Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 303/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 303/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 04-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 303/2015

Ședința publică de la 04 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art.483 NCPP) formulată de P. de pe lângă Judecătoria V. cu privire la inculpatul M. GRIȘA.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 04.03.2015, când:

INSTANȚA,

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 10.02.2015, P. de pe lângă Judecătoria V. a înaintat instanței acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 30.01.2015 cu privire la inculpatul M. Grișa (fiul lui I. și A., născut la data de 08.10.1964 în mun V., jud. V., cu domiciliul în mun. V., .,.,CNP_, fără antecedente penale) cercetat pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 alin 1 din NCP, obiect al cauzei penale nr. 5472/P/2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 10.02.2015, sub nr. de dosar_ .

În acordul de recunoaștere a vinovăției s-au reținut următoarele:

La data de 09.12.2014, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a IPJ V., în jurul orei 14,45 a fost sesizat de către adjunctul șefului IPJ V., respectiv de dl comisar șef P. C. că numitul M. Grișa, șeful S. V. a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că inculpatul M. Grișa a condus autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. V. în fața restaurantului .. V..

Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii a rezultat că inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier și în momentul în care i s-a solicitat de către lucrătorii de poliție rutieră să fie testat cu aparatul alcooltest a refuzat.

Inculpatului i s-a solicitat să meargă la Spitalul Județean V., în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În timpul urmăririi penale a fost audiat inculpatul care a recunoscut fapta comisă prev. de art. 337 alin 1 din NCP.

Prin Ordonanța din data de 09.12.2014 s-a început urmărirea penală in rem, iar prin Ordonanța din data de 15.01.2015 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul M. Grișa pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 337 alin 1 din NCP.

La data de 28.01.2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul M. Grișa pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 337 alin 1 din NCP.

Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și în timpul urmăririi penale a cooperat cu organele de urmărire penală. Inculpatul M. Grișa are vârsta de 51 ani, are studii superioare, este căsătorit și lucrează în cadrul IPJ V..

Având în vedere că, din probele administrate în cauză, au rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 480 din Codul de procedură penală.

Față de împrejurarea că, în interesul urmăririi penale este necesar încheierea unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpatul M. Grișa, având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, s-a întocmit referat privind avizarea prealabilă a limitelor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției care a fost avizat, stabilindu-se limitele pedepsei între 1 an și 2 luni - 2 ani închisoare cu amânarea aplicării pedepsei stabilite în urma acordului încheiat.

In drept, fapta inculpatului M. Grișa care, la data de 09.12.2014, a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice,faptă prev.de art. 337 alin 1 din NCP și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fiind ascultat, în prezența apărătorului din oficiu avocat H. A. inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu pedeapsa stabilită de procuror respectiv de 2 ani închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 337 alin 1 din NCP.

S-a consemnat că inculpatul a luat la cunoștință ca în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, prin care să se dispună o pedeapsă cu amânarea aplicării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere, are anumite drepturi și obligații; a luat la cunoștință de prevederile art. 93 Cod penal.

Cu privire la modul de executare a pedepsei, în temeiul art. 83 Cod penal se va dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite în urma acordului, cu un termen de supraveghere de 2 ani, având în vedere faptul că sunt întrunite următoarele condiții:

- pedeapsa stabilită este închisoarea de 2 ani,

- inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 84 Cod penal, inculpatului i se va stabili un termen de supraveghere de 2 ani de zile, termen în care inculpatul va fi obligat să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin conform art. 85 Cod penal.

Astfel, în temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, inculpatul pe durata termenului de supraveghere va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune,la datele fixate de acesta,

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea,

- să comunice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, inculpatului i se aduc la cunoștință prevederile art. 88 C. pen,conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse,instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor de pedeapsă. În conformitate cu prevederile art. 480 alin 2 din C. Proc. P., inculpatul a fost asistat de apărătorul din oficiu avocat H. A..

