Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1591/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1591/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-06-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1591/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat C. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut in ședința publică a lipsit petentul condamnat care a fost reprezentat de avocat desemnat din oficiu, P. N..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost remisă la dosar, din partea Penitenciarului Găești, adresa nr._ din data de 19.06.2015, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat P. N., pentru petent, solicită să se ia act de retragerea prezentei cereri, având în vedere că petentul și-a manifestat această intenție la Judecătoria Moreni.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr._, petentul condamnat C. C. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată, solicitând redozarea acesteia conform prevederilor Noului Cod Penal și recalcularea perioadei executate.

În drept, petentul a invocat disp. art. 598 C.pr.pen.

P. sentința penală nr. 850/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Moreni, competența de judecare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Tg-J..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, prin cererea depusă la dosar la data de 26.03.2015, petentul a arătat că înțelege să-și retragă prezenta cerere, întrucât nu a fost formulată de el.

În consecință, având în vedere că petentul condamnat a învederat că nu-și însușește prezenta cerere, instanța, în baza art. 599 Cod pr. pen., urmează să respingă contestația la executare formulată în numele acestuia.

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 599 Cod pr. pen., respinge contestația la executare formulată în numele petentului condamnat C. C., fiul lui G. și I., născut la data de 25.12.1983, CNP_, domiciliat în București, . S. nr. 30, ..

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M./5 ex./26 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1591/2015. Judecătoria TÂRGU JIU