Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2520/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2520/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 14-10-2015
Cod operator 2444
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2520/2015
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: R. E. P.
Grefier: M. G. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror F. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat F. A. R., având ca obiect cerere de liberare condiționată, conform art.450 C.pr.pen., art.55 ind.1 și următoarele C.p.
La apelul nominal făcut în ședință publică petentul a fost lipsă, pentru acesta răspunzând apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că la dosarul cauzei a fost depusă prin serviciul Registratură, din partea Penitenciarului Colibași, la data de 14.10.2015, o adresă din care reiese faptul că deținutul F. A. R. se află încarcerat în Penitenciarului Colibași.
Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de necompetență teritorială în soluționarea cererii de liberare condiționată, acordând cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu pentru petent, având pe rând cuvântul, au formulat concluzii de declinare a competenței soluționării cererii în favoarea Judecătoria Pitești.
JUDECATA
Asupra cauzei de față,
P. cererea adresată instanței la data de 28.09.2015 și înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul – condamnat F. A. R. deținut la data formulării cererii în P. Colibași, jud. Argeș, a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 5 ani și 668 zile închisoare motivând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Din oficiu, instanța a făcut verificări pentru a afla locul de deținere al petentului – condamnat F. A. R., la data formulării cererii de liberare condiționată, iar din nota telefonică întocmită și depusă la dosarul cauzei reiese că persoana privată de libertate F. A. R. se află în executarea pedepsei în evidențele Penitenciarului Colibași.
P. adresa nr. L76157/PCAG emisă de către P. Pelendava Colibași se precizează faptul că deținutul execută pedeapsa în evidențele Penitenciarului Colibași, precum și că acesta execută o pedeapsă de 5 ani și 668 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Analizând inscrisurile dosarului, instanța reține că, la data când petiționarul a formulat cererea de liberare condiționată, acesta se afla încarcerat în P. Colibași - jud. Argeș.
Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.
Cum la data formulării cererii de liberare condiționată, respectiv 25.09.2015 (data poștei), petentul condamnat era încarcerat în P. Colibași, jud. Argeș, competentă în a soluționa cererea este Judecătoria Pitești, jud. Argeș.
Față de aceste considerente, instanța văzând și dispozițiile art. 587 alin 1 Cod procedură penală, va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoria Pitești, jud. Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată, formulată de petentul F. A. R., fiul lui S. și Anișoara, născut la data de 21.09.1976, în orașul G., jud. G., CNP_, cu domiciliul în oraș G., ., jud. G., în favoarea Judecătoriei Pitești.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
R. E. P.
Grefier,
M. G. U.
Red.Jud.E.R.P./Tehnored.G.M.U. 19 Octombrie 2015/5ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2517/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 2524/2015.... → |
---|