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria V., instanța constată că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 481 și art. 482 Cod de procedură penală. De asemenea, acesta conține avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, în conformitate cu prevederile art. 478 alin. 4 Cod de procedură penală, referitoare la limitele încheierii acordului, precum și avizul posterior încheierii acordului, dat în conformitate cu art.478 alin. 2 Cod de procedură penală.

Instanța constată ca fiind îndeplinită și condiția referitoare la momentul procesual al încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, astfel cum prevede art. 478 alin. 1 Cod de procedură penală, ținând cont de faptul că prin ordonanța din 28.01.2015, dată în dosarul nr. 5472/P/2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. Grișa pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 alin 1 din NCP.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 09.12.2014, în jurul orei 14.40, un echipaj de poliție din cadrul poliției rutiere, în timp ce executa serviciul de îndrumare și control al traficului rutier a fost sesizat cu privire la faptul că, pe . municipiul V., a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au găsit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și pe conducătorul acestuia, inculpatul M. Grișa.

Din procesul verbal de sesizare întocmit la data de 09.12.2014, fila 28 d.u.p. a rezultat că inculpatul a refuzat testarea alcoolscopica și, de asemenea, a refuzat să fie condus la Spitalul Județean V., în vederea recoltării de probe biologice.

Audiat în timpul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în data de 09.12.2014, în jurul orei 14.30 s-a urcat la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, deplasându-se pe o distanță de aproximativ 40 de metri, cu intenția de a-l parca în locul special amenajat al IPJ V..

La trecerea de pietoni din fața Completului Meșteșugăresc, de pe . oprit autovehiculul și a acordat prioritate de trecere unui număr de 4 pietoni aflați în dreptul marcajului, care se deplasau atât din partea stângă cât și din partea dreaptă. A mai arătat că, a intenționat să pună în mișcare autovehiculul pe care îl conducea, moment în care a observat o tânără de aproximativ 15-16 ani, care avea în mâna stângă un telefon mobil la care se uita și care, traversând în fugă, s-a împiedicat de bordura din stânga sa și a căzut pe marcajul aferent trecerii de pietoni, în fața autovehiculului, care se afla în staționare.

A mai arătat că a parcat autovehiculul la aproximativ 2 metri de trecerea de pietoni și a luat legătura cu această persoană, ocazie cu care a aflat că nu este rănită. A condus-o pe aceasta până la intersecția străzii dintre blocul nr. 1 și parc, deplasându-se, ulterior, către IPJ V. pentru a raporta evenimentul, fiind chemat la ordine de comisar șef P. C..

A mai arătat că i s-a cerut să fie testat cu aparatul alcooltest și a refuzat deoarece nu a consumat băuturi alcoolice.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarații suspect, declarații inculpat.

În drept, fapta inculpatului M. Grișa constând în aceea că, la data de 09.12.2014, a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al infracțiunii este reprezentat de refuzul inculpatului de prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic. Existența raportului de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă se prezumă și nu necesită dovedire.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a avut reprezentarea urmării produse prin săvârșirea faptei, acționând cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal.

În consecință, se constată faptul că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, fiind respectate prevederile art.480 alin. 2 Cod procedură penală.

Analizând acordul încheiat, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 Cod procedură penală, cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului care a făcut obiectul acordului, iar soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord este una proporțională în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului.

Pentru a se aprecia astfel, la analiza proporționalității soluției, vor fi luate în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată este închisoarea de la 1 la 5 ani. S-a întocmit referat privind avizarea prealabilă a limitelor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției care a fost avizat, stabilindu-se limitele pedepsei între 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare, fiind stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, apreciindu-se că se impune amânarea aplicării pedepsei.

De asemenea, la acest moment, raportat la soluția de disjungere dată presupusei infracțiuni de vătămare corporală gravă săvârșită de către inculpat, instanța nu va analiza infracțiunea săvârșită, luând în considerare și aceste elemente faptice. Astfel, în condițiile în care cercetările cu privire la aceasta presupusă faptă nu au fost finalizate, se apreciază că, în favoarea inculpatului, operează prezumția de nevinovăție.

