Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1266/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1266/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 20-05-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1266/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de către contestatorul P. M. Nicușor, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 745 din data de 13.03.2010, pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin decizia penală nr.1466/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..

La apelul nominal, făcut în ședința publică a lipsit contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea prezentei contestații, urmând a se constata că infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1,3 C.penal de la 1969, a fost dezincriminată.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, contestatorul P. M. Nicușor a formulat contestație la executare cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 745 din data de 13.03.2010, pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin decizia penală nr.1466/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..

În motivare, contestatorul a arătat că prin sentința penală antemenționată a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 și 2 C.pen.cu aplic. art. 74-76 C.pen. de la 1969, prin aceeași sentință fiind condamnat la două pedepse de câte 2 luni închisoare, respectiv o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 74-76 C.pen. de la 1969, iar în baza art. 33 lit. a-art. 34 lit. b C.pen. pedepsele aplicate au fost contopite in pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Contestatorul a mai arătat că încriminarea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în noul Cod penal, este mai favorabilă, întrucât lasă în afara ilicitului penal vătămările din culpă pentru a căror vindecare sunt necesare cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, cu excepția situațiilor în care făptuitorul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune, ceea ce nu este cazul său, în acest sens fiind și decizia nr. 4 din 04.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, contestatorul a invocat disp. art. 4 C.pen., art. 595 și 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen.

La dosarul cauzei s-a depus o copie a deciziei penale nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 745 din data de 13.03.2010, pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin decizia penală nr.1466/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în baza

art.178 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.74-76 C.penal, inculpatul P. M. Nicușor a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art.184 alin.1 și 3 C.pen. cu aplicarea art.74-76 C.penal, același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare (parte vătămată P. R. C.) și la 1 an închisoare (parte vătămată P. M. N.), urmând ca în baza art.33 lit. a C.p. și art. 34 lit.a C.p. inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata indicată de art.82 C.penal, punând în vedere inculpatului disp. art.83 C.p.

Instanța constată că infracțiunea de vătămare corporală din culpă, reținută în sarcina inculpatului prin hotărârea de condamnare, a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a Codului penal, unde în conținutul art. 196 alin. 1 C.pen. nu se mai regăsește corespondent pentru disp. art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. 1969, fiind modificate elementele constitutive ale infracțiunii cerute de legea nouă pentru existența acesteia, în sensul că vătămarea corporală din culpă prin care au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare între 1 și 90 zile de îngrijiri medicale nu este incriminată dacă fapta nu a fost săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

Potrivit art. 4 teza întâi C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 187/2012, disp. art. 4 Cod penal sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerute de legea nouă pentru existența acesteia.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța concretă dedusă judecății, instanța, în baza art. 595 raportat la art. 598 alin. 1 lit. d Cod pr. pen., cu referire la art. 4 Cod penal, va admite contestația la executare formulată de petentul P. M. Nicușor și va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu aplic. art. 81 Cod penal 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată petentului prin sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: 1 an și 10 luni închisoare pentru art. 178 alin. 1, 2 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969, 2 luni închisoare pentru art. 184 alin. 1, 3 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969 (parte civilă P. R. C.) și o lună închisoare pentru art. 184 alin. 1, 3 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969 (parte civilă P. M. N.).

În baza art. 4 Cod penal, va constata că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal 1969, pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost dezincriminată prin . Codului penal, toate consecințele penale ale hotărârii judecătorești privind această faptă încetând prin . legii noi, și va menține restul dispozițiilor din sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 595 raportat la art. 598 alin. 1 lit. d Cod pr. pen., cu referire la art. 4 Cod penal, admite contestația la executare formulată de petentul P. M. Nicușor, fiul lui I. și A., născut la data de 26.01.1980, domiciliat în Tg-J., .. 20 A, județul Gorj, CNP_.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu aplic. art. 81 Cod penal 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată petentului prin sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr.1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1 an și 10 luni închisoare pentru art. 178 alin. 1, 2 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969, 2 luni închisoare pentru art. 184 alin. 1, 3 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969 (parte civilă P. R. C.) și o lună închisoare pentru art. 184 alin. 1, 3 cu aplic. art. 74-76 Cod penal 1969 (parte civilă P. M. N.).

În baza art. 4 Cod penal, constată că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal 1969, pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost dezincriminată prin . Codului penal, toate consecințele penale ale hotărârii judecătorești privind această faptă încetând prin . legii noi.

Menține restul dispozițiilor din sentința penală nr. 745/13.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. definitivă prin decizia penală nr. 1446/22.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M. /4 ex./25 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1266/2015. Judecătoria TÂRGU JIU