Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 2093/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2093/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 09-09-2015

Dosar nr._ Operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2093/2015

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-M. C.

Grefier M. S.

Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol fiind cauza penală privind pe inculpații Ț. C. și Ț. D., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 3657/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea 241/2005, partea civilă S. R. Reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice P. A.N.A.F și parte responsabilă civilmente . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, inculpații fiind reprezentați de avocat B. A. A. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și constatând terminată cercetarea judecătorească, s-a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, în raport de decizia Curții Constituționale a României prin care dispozițiile art.6 din Legea 241/2005 au fost declarate neconstituționale,a solicitat achitarea inculpaților în baza art. 16 lit.b C.p.p, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

Avocat B. A. A. M. pentru inculpați a solicitat achitarea inculpaților în baza art. 16 lit.b C.p.p, întrucât dispozițiile art.6 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au fost declarate neconstituționale, fiind pronunțată decizie în acest sens de către Curtea Constituțională.

INSTANȚA

P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 3657/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Ț. C. și Ț. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea 241/2005.

În fapt s-a arătat că la data de 16.07.2014, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Poliției Orașului Bumbești-J., s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ., cu sediul social în oraș Bumbești-J., județul G., cu intenție a reținut și nu a achitat, în cel mult 30 de zile de la scadență, către bugetul consolidat al statului contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, din conținutul adresei nr. GJ_/04.11.2014 emisă de către ANAF G. stabilindu-se faptul că, în perioada 25.01._14, ., a reținut și nu a achitat în cel mult 30 de zile de la scadență suma de 5654 lei.

P. ordonanța organului de cercetare penală din data de 02.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

S-a arătat că din cercetările efectuate în cauză și probele administrate a rezultat următoarea situație de fapt:conform adresei nr._ din 12.08.2014 emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., . este administrată de către inculpații Ț. C. și Ț. D., soț și soție, din orașul Bumbești-J., ambii având calitatea de persoane fizice împuternicite, iar domeniul de activitate principal, conform codificării (Ordin 337/2007) este „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale" (fila 100), nu există înregistrări cu privire la dizolvarea, lichidarea ori insolvența societății.Din conținutul adresei nr._ din 13.11.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă G. s-a stabilit faptul că, în perioada de referință, în care inculpații Ț. C. și Ț. D. au reținut și nu au achitat în cel mult 30 de zile de la scadența către bugetul consolidat al statului suma de 5654 lei, în cadrul societății pe care o administrează și-au desfășurat activitatea în mod legal martorii Cimpu G., C. Ilarion M., C. G., Ș. C. L. și T. A..S-a menționat că din declarațiile acestora a reieșit faptul că au fost angajați în cadrul societății cu contract individual de muncă de către inculpata Ț. C., iar pentru activitatea desfășurată au fost plătiți lunar cu salariul stabilit la momentul angajării, între 700-750 lei/lunar, aspect ce evidențiază faptul că pentru perioada de neplată a restanțelor cumulate societatea s-a aflat în activitate și a dispus de resurse bănești.S-a stabilit faptul că, în baza contractului de prestări servicii nr. 49 din 14.12.2015, întocmirea evidenței contabile în care sunt evidențiate plățile și încasările efectuate la nivelul societății este realizată de către martorul G. A. - expert contabil.

Din declarația acestuia s-a stabilit faptul că lunar inculpata Ț. C. pune la dispoziție documentele întocmite la nivelul societății (chitanțe, bonuri, facturi, foi de vărsământ) care atestă plățile și încasările efectuate în scopul întocmirii evidenței contabile.

Pe parcursul cercetărilor efectuate, martorul G. A. a pus la dispoziția organelor de poliție situația plăților și încasărilor efectuate la nivelul societății pentru perioada 25.01._14, situație economică evidențiată în jurnalul de plăți și încasării al societăți, ca urmare a documentelor transmise lunar de inculpata Ț. C. în vederea întocmirii evidenței contabile.

Din conținutul încasărilor efectuate și evidențiate în conținutul jurnalului de plăți și încasării al societăți, reiese faptul că cei doi inculpați, ca urmare a încasărilor efectuate au dispus atât înaintea sesizării organelor de poliție cât și pe parcursul cercetărilor efectuate de resurse bănești pentru stingerea restanței cumulate.

Tot din aceleași documente reiese faptul că resursele financiare au fost dirijate pentru a efectua plăți către alte surse: distribuitori, rate bancare sau prestatori de servicii, reținându-se astfel intenția inculpaților în neachitarea în cel mult 30 de zile de la scadență către bugetul consolidat al statului a contribuțiilor și impozitelor cu reținere la sursă și sustragerea de la plată.

