Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 824/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 824/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
SENTINȚA PENALĂ NR. 824/2015
Ședința publică de la 27.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Z. D. (N.)
Grefier I. M. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror D. M..
Pe rol pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe pe revizuenta T. M. V., având ca obiect revizuire(453 C.p.p)-
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.11. 2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 27.11.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, la data de 20.10.2015, revizuenta T. M. V. a solicitat instanței admiterea în principiu a cererii de revizuire, suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării sentinței penale nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București.
În motivare, revizuenta a arătat în esență că prin sentința penală nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni, a cărei executare a fost suspendată condiționată, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, fiind totodată obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente .., la plata sumei de 266.110 lei, reprezentând obligații fiscale accesorii debitului principal de 158.377 lei, dar și că s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, până la concurența sumei de 266.110 lei.
A arătat revizuentul, după expunerea situației de fapt, că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor constitutionale și că aceasta continuă să își producă efectele, care nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.
La data de 16.11.2015, intimata parte civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise prin care a solicitat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de revizuire.
În motivare, intimata a arătat că fiind întemeiată pe prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005, declarate neconstitutionale prin Decizia Curții Constitutionale nr. 363/2015, raportat la momentul publicării în Monitorul Oficial, se disting cinci ipoteze posibile: cauze soluționate până la publicarea deciziei Curtii Constitutionale și în care nu a fost sesizată Curtea cu o dispoziție din lege, declarată neconstitutională; cauze soluționate până la publicarea deciziei Curtii Constitutionale și în care nu a fost sesizată Curtea cu o excepție având același obiect; cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care a fost sesizată Curtea Constitutională cu excepția de neconstitutionalitate respectivă până la publicarea Deciziei Curții; cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care sunt aplicabile dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale, dar în care nu a fost sesizată Curtea Constitutională cu excepția de neconstitutionalitate respectivă până la publicarea Deciziei Curții; cauze care nu se aflau pe rolul instantelor judecătorești până la publicarea deciziei.â
Intimata a învederat că fiind definitiv soluționată cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, decizia Curții Constitutionale nr. 363/2015 nu este aplicabilă în prezenta cauză. Totodată, intimata a arătat că întrucât de la data introducerii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constitutionalitate, care nu a fost răsturnată, decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a transat definitiv soarta litigiului. În același sen, intimata a arătat că dacă s-ar aprecia altfel, ar însemna să se atribuie efecte nu numai pentru viitor, ci și retroactiv, și s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, ceea ce este evident inadmisibil.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._/299/2013 și totodată, având în vederea Decizia Curții Constitutionale nr. 506/06.06.2015, citarea părților.
La termenul din data de 20.11.2015, constatând întrunite cumulativ dispozițiile art. 459 alin(3) C.proc.pen., instanța a admis în principiu cererea de revizuire, formulată de revizuentă, cu privire la sentința penală nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București și în consecință a dispus rejudecarea cauzei penale în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
Analizând actele și lucrările cauzei, respectiv sentința penală nr. nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul_/299/2013, reține următoarele:
Prin sențința penală nr. nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, s-a hotărât:
„În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1968 și art. 13 din Codul penal din 1968, în referire la art. 5 alin. (1) din Codul penal, condamnă pe inculpata T. M. V., fiica lui G. și M., născută la data de 18.11.1959 în B., jud. B., domiciliată în mun. București, ., sector 2, CNP_, cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale, la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată.
În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, interzice inculpatei T. M. V. drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei închisorii.
Potrivit art. 81 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 2 ani și 11 luni, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1968.
În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19 și următoarele din Codul de procedură penală și art. 998-999 din Codul civile din 1864, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în mun. București, ., sector 5, și obligă inculpata T. M. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente .., cu sediul în mun. București, . – 42, . 1, la plata sumei de 266.110 lei reprezentând obligațiile fiscale accesorii debitului principal de 158.377 lei (debitul principal fiind recuperat în totalitate).
În baza art. 397 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 249 din Codul de procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005, dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei de 266.110 lei.
În baza art. 274 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, obligă inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (150 lei din faza de urmărire penală și 250 lei din faza de judecată).
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri Oficiului Național al Registrului Comerțului la data rămânerii definitive a acesteia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2014.”.
Prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București s-a decis:
“În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de inculpata T. M. V. împotriva sentinței penale nr. 861/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul cu numărul de mai sus. Desființează în parte sentința apelată și pe fond rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatei prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005 la 6 luni închisoare și stabilește termen de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 Codul penal din 1969. Înlătură dispoziția privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și părții responsabile civilmente. În baza art. 391 C.p.p. menține sechestrul asigurator instituit prin ordonanța procurorului nr._/P/2011 din data de 26.02.2013, în limita sumei de 266.110 lei. În baza art. 2 rap. la art. 6 al. 1 din OG 75/2001 dispune înscrierea prezentei hotărâri judecătorești, la data rămânerii ei definitive, în cazierul fiscal gestionat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 363/07.05.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 495/06.07.2015, definitivă și general obligatorie, norma de incriminare în baza căreia revizuenta T. M. V. a fost condamnată, respectiv dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, a fost declarată neconstituțională, reținându-se în esență că aceasta nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii. În concret, s-a avut în vedere că respectiva normă nu întrunește condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind astfel contrară dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituția României.
Prin urmare, observând că până la această dată legiuitorul nu a pus în acord cu Constituția dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, depășindu-se termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, instanța apreciază că nu se mai poate angaja răspunderea penală a inculpatei, fapta fiind scoasă din sfera ilicitului penal.
Potrivit art. 453 alin (1) lit. f C.proc.pen. „Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, între altele, când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”
În acest sens, raportat la susținerile intimatei parte civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, din concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei, cu titlu preliminar, instanța observând conținutul acestora le-a calificat ca fiind concluzii privind fondul cauzei, iar nu o veritabilă excepție procesuală, câtă vreme aceasta nu a făcut nicio referire la faptul că în cauză nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
În continuare, raportat la criticile formulate de aceasta privind, în esență, că hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată nu poate beneficia de dispozițiile Deciziei Curții Constitutionale nr. 363/07.05.2015, întrucât este vorba de o cauză care s-a soluționat în mod definitiv, instanța amintește acesteia tocmai că revizuirea unei hotărâri se poate dispune numai în cauze soluționate definitiv- Art. 453 alin(1) C.proc.pen. prevăzând „Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive...”, iar dispozițiile art. 453 alin(1) lit. f C.proc.pen., invocate de aceasta, reglementează unul din cazurile de revizuire, pentru situația în care o hotărâre s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”
Față de cele ce preced, reținând că, în urma Deciziei nr. 363/07.05.2015 a Curții Constitutionale, legiutorul nu a pus în acord dispozițiile textului în baza căruia a fost condamnată revizuenta cu Constitutia României și, în consecință, că fapta pentru care a fost condamnată nu mai este prevăută de legea penală, dar și că, în concret, consecințele încălcării dispozițiilor constitutionale continuă să se producă, în temeiul art. 462 C.proc.pen. instanța va admite cererea de revizuire a sentinței penale nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală, formulată de revizuenta T. M. V..
Va anula sentința penală nr. 861/08.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală, prin care revizuenta a fost condamnată la o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În baza art. 396 alin(1) și (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin(1) lit. b teza I C.proc. pen. cu referire la Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții Constituționale, va dispune achitarea revizuentei inculpată T. M. V.,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.
În baza art.397 alin(1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin(1) și (5) C.proc.pen. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu revizuenta inculpată și partea responsabilă civilmente ..
Va anula toate formele de executare efectuate în baza sentinței penale nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală.
În baza art. 275 alin(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 462 C.proc.pen. admite cererea de revizuire a sentinței penale nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală, formulată de revizuenta T. M. V.
Anulează sentința penală nr. 861/08.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală, prin care revizuenta a fost condamnată la o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În baza art. 396 alin(1) și (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin(1) lit. b teza I C.proc. pen. cu referire la Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții Constituționale, dispune achitarea revizuentei inculpată T. M. V., fiica lui G. și M., născută la data de 18.11.1959 în B., jud. B., domiciliată în mun. București, .. 10, sector 2, CNP_, cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.
În baza art.397 alin(1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin(1) și (5) C.proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu revizuenta inculpată și partea responsabilă civilmente ..
Anulează toate formele de executare efectuate în baza sentinței penale nr. 861/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/26.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a I a Penală.
În baza art. 275 alin(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. R. Z. P. I. M.
Red. Jud. DRZ 2ex/29.12.2015
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
|---|








