Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2644/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2644/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 28-10-2015
Cod operator 2444
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2644/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: R. E. P.
Grefier: M. G. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadru Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat C. G., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat C. G., personal și asistat de către avocat S. T., în substituire pentru apărător desemnat din oficiu C. C. V., în baza delegației pentru asistență juridică din oficiu, nr. 3462/2015, aflată în dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că au fost înaintate la dosar relațiile solicitate Penitenciarului Tg-J., respectiv, procesul-verbal întocmit de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarului Tg-J. și caracterizarea petentului.
S-a constat faptul că prin încheierile de ședință din data de 27.10.2015 și din data de 28.10.2015, au fost înaintate dosarele nr._/318/2015 și_/318/2015, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile privind reunirea dosarelor menționate anterior la prezenta cauză.
Instanța a pus în discuția părților reunirea celor două dosare, la prezenta cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, apărător S. T. pentru petentul – condamnat, având pe rând cuvântul, au declarat instanței de judecată faptul că sunt de acord cu reunirea dosarelor nr._/318/2015 și_/318/2015, la prezenta cauză, respectiv, dosarul nr._ .
Petentul – condamnat C. G., având cuvântul, a declarat instanței că nu este de acord cu reunirea dosarelor.
Instanța reunește dosarele nr._/318/2015 și_/318/2015, la prezenta cauză, respectiv, dosarul nr._, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii de liberare condiționată formulată de către petentul – condamnat.
Petentul – condamnat, C. G., având cuvântul, a declarat instanței de judecată faptul că dorește să renunțe la soluționarea cererilor formulate, înțelegând să dea o declarație în acest. Instanța procedează la ascultarea petentului cu privire la renunțarea la judecarea cererilor de liberare condiționată, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii.
Reprezentantul Ministerul Public a solicitat instanței de judecată să ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat S. T., pentru petentul - condamnat C. G., și petentul – condamnat, având pe rând cuvântul, au solicitat instanței de judecată să ia act de manifestarea de voință a petentului.
JUDECATA
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J., sub nr._/318/2015, petentul - condamnat C. G., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepsei de 3 ani și 1 lună închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prin sentința penală nr. 570/2014 a Tribunalului D., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 619/2014.
În motivare, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J., pentru a se înainta procesul-verbal încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea petentului.
P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/14.10.2015, P. Tg-J. a înaintat caracterizarea petentului – condamnat C. G., mandatul de executare a pedepsei închisorii și procesul-verbal încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
În ședința publică din data de 21.10.2015, petentul condamnat C. G. a arătat că renunță la judecarea cererilor ce au ca obiect liberarea sa condiționată și a solicita instanței de judecată să ia act de manifestarea sa de voință.
Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:
Din procesul-verbal nr. H2/_/02.09.2014 al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani și 1 lună închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr. 619/2014, emis de Tribunalul D., în baza sentinței penale nr. 570/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 C. penal.
La prima analiză în comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului, s-a dispus amânarea rediscutării situației petentului la data de 02.12.2015, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru a se putea dispune liberarea condiționată, datorită stării de recidivă și a modalității de comitere a infracțiunii, iar prin sentința penală nr. 2131/15.09.2015 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin dec. pen. nr. 323/26.10.2015 a Tribunalului Gorj, s-a stabilit termen de rediscutare a situației petentului la data de 04.11.2015.
Executarea pedepsei a început la data de 14.07.2014 și va expira la 20.09.2016, pedeapsa fiind egală cu 1127 zile, deoarece se scade arestul preventiv de 327 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 751 zile, din care, în cazul în care muncește 188 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 563 zile efectiv executate.
S-a reținut că acesta a executat de la data de 14.07.2014 până la 02.09.2015, un număr de 416 zile, la care i se consideră executate pe baza muncii prestate un număr de 13 de zile, iar ca urmare a arestului preventiv un număr de 327 zile, având un total de 756 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul a participat la programe educaționale și de asistență psihologică, a fost recompensat de o dată și sancționat disciplinar o dată.
Potrivit art. 97 al. 1 din Legea nr. nr. 254/19.07.2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.
In ședința publică din 28.10.2015, petentul condamnat a arătat că intelege să renunte la judecarea cererii de liberare conditionată.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C.pr.pen., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecarea cererii de liberare condiționată formulată de persoana condamnată C. G..
Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecarea cererii de liberare condiționată formulată de persoana condamnată C. G., fiul lui N. și R., născut la data de 01.02.1992, CNP_, cu domiciliul în Mun. C., ., nr. 50 B, jud. D. deținut în P. Tg-J..
Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
R. E. P.
Grefier,
M. G. U.
Red.Jud.E.R.P./Tehnored.G.M.U. 30 Octombrie 2015/ 5 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2651/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2621/2015.... → |
---|