Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1084/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1084/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 17-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
Sentința penală Nr.1084
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
GREFIER: D. D. C.
Ministerul Public este reprezentant prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol la odine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul A. R., având ca obiect-intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de apărătorul ales-av.P. I., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; Tribunalul Iași a înaintat o copie de pe sentința penală nr.166/2011, cu referat întocmit de către Biroul executări penale (filele 20-143).
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită și că Tribunalul Iași a înaintat o copie de pe sentința penală nr.166/2011, cu referat întocmit de către Biroul executări penale (filele 20-143).
Instanța, având în vedere că, Tribunalul Iași a înaintat o copie de pe sentința penală nr.166/2011, cu referat întocmit de către Biroul executări penale (filele 20-143) și că în prezent, condamnatul A. R. se află în executarea unei pedepse de 6 ani și o zi, aplicată de către Tribunalul Iași, invocă, din oficiu și pune în discuția părților, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V., în favoarea Tribunalului V..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu excepția invocată și solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V., având în vedere că persoana privată de libertate a fost condamnată de Tribunalul Iași prin sentința penală nr.166/2011, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1446/26.04.2013 a Î.C.C.J.
Apărătorul ales al condamnatului – P. I., având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V.. Angajament.
Condamnatul A. R., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța declară dezbaterile închise lăsând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând în cauza de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 07.08.2015, sub nr._, contestatorul A. R. a solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166 din 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1446 din 26.04.2013 a I.C.C.J, pe care o execută în prezent în baza mandatului nr. 218/2011 emis de Tribunalul Iași.
În fapt, petentul a arătat că a fost condamnat pentru săvârșită infracțiunii prevăzute de art. 8 din legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a și art. 76 alin.1 lit c Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare și în baza art. 25 rap. La art. 215 alin.1,2,3,4 ți 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare, pedepse ce au fost contopite în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit .b cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, ce a fost sporită la pedeapsa de 6 ani închisoare.
La dosarul cauzei au fost atașate următoarele înscrisuri: decizia penală nr. 1446 din 26.04.2013 pronunțată de I.C.C.J (fl.3), situația juridică a ppl. A. M. Comunicată de către Penitenciarul V. prin adresa nr._ din 14.08.2015 (fl.9), sentința penală nr. 166 din 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iasi (fl.21).
La termenul din data de 17.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
P. sentința penală nr. sentința penală nr. 166 din 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1446 din 26.04.2013 a I.C.C.J, inculpatul A. R. a fost condamnat în baza art.8 din Legea nr.39/2003cu referire la art. 323 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1, lit.a și art.76 alin.1 lit c Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare și în baza art. 25 rap. La art. 215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33lit.a și art.34 lit.b cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor și aplicată pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare,la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, pedeapsa totală de executat fiind de 6 ani închisoare.
Art. 585 alin. 2 Cod procedură penală prevede că instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, caz în care cererea se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).
Dispozițiile art. 597 alin. 1 și 6 Cod procedură penală fac referire la rezolvarea situațiilor ce țin de competența instanței de executare, respectiv a instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Art. 553 alin. 1 Cod procedură penală prevede că hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată.
În cauză, instanța constată că p.p.l se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166 din 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași. În consecință, instanța corespunzătoare în grad Tribunalului Iași (instanță de executare) în a cărei circumscripție se află locul de deținere este Tribunalul V..
Față de considerentele expuse, în baza art. 47 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin. 2 raportat la art. 597 și art. 553 alin. 1 Cod procedură penală, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V., invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art. 50 Cod procedură penală, va declina în favoarea Tribunalului V. competența de soluționare a prezentei cereri de aplicare având ca obiect contestație la executare, formulată de condamnatul A. R., deținut în Penitenciarul V., aflat în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.166 din 22.03.2011 a Tribunalului Iași.
Conform art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 47 C.P.P., art. 595 C.P.P., admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V..
În baza art. 50 C.p.p. declină competența de soluționare a cererii având ca obiect-intervenirea unei legi penale noi (art.595 C.p.p.), formulată de condamnatul A. R., fiul lui C. și E., născut la 22.07.1974, deținut în Penitenciarul V., aflat în executarea pedepsei de 6 ani și o zi închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 166/2011 a Tribunalului Iași, în favoarea Tribunalului V..
În baza art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Suma de 35 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
Președinte,Grefier,
I.-D. C. D. C. D.
Red. C.I.D.
Teh. D.D.C./5 ex./02.10.2015
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








