Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1516/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1516/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1516
Ședința publică de la 04 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. G.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. G., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal aflat în stare de detenție și asistat de avocat A. C., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar caracterizarea petentului, precum și p-v al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, după care:
Instanța permite apărătorului să ia legătura cu petentul, în vederea pregătirii apărării.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. De asemenea solicită ase avea în vedere concluziile Comisie de liberare, faptul că a participat la programe educaționale, fracția prevăzută de lege este îndeplinită, nu a fost sancționat disciplinar și recompensat de 6 ori.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii de liberare condiționată, ca neîntemeiată și fixarea unui termen de reiterare, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ disp. art. 59 VC.p, în acest sens solicită a se avea în vedere fișa de cazier judiciar din care rezultă multiplele condamnări anterioare. Arată că liberarea condiționată este o vocație și nu drept dinainte câștigat. .
Petentul, personal, având ultimul cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare. Arată că are 90n de zile câștigate, lucrează și are o nepoată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 16.07.2015, sub nr._, petentul condamnat P. G. a formulat cerere de liberare condiționată.
În fapt, petentul condamnat a arătat că se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, este repartizat la regimul deschis, din luna februarie 2014 a fost repartizat la ASPA B. de către comisia de muncă a Penitenciarului Rahova. A mai arătat că din luna octombrie 2014 a fost repartizat la punctul de lucru ATIFCO unde a lucrat până la data de 31.01.2015. Din luna aprilie arată că a fost repartizat la magazinul din cadrul penitenciarului, loc unde lucrează și în prezent. A mai arătat că a fost recompensat, are un nr. de 86 de zile câștigate și a executat fracția de 2/3 din pedeapsă.
În drept, petentul condamnat a invocat disp. art. 587 C.p.p., art. 100 C.p. și art. 94-97 din Legea 254/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține sub aspectul probelor după cum urmează:
Privitor la legea aplicabilă prezentei cauze instanța urmează a avea în vedere că prin decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 140/1996 care înăspreau condițiile privind acordarea liberării condiționate și care totodată urmau a se aplica și pentru condamnările aplicate anterior intrării în vigoare a legii.
Astfel în considerentele deciziei se arată că aceste prevederi referitoare la incidența legii penale în raport cu faptele săvârșite anterior intrării în vigoare sunt însă în vădită contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și cu prevederile art. 13 din Codul penal, care consacra principiul legii mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii în succesiunea legilor penale. Incidența dispozițiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea și completarea Codului penal, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, care, consfințind regula ca legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cat și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate.
Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viața sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifica instituția liberării condiționat, face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentinta de condamnare a rămas definitivă.
Din compararea celor două texte de lege rezultă că legea mai favorabilă în ceea ce privește liberarea condiționată este reprezentată de Codul Penal din 1969, noul Cod Penal introducând o . condiții suplimentare cum sunt de exemplu cele privind acoperirea prejudiciului, regimul în executarea căruia se află condamnatul.
Față de aceste considerente, instanța va examina prezenta cerere prin raportare la dispozițiile art. 59 din Codul Penal din 1969.
Probe
Din conținutul procesului verbal nr. 31/03.08.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 1884/2014 a Judecătoriei sectorului 5 București – pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Conform relațiilor comunicate de penitenciar aflate la dosar, executarea pedepsei a început la data de 26.06.2013 și urmează să expire la 25.12.2016, petentul a executat efectiv 639 zile, din care, în cazul în care muncește 213 de zile, pentru a fi liberat condiționat petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă. La data de 03.08.2015 total zile câștigate și executate 858.
Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Rahova rezultă că pe perioada executării pedepsei petentul a avut o conduită pozitivă. În plus, s-a mai învederat că petentul nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 6 ori.
Sub aspectul profilului psihologic, fără manifestări dezadaptative pe domeniul asistenței specifice, comportament corespunzător de la data ultimei evaluări, adaptabilitate crescută la normele unității penitenciare, implicat în activități lucrative.
Totodată, trebuie reținut si faptul ca si atunci când se constată îndeplinite condițiile legale îndeplinite, instanța nu este obligată să dispună de această măsură, deoarece nu constituie un drept al petentului ci doar o facultate recunoscută instanței daca își formează convingerea că reeducarea condamnatului se poate obține și fără executarea restului de pedeapsă din penitenciar.
În perioada detenției petentul nu a fost recompensat și nu a fost sancționat, a obținut 89 de zile ca urmare a muncii prestate, a participat la programe educaționale, a executat pedeapsa in regim deschis.
Instanța mai reține că și comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a propus liberarea condiționată a petentului întrucât petentul a făcut dovada eforturilor depuse pentru reintegrare în societate.
In cauza dedusă judecății, Instanța apreciază că perioada executată este suficientă pentru reeducarea condamnatului și că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei a fost atins.
Pentru considerentele expuse, va admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. G..
Va dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2318/2014 emis de Judecătoria sector 5 București dacă nu este arestat în altă cauză.
Va atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 61 Cp.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.587 C.pr pen cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal, admite propunerea de liberare condiționată formulata de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova, privind pe condamnatul P. G. (fiul lui natural și al lui M., născut la 18 aprilie 1963, CNP:_, deținut în Penitenciarul Spital Bucuresti Rahova
Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.2318/2014 emis de Judecătoria Sector 5 Bucuresti dacă nu este arestat în altă cauză.
Atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 61 Cp.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 ron va fi avansat din fondurile MJ.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Alte cereri privind executarea. Sentința nr. 1573/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








