Alte cereri privind executarea. Sentința nr. 1573/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1573/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1573
Ședința din camera de consiliu de la 06 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - O. R.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror D. A..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe revizuentul G. I., având ca obiect alte cereri privind executarea – revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a lipsit revizuentul.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței atașarea copiei sentinței penale nr.367/F/2013 a Curții de Apel București Secția a II a Penală și a sentinței penale nr.170/2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București. De asemenea, învederează instanței că petentul a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, având în vedere motivele invocate de către revizuent.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I.La data de 21.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr._, cererea de revizuire formulată de revizuentul G. I., împotriva sentinței penale nr.367/F/2013 a Curții de Apel București Secția a II a Penală.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că este nevinovat, la momentul în care i-au fost luate declarații fiind obligat de către organele de poliție să declare astfel cum a și făcut, respectiv să recunoască săvârșirea infracțiunii.
În drept, nu a fost invocat niciun temei legal.
II.Au fost atașate la dosarul cauzei copia sentinței penale nr.367/F/2013 a Curții de Apel București Secția a II a Penală și copia sentinței penale nr.170/2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
III.Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.367/F/2013 a Curții de Apel București Secția a II a Penală s-a recunoscut sentința penală din 24.06.2010, pronunțată de Tribunalul din Monza privindu-l pe condamnatul G. I. s-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei principale de 11 ani și 4 luni închisoare și a pedepsei accesorii ale interzicerii de a profesa în cadrul instituțiilor publice, aplicate prin sentința penală susmenționată, în raport și de exigențele legii penale române și de corespondențele pe care pedepsele aplicate le au în legislația românească. S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 6.07.2009 la zi ( fila 65 dosar procuror).
În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.393/2013 din data de 04.02.2014 de către Curtea de Apel București Secția a II a Penală.
IV. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța constată că potrivit disp. art. 453 din C.pr.pen., revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Astfel cum prevăd expres disp. art.459 alin.3 din C.pr. pen., pentru a putea admite în principiu această cerere de revizuire, instanța trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de formă:
- cererea să fi formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
- cererea să fi fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
- să fi fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
- persoana care a formulat cererea să se fi conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4), atunci când este cazul.
Instanța constată că potrivit disp. art. 456. - (1) Cererea de revizuire se adresează instanței care a judecat cauza în prima instanță. (2) Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. (3) La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.
(4) În cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea prevăzută la art. 459 alin. (5) Cpp.
Prin Încheierea de ședință de la 19 05 2014 s-au pus în vedere revizuentului prevederile legale redate mai sus, emițându-se în acest sens adresă prin care s-a solicitat să indice cazul de revizuire pe care se întemeiază, mijloacele de probă de care înțelege să se folosească și să atașeze copii certificate pentru conformitate cu originalul de înscrisurile de care înțelege să se folosească, sub sancțiunea prev. de art. 459 alin. 5 c.p.p.
Revizuientul nu a indicat cazul de revizuire pe care se intemeiaza cererea sa si nici mijloacele de probe in dovedirea ei, astfel ca, instanta va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul G. I. împotriva s.p. 367/02.09.2013 a C...
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul G. I. (fiul lui I. și M., ns. la data de 20.07.1984, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova) împotriva s.p. 367/02.09.2013 a C...
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București), 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în camera de consiliu, azi 06.08.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1516/2015.... → |
|---|