Pentru aceste motive, în ceea ce privește modalitatea și împrejurările concrete în care a fost comisa fapta, instanța reține că inculpatul a condus autoturismul pe un drum public, în jurul orei 14.40, pe o distanță relativ scurtă, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv pe o distanță de aproximativ 40 de metri.

Raportat la aceste împrejurări, instanța reține pericolul social concret al infracțiunii, ca fiind unul relativ ridicat față de circumstanțele săvârșirii faptei. Astfel, valoarea socială protejată se deduce din rațiunea incriminării, și anume înfăptuirea justiției în cazul infracțiunilor din domeniul siguranței rutiere, în mod particular al art. 336 Cod penal ce incriminează conducerea unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, se reține că inculpatul nu are antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală, este căsătorit, fiind ofițer în cadrul IPJ V., aspecte de natură să conducă la concluzia că acesta este integrat în societate, și prezintă posibilități reale de îndreptare, prezentând capacitatea de a înțelege gravitatea faptei sale.

De asemenea, în ceea ce privește conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal se reține atitudinea sinceră manifestată de către inculpat pe întreg parcursul procesului penal.

Instanța apreciază că doar o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța va stabili în sarcina inculpatului o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 Cod penal.

Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute și efectele unei eventuale condamnări, instanța apreciază că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenție și fără ca pedeapsa să îi fie aplicată în mod efectiv. Stabilirea unei pedepse cu închisoarea în sarcina inculpatului este de natură să atragă atenția asupra importanței respectării legii penale.

Mai mult, în cazul în care s-ar săvârși o nouă infracțiune, se vor aplica dispozițiile art. 88 Cod penal, în sensul revocării beneficiului amânării aplicării pedepsei, aspect de natură să conducă la concluzia că instituția amânării aplicării pedepsei este de natură să asigure îndeplinirea rolului preventiv al pedepsei, constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat.

De asemenea, în cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se apreciază că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 83 alin. 2 Cod penal, întrucât maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală sau judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului sau a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Apreciind cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind potrivite pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, instanța, în baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 30.01.2015 cu privire la inculpatul M. Grișa (fiul lui I. și A., născut la data de 08.10.1964 în mun. V., jud. V., cu domiciliul în mun. V., .,.,CNP_, fără antecedente penale) cercetat pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 alin 1 din NCP.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că pentru reeducarea inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta, se impune stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 alin 1 din NCP.

De asemenea, în baza art. 83 alin. 1 Cod penal, instanța va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii de 2 ani închisoare stabilită inculpatului M. Grișa prin prezenta sentință penală pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. Grișa va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune.

Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Potrivit art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat, în cuantum total de 400 lei, vor fi avansate către Baroul V. din fondurile Ministerului Public pentru faza de urmărire penală (suma de 200 lei - delegație nr. 128/30.01.2015) și din fondurile Ministerului Justiției, pentru etapa judecății (suma de 200 lei - delegație nr. 206/13.02.2015).

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul M. Grișa va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 100 lei în cursul judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 30.01.2015 în dosarul nr. 5472/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V..

În baza art. 396 alin.1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește în sarcina inculpatului M. GRIȘA, fiul lui I. și A., născut la data de 08.10.1964 în V., jud. V., cetățean român, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, studii superioare, ocupație – ofițer poliție, locul de muncă IPJ V., fără antecedente penale, CNP_, cu domiciliul în V., ., ., jud. V., o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 Cod penal .

În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. GRIȘA trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune.

Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Potrivit art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat, în cuantum total de 400 lei, vor fi avansate către Baroul V. din fondurile Ministerului Public pentru faza de urmărire penală (suma de 200 lei - delegație nr. 128/30.01.2015) și din fondurile Ministerului Justiției, pentru etapa judecății (suma de 200 lei - delegație nr. 206/13.02.2015).

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală cheltuielile privind avocații din oficiu rămân în sarcina statului.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul M. GRIȘA la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 100 lei în cursul judecății.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. C.-Ani P.

Red-tehnored. - G.I. 03.04.2015

P.C.A. - 03.04.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 303/2015. Judecătoria VASLUI