Ședința publică de la 14 ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU

Grefier: E. D. O.

Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul-contestator M. O., având ca obiect liberare condiționată (art. 587 NCPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 03.11.2015, petentul-contestator M. O., deținut în P. Colibași a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești, o cerere prin care solicită liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse cu închisoarea.

În motivarea cererii petentul a arătat că întrunește condițiile impuse de lege pentru a fi liberat condiționat, a executat fracția din pedeapsa aplicată și a avut un comportament bun în penitenciar.

La termenul de judecată din data de 13.01.2016, în baza art. 43 C.pr.pen., rap. la art. 45 C.pr.pen., instanța va conexa dosarele nr._/280/2015,_/280/2015,_/280/2015 și nr._/280/2015, la dosarul nr._, având în vedere identitatea de părți și obiect.

La interpelarea instanței, petentul, personal, a arătat că la data formulării cererii se afla încarcerat la P. Tg. J..

Instanța în raport de această împrejurare a invocat excepția de necompetență teritorială în soluționarea cauzei a Judecătoriei Pitești si declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu J..

Astfel, potrivit disp.art.50 C.pr.pen și art.59 și urm. V.C.pen, cu aplicarea art.5 N.C.pen, instanța competentă să dispună asupra liberării condiționate este instanța de executare sau instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de detenție.

În consecință, întrucât petentul a precizat execută pedeapsa la P. Târgu J., instanța va declina, în baza art. 50 C.pr.pen. și art.59 și urm. V.C.pen, cu aplicarea art.5 N.C.pen, cererea, în favoarea Judecătoriei Târgu J..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, în baza art. 272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină, în baza art. 50 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VCpen., cu aplicarea art. 5 NC.pen., cererea petentului-condamnat M. O., fiul lui I. și M., născut la data de 07.05.1988, deținut în P. Târgu J., în favoarea Judecătoriei Târgu J..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, în baza art. 272 C.pr.pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016.

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

E. D. O.

2.ex.red.DD/dact.VO/ 10.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 86/2016. Judecătoria PITEŞTI