Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1680/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1680/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 07-07-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1680/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. C. I. .
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns petentul C. C. I. asistat de avocat ales N. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii și obligarea petentului condamnat la cheltuieli judiciare.
Avocat ales N. N. pentru condamnat, a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată formulată de petiționar și diminuarea perioadei de amânare, întrucât acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu are sancțiuni, a ținut legătura cu familia, are doi copii minori și nu a mai fost liberat condiționat.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._, petentul condamnat C. C. I. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună liberarea sa condiționată din pedeapsa de 5 ani închisoare, pe care o execută în P. Tg-J..
Cererea nu a fost motivată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele aspecte:
Din conținutul procesului verbal nr.H2/_ din 10.06.2015, întocmit de P. Tg-J., reiese că, petiționarul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 17.03.2012 și va expira la data de 16.03.2017, că transformată în zile pedeapsa este egală cu 1826 de zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția de 2/3, respectiv 1217 de zile, din care, în cazul în care muncește 304 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 913 de zile efectiv executate.
Acesta a fost discutat în comisia pentru punerea în libertate condiționată în data de 10.06.2015 și fiindu-i analizată situația din acest punct de vedere, aceasta a constatat că a executat de la data de 17.03.2012, până la data de 10.06.2015, un număr de 1181 de zile și i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 40 zile, arest preventiv 0 zile, având un total de zile câștigate și executate de 1221.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia pe timp de 7 luni, respectiv până la data de 06.01.2015, ținându-se cont de natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, apreciind că perioada executată este insuficientă în vederea resocializării.
Potrivit caracterizării întocmite de P. Tg-J. rezultă că, petiționarul condamnat a manifestat o conduită adecvată normelor instituției penitenciare. A participat la activități și programe de asistență psihologică,dar deși se menționează că nu are antecedente penale din fișa de la fila 5 din dosar(verso) se observă că mai are condamnări în 1994 și a mai fost arestat în anul 2000,fiind evident că este vorba despre o persoană care a mai avut conflicte cu legea și cu toate acestea a săvârșit alte infracțiuni,dar nu orice infracțiune ci una de o gravitate sporită cum este cea de trafic de persoane ,constituind un grup infracțional în acest sens.
Chiar dacă la aplicarea pedepsei s-au avut în vedere aceste elemente, o persoană care a săvârșit astfel de fapte trebuie să dea dovezi excepționale pentru a crea impresia că odată eliberat nu va reveni la vechile ,,preocupări’’,ceea ce ,deocamdată, nu e cazul petentului .
Față de aceste considerente, coroborate și cu faptul că executarea pedepsei a început sub imperiul Vechiului Cod Penal, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată privind pe condamnat în raport de condițiile prevăzute pentru liberarea condiționată în Codul penal din 1968.
În conformitate cu prevederile art. 59 C.pen. raportat la art.5 C.pen.: „ poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 vechiul Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea, că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.
Faptul că persoana privată de libertate nu a fost sancționat și a obținut un număr de 5 recompense, având un comportament predominat corespunzător pe perioada executării pedepsei, nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Instanța apreciază că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, având în vedere că petentul și-a îndeplinit parțial recomandările din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de liberare condiționată.
Apreciind că termenul acordat de comisie pentru rediscutarea situației petentului este corect individualizat, instanța va stabili termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 06.01.2016.
Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat C. C. I. fiul lui I. și Speranța, născut la data de 16.05.1975, domiciliat în comuna Turcinești, ., județul Gorj, CNP._, deținut în P. Tg-J. .
Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 06.01.2016.
Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.07.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P. / 3 ex.
Thn. S.S. 09 Iulie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1678/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 1664/2015.... → |
---|