Cu privire la fapta comisă, inculpata Ț. C. a declarat faptul că neplata contribuțiilor datorate și a restanței cumulate se datorează faptului că la nivelul societății au existat unele cheltuieli neplanificate pentru repararea unui autocamion avariat într-un incident rutier de către martorul T. A. și închirierea unei semiremorci, aceasta precizând că a trebuit să procedeze astfel și să suporte cheltuielile necesare reparației autocamionului pentru a menține în activitate societatea pentru realizarea de profit în vederea achitării ratelor bancare.

Inculpatul Ț. D. a menținut și confirmat aspectele precizate de inculpata Ț. C. cu privire la neplata creanțelor datorate, precizând faptul că, în perioada de referință, societatea nu a mai avut activitate și nu a mai efectuat încasări, iar cele care au fost efectuate au fost folosite pentru achitarea furnizorilor în vederea menținerii în activitate a societății.Aspectele declarate de cei doi inculpații, cu privire la lipsa de activitate la nivelul societății, la lipsa de încasării și insuficiența acestora în vederea efectuării plăților către bugetul consolidat al statului, sunt contrazise de declarațiile martorilor în cauză și evidența contabilă din jurnalul de plăți și încasări al societății care reflectă, în mod obiectiv adevărată situație financiară care a existat în perioada de referință cât și ulterior.

S-a reținut că din cercetările efectuate a rezultat faptul că cei doi inculpați se aflau în posibilitatea de plată a contribuțiilor cu reținere la sursă către bugetul consolidat al statului, dar au preferat să dispună de resursele financiare existente în scop personal, aspect ce evidențiază intenția acestora cu privire la sustragerea de la efectuarea plaților și recuperarea prejudiciului produs, inculpații dând dovadă de nesinceritate, încercând să motiveze neplata în termenul legal a creanțelor datorate pe diverse motive, respectiv lipsa de activitate la nivelul societății, lipsa încasărilor sau efectuarea de plăți în scop personal pentru buna funcționare a societății a unor cheltuieli neplanificate.

P. adresa nr. GJ150263/_, ANAF G. a precizat că se constituie parte civilă împotriva celor doi inculpați cu suma de 5654 lei, reprezentând prejudiciul material produs prin comiterea faptei.

S-a arătat că în drept, fapta inculpaților, care în perioada 25.01._14, în calitate de administratori ai ., cu intenție, au reținut și nu au achitat, în cel mult 30 de zile de la scadență, către bugetul consolidat al statului contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă în sumă de 5654 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Ca mijloace de probă următoarele mijloace de probă au fost indicate:proces verbal de sesizare din oficiu, adresa nr. GJ150263/_ ANAF G., fișe sintetice privind situația restanțelor cumulate emise de ANAF G., declarații inculpați, declarațiile martorilor C. G., C. Ilarion M., Cimpu Gheorgie,G. A.,T. A., Ș. C. L., situație financiară jurnalul de plăți și încasări al societății, adresa nr._/13.11.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă G., adresa nr._/12.08.2014 emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G..

Se înaintează la dosar cerere de constituire parte civilă cu suma de 5654 lei de către D.G.R.F.P C. –A. G., în numele și pentru S. R. reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ce se introduce în cauză ca parte civilă, fiind introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente și . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL, inculpații prin apărător depun la dosar în copie contract de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 448/10.06.2015, comunicat de presă din 07.05.2015 al Curții Constituționale din România referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se atașează Decizia nr. 363/07.05.2015 a C.C.R.

Având în vedere Decizia nr. 363/07.05.2015 emisă de Curtea Constituțională a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 06.07.2015 prin care s-a stabilit că dispozițiile art.6 din legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale, constatând că până la data pronunțării prezentei hotărâri nu s-au adus modificări articolului constatat neconstituțional în termen de 45 de zile, în baza art.396 alin.5 cpp raportat la 17 alin. 2 și la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală instanța va dispune achitarea inculpaților Ț. D. și Ț. C..

În baza art. 25 alin.5 Cod procedură penală, va fi lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. art.396 alin.5 cpp raportat la 17 alin. 2 și la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală achită inculpatul Ț. D., fiul lui I. și E.,născut la data de 17.06.1965 în Bumbești-J., județul G., domiciliat în Bumbești-J., ., județul G., CNP:_ și inculpata Ț. C., fiica lui M. și A., născută la data de 10.07.1967 în Tg-Cărbunești, jud.G., cu domiciliul în Bumbești-J., ., județul G.,CNP._.

În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.

Președinte,

L.-M. C.

Grefier,

M. S.

Red.L.C./tehn.MS/25 Septembrie 2015/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 2093/2015. Judecătoria TÂRGU JIU