Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2386/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2386/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

Sentinta penala nr.2386

Ședința publică de 23 11 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. R.

GREFIER - I. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror C. A. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M. R. având ca obiect săvârșirea infr. prev. de art. 335 al.2, 336 al.1 Cp.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit inculpatul si martorul din acte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de ședinta, dupa care,

Instanta pune in discutie existenta mijloacelor procedurale de aducere in instanta a inculpatului si a martorului din acte.

Reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca nu mai sunt mijloace procedurale de aducere in instanta in vederea audierii a inculpatului si a martorului din acte.

Instanta pune in discutie schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului M. R. din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 c.p. și art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 38 c.p. în infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. și art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. cu apl. art. 33, art. 34 c.p. 1969 și art. 5 c.p.

Reprezentantul Ministerului Public solicita schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului M. R. din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 c.p. și art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 38 c.p. in infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 2, art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. cu apl. art. 33, art. 34 c.p. 1969 .

Deliberind, instanta, față de data faptelor 31.08.2013, in baza art.386 Cpp dispune schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului M. R. din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 c.p. și art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 38 c.p. în infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. și art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. cu apl. art. 33, art. 34 c.p. 1969 și art. 5 c.p., apreciind mai favorabilă vechea reglementare față de tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art.387 și urm. cod procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea situației de fapt, reținută prin rechizitoriu, solicită in baza art 86 alin. 2, art. 87 alin. 1 OUG 195/2002, art.5 Cp, art.33,34 Cp-1969 rep. condamnarea inculpatului la pedeapsa cu inchisoarea, aplicarea art.86 ind.1 Cp-1969 si obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecata.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul emis la data de 18 06 2015 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/P/2013, înregistrat la data de 18 06 2015 pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. R. pentru săvârșirea infr. prev.de art.335 al.2, art.336 al.1 c.p. cu aplic.art.38 al.1 Cp.

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 31 08 2013 in jurul orelor 04.20 inculpatul M. R. a condus autoturismul marca Toyota cu numarul de inmatriculare_ pe . sectorul 5 al municipiului Bucuresti având suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publica si o alcoolemie de pste 0,80 g/l alcool pur in singe

In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă:

-procesul-verbal de depistare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B.- Brigada Rutieră;

-procesul-verbal de verificare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră;

-fișa de evidență auto pentru CNP-ul inculpatului

-rezultatul alcooltest;

-cererea de analiză și buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică;

-buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie emis de I.N.M.L. „M. Minovici” București;

-declarațiile martorului S. A. M.;

-declarația numitului M. R., dată în calitate de făptuitor;

-procesul-verbal de constatare încheiat la data de 02.02.2015 de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră cu privire la declarația olografă a numitului M. R., dată în calitate de făptuitor la data de 31.08.2013, mijloc de probă în procesul penal în conformitate cu dispozițiile prev. de art. 198 alin. 2 teza I C.p.p..

-fișa de cazier a inculaptului

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 06 08 2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

La termenul de judecata din data de 23 11 2015 instanta a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatului M. R. din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 c.p. și art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 38 c.p. în infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. și art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. cu apl. art. 33, art. 34 c.p. 1969 și art. 5 c.p.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 31.08.2013, în jurul orelor 04:20, inculpatul M. R. a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe . sectorul 5 al municipiului București, unde a fost oprit pentru control de un echipaj din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră.

In urma verificărilor efectuate, lucrătorii de poliție rutieră au constatat că inculpatul M. R. avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru săvârșirea la data de 28.07.2010 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prev. și ped. la acea vreme de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată.

De asemenea, lucrătorii de poliție rutieră i-au solicitat inculpatului M. R. să sufle în aparatul etilotest pentru stabilirea nivelului concentrației de alcool în aerul expirat, rezultatul fiind de 0,55 mg/l, conform testului nr._ din data de 31.08.2013, orele 04:21.

In continuare, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, unde la interval de o oră i s-au recoltat cele două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind de 1,15 g %o (orele 05:05), respectiv 1,00 g %o (orele 06:05), conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 2067 din data de 02.09.2013 (Nr. A_, eliberat la data de 13.10.2014).

In declarația dată în calitate de făptuitor, inculpatul M. R. a recunoscut faptele ce fac obiectul prezentei cauze, însă după începerea urmăririi penale, deși s-au depus toate diligențele în acest scop, acesta nu a mai putut fi găsit în vederea audierii în calitate de suspect / inculpat.

In drept, faptele inculpatului M. R. care la data de 31 08 2013 in jurul orelor 04.20 a condus autoturismul marca Toyota cu numarul de inmatriculare_ pe . sectorul 5 al municipiului Bucuresti având suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publica si o alcoolemie de pste 0,80 g/l alcool pur in singe intrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 al.2 si 87 al.1 din OUG 195/2002 pentru care instanta il va condamna la câte o pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedepselor instanța va ține seama de limitele speicale ale acestora., de gradul de pericol social concret al faptelor, de modalitatea de săvârșire, de persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră, este necunoscut cu antecedente penale:

În baza art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p va condamna pe inculpatul M. R. la 7 luni închisoare. (fapta 31.08.2013)

În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 cu apl. art. 5 c.p. va condamna pe inculpat la 1 an 2 luni închisoare. (fapta 31.08.2013)

Având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente prevederile referitoare la concursul de infracțiuni, astfel că în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b c.p. 1969 cu apl. art. 5 c.p. și art. 10 Legea 187/2012 inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an 2 luni închisoare.

Va face apl. art. 71, 64 lit. a teza II și b c.p. 1969

Față de persoana inculpatului care este la prima abatere de la legea penală, a avut o atitudine sinceră, a avut o conduită bună atât anterior cât și ulterior comiterii faptelor, fiind în vârstă de 30 de ani, instanța apreciază că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea sa de libertate, astfel că în baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl.. art. 5 c.p. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare și a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 3 ani 2 luni.

În baza art. 404 alin. 2 c.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 c.p. 1969.

În baza art. 274 c.p.p. va obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 c.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatului M. R. (fiul lui D. și F., născut la data de 01.11.1982 în mun. București, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. București, .. 397, ., ., sector 1, cetățenia română, studii liceale, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupație, divorțat, necunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii faptelor, C.I. . nr._, CNP_) din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 c.p. și art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 38 c.p. în infracțiunile prevăzute de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. și art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p. cu apl. art. 33, art. 34 c.p. 1969 și art. 5 c.p.

În baza art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. cu apl. art. 5 c.p condamnă pe inculpatul M. R. (fiul lui D. și F., născut la data de 01.11.1982 în mun. București, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. București, .. 397, ., ., sector 1, cetățenia română, studii liceale, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupație, divorțat, necunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii faptelor, C.I. . nr._, CNP_) la 7 luni închisoare. (fapta 31.08.2013)

În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 cu apl. art. 5 c.p. condamnă pe inculpat la 1 an 2 luni închisoare. (fapta 31.08.2013)

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b c.p. 1969 cu apl. art. 5 c.p. și art. 10 Legea 187/2012 inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an 2 luni închisoare.

Face apl. art. 71, 64 lit. a teza II și b c.p. 1969

În baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 c.p. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare și a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 3 ani 2 luni.

În baza art. 404 alin. 2 c.p.p. atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 c.p. 1969.

În baza art. 274 c.p.p. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. (se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

OR/IC/02 12 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2386/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI