Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 2506/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2506/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-10-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 2506/2015
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier D. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror F. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul N. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 228 alin 1 Cod penal (două fapte)și art 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005( două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, în dosarul nr. 1898/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul N. N., lipsă fiind reprezentantul părții vătămate C. E. Oltenia SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și s-a constatat înaintată la dosar adresa nr. JR 5950/12.10.2015 a Complexului E. Oltenia SA
În temeiul art.387 Cod procedură penală, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate art. 388 Cod procedură penală acordă cuvântul pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă neprivativă de libertate, aplicarea disp. art. 375 Cod procedură penală rap la art. 396 alin 10 Cod procedură penală, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate cu 1/3, să se ia act că partea vătămată nu se constituie parte civile și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
JUDECATA,
Asupra procesului penal de față;
Prin rechizitoriul nr.1898/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 228 alin 1 Cod penal (două fapte) și art 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005( două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.
În fapt, prin procesul-verbal din 02.04.2014, organele de poliție din cadrul Biroului TF Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul N. N. a pătruns în zona de siguranță feroviară - stația CF Plopșoru, de unde a sustras cărbune, (dosar nr. 1898/P/214)
Prin procesul-verbal din 12.06.2014, organele de poliție din cadrul Biroului TF Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul N. N. a pătruns în zona de siguranță feroviară - stația CF Plopșoru, de unde a sustras cărbune dintr-un vagon de marfa garat la linia nr.7 (dosar nr. 3119/P/214)
Prin ordonanța din data de 06.10.2014 s-a dispus reunirea dosarului nr. 3119/P/2014 la dosarul nr. 1898/P/2014.
Din materialul probator administrat la dosarul cauzei a rezultat că la datele de 02.04.2014 și 12.06.2014, inculpatul N. N. a pătruns fără drept în zona de siguranță a infrastructurii feroviare - stația CF Plopșoru și a refuzat părăsirea acestei zone la solicitarea lucrătorilor CFR, împrejurare în care a sustras cărbune bulgări din vagoanele garate în stație, producând un prejudiciu în patrimoniul U.M.C. Peșteana în valoare de 32,45 lei și respectiv de 91,27 lei.
Pe parcursul cercetărilor, cărbunele sustras a fost predat societății prejudiciate, astfel că prin adresele nr. 5674/27.05.2014 și 7649/30.06.2014, CEO SA - U.M.C. Peșteana a comunicat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
In cauză au fost audiați martorii T. P., D. I. și T. C., care au declarat că la datele respective, l-au observat pe inculpat când a pătruns în zona de siguranță a infrastructurii feroviare, iar în momentul în care i-au solicitat să părăsească zona, de fiecare dată, acesta a refuzat, continuând să sustragă cărbune din vagoane.
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că la datele de 02.04.2014, în jurul orelor 14:00 și 12.06.2014, în jurul orelor 06:30, s-a deplasat în stația CF Plopșoru pentru a sustrage cărbune din vagoanele de marfa, mergând pe partea opusă stației, la linia de cale ferată nr. 7, unde era garată o garnitură de vagoane încărcată cu cărbune.
Inculpatul a recunoscut că a urcat pe vagoane, după care a aruncat cărbune pe sol, iar apoi 1-a încărcat în căruța sa, împrejurare în care a fost depistat de organele de poliție.
Totodată, inculpatul a recunoscut faptul că lucrătorii CFR i-au solicitat să părăsească zona de siguranță feroviară, însă a refuzat.
Procurorul a reținut că fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă mai sus aduce o atingere gravă relațiilor sociale ocrotite de normele penale, ținând cont de amploarea fenomenului infracțional în ceea ce privește furtul de cărbune de pe raza județului Gorj, precum și de înălțarea terasamentului cu cărbunele căzut pe liniile de cale ferată, aspect ce pune în pericol siguranța traficului feroviar, motiv pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, în stare de libertate.
Ca probatorii au fost indicate de organul de urmărire penală: declarațiile martorilor T. P., D. I. și T. C., procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procese-verbale de ridicare, procese-verbale de cântărire, procese-verbale de predare-primire și adresele nr.5674/27.05.2014 și nr.7649/30.06.2014 emise de CEO SA - U.M.C. Peșteana, declarațiile inculpatului .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. sub nr._ .
Potrivit art.344 alin 2 Cod procedură penală la data de 18.05.2015 s-a dispus comunicarea către inculpatul N. N. a unei copii certificate a rechizitoriului, aducându-i la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară și stabilindu-se un termen de 20 de zile, până la expirarea căruia inculpatul are posibilitatea de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Inculpatul nu a formulat cereri și excepții în termenul acordat, astfel că prin încheierea de camera preliminară din data de 30.06.2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. cu numărul 1898/P/2014, privind pe inculpatul N. N. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 228 alin 1 Cod penal (două fapte)și art. 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005( două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
La termenul de judecată din 08.09.2015 inculpatului N. N. i s-au adus la cunoștință disp. art 374 alin 4, art 375 și art 396 alin 10 Cod procedură penală conform cărora până la începerea cercetării judecătorești, poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate, în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește și că nu solicită administrarea de probe cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, situație în care va beneficia de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu 1/4 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecată să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Acesta a depus în circumstanțiere în copie certificatele de naștere ale celor trei minori, aflați în întreținerea sa și a solicitat acordarea unui termen în vederea împăcării pentru faptele de furt comise.
Partea civilă Societatea C. E. Oltenia SA a comunicat prin adresa nr._/12.10.2015, faptul că deși prejudiciul a fost recuperat în totalitate nu înțelege să se împace cu inculpatul N. N., apreciind că o astfel de împăcare este inadmisibilă, având în vedere faptul că inculpatul a mai fost sancționat administrativ cu o amendă de 300 lei pentru tentativă de pătrundere în zona de siguranță a infrastructuri feroviare în vederea sustragerii de cărbune din vagoanele garate în stația CF Plopșoru.
În urma examinării materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și necontestat de către inculpat s-a constatat că la datele de 02.04.2014 și 12.06.2014 inculpatul N. N. a pătruns fără drept în zona de siguranță a infrastructurii feroviare și a refuzat părăsirea acestei zone la solicitarea lucrătorilor CFR, s-a urcat pe vagoanele de marfă garate în stația CFR Plopșoru, de unde a sustras cărbune bulgări, producând un prejudiciu în patrimoniul U.M.C. Peșteana în valoare de 32,45 lei și respectiv 91,27 lei.
Pe parcursul urmăririi penale, cărbunele sustras a fost predat societății prejudiciate, conform adreselor nr. 5674/27.05.2014 și 7649/30.06.2014, persoana vătămată comunicând că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În drept, faptele comise de inculpatul N. N. așa cum au fost descrise prin actul de sesizare al instanței, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 228 alin 1 Cod penal (două fapte) și art 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005 (două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal, întrucât inculpatul a pătruns fără drept în zona de siguranță a infrastructurii feroviare, sustrăgând cărbuni bulgări, constatându-se dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise cu vinovăția specifică sub forma intenției directe.
Dovezile instrumentate în prezenta cauză dezvăluie faptul că, natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările comiterii infracțiunilor, motivul și scopul urmărit de către inculpat, infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.228 alin 1 Cod penal (două fapte) și art. 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005 (două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal care formează obiectul judecății, prezintă o gravitate redusă.
De asemenea, se vor reține și datele despre persoana inculpatului care are trei minori în întreținere, nu este angajat în muncă, nu a săvârșit fapte penale în antecedent, a avut o conduită procesuală foarte sinceră, cuantumul prejudiciului este modic, încercarea acestuia de a se împăca cu partea vătămată, care și-a recuperat prejudiciul, astfel că în ceea ce privește sancțiunea ce se va aplica inculpatului, constată că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună având în vedere atât Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 87/1989 privind simplificarea justiției penale cât și aprecierea că sunt îndeplinite condițiile obiective și subiective prevăzute de art. 80-82 Cod penal( referitoare la infracțiunile săvârșite cât și la persoana inculpatului).
În cauza dedusă judecății există reale șanse ca pe viitor acesta să aibă un comportament conform normelor sociale fără a i se aplica o pedeapsă.
Astfel, potrivit art. 80 Cod penal „ Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) infracțiunea săvârșită prezintă un grad redus, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.”
De asemenea, analizând în concret criteriile legale prevăzute în antecedent, instanța reține că inculpatul a adoptat o conduită foarte sinceră încă de la momentul constatării infracțiunilor iar prejudiciul modic, cauzat părții civile, a fost recuperat.
Din toate datele existente la dosar rezultă că inculpatul a înțeles pe deplin consecințele faptelor sale existând astfel suficiente elemente pentru a permite concluzia că acesta se va îndrepta și fără aplicarea efectivă a unei pedepse și nu există un pericol de reiterare a comportamentului infracțional.
În același timp ,extrasul din cazierul judiciar al inculpatului dovedește că acesta se află la primul conflict cu legea penală, anterior și ulterior comiterii faptei, având o bună conduită în familie și societate.
Totodată, pe durata procedurilor, inculpatul s-a prezentat la chemările autorităților judiciare, a recunoscut și regretat faptele. În fața acestor date care caracterizează persoana inculpatului se constată că reinserția socială a acestuia a avut deja loc, iar aplicarea unei pedepse nu este oportună în cauză.
În aceeași ordine de idei, în speță nu este incidentă vreo ipoteză negativă dintre cele prevăzute de art. 80 alin 2 Cod penal care exclud măsura alternativă a renunțării la aplicarea pedepsei.
În raport de considerentele arătate în baza art. 81 C. pen. va aplica inculpatului măsura administrativă a avertismentului, care constă în prezentarea motivelor de fapt care au justificat renunțarea la aplicarea pedepsei, așa cum au fost dezvoltate mai sus.
Va atenționa inculpatul să se abțină pentru viitor de la comiterea altor fapte penale, în caz contrar el urmând să fie supus rigorilor legii penale, însemnând condamnarea sa pentru noile infracțiuni și imposibilitatea de a se mai renunța la aplicarea pedepsei, dacă aceste infracțiuni ar fi comise în următorii doi ani de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
Avertismentul se va executa conform art. 575 alin 2 Cod de procedură penală prin comunicarea unei copii de pe hotărâre către inculpat.
Nu în ultimul rând, la adoptarea soluției instanța are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind garanțiile consacrate de art. 6 paragraful 1) și art 7 paragraful 1) din Convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv legalitatea incriminării,precum și Decizia nr. 732 din 16.12.2014 a Curții Constituționale.
Văzând și disp.274 și următoarele Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul N. N., fiul lui Ș. și P., născut la data de 18.01.1978 în Târgu Cărbunești, jud.Gorj, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin 1 Cod penal (două fapte) și art 4 alin 1 din Legea nr. 289/2005 (două fapte) cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal aplică inculpatului un avertisment.
În baza art. 274 alin 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier,
D. R.
Red. A.B.
Tehred. D.R. 13 noiembrie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2495/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2530/2015.... → |
---|