Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
Sentință penală Nr. 550/2015
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. C.
Grefier: P. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului P. M. M. (art.587 C.p.p.).
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat, din oficiu, de avocat S. G., cu delegație la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța constată că a fost sesizată de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului V. cu privire la posibilitatea liberării condiționate a condamnatului P. M. M., după care interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul condamnatului, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea propunerii Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor cu privire la liberarea condiționată a condamnatului P. M. M., având în vedere că acesta este recidivist, se află la prima analiză în comisie. Apreciază că nu a fost avută în vedere de către comisia de liberări condiționate faptul că persoana condamnată este recidivistă, motiv pentru care consideră că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea propunerii și pune concluzii de respingere a propunerii.
Apărătorul din oficiu al condamnatului având cuvântul, solicită admiterea propunerii comisiei de liberări condiționate și liberarea condiționată a condamnatului P. M. M., având în vedere că în unanimitate comisia de liberări condiționate a apreciat că persoana condamnată îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată. Rezultă din probatoriul depus la dosar că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind sancționat disciplinar și fiind recompensat de 3 ori și a participat la activități productive obținând 93 zile câștig. Cu privire la antecedența penală apreciază că aceasta a fost avută în vedere la stabilirea pedepsei în a cărei executare se află și nu poate constitui un impediment în acordarea liberării condiționate.
Față de cele arătate și probatoriul existent la dosar solicită admiterea propunerii și liberarea condiționată a condamnatului P. M. M.. Oficiu neachitat.
Având ultimul cuvânt, condamnatul P. M. M., solicită admiterea propunerii, cu mențiunea că a fost recompensat pentru comportamentul corespunzător.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin adresa nr. M2-_/20.04.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 21.04.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului P. M. M..
Prin procesul-verbal nr. 167/20.04.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate P. M. M., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (art. 211 V.Cod penal) prin sentința penală nr. 114/2010 a Judecătoriei B., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 165/2010.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral, fiind recompensat de 3 ori, nefiind sancționat disciplinar. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 93 zile câștig.
S-a precizat că persoana privată de libertate P. M. M., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 167/20.04.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului P. M. M. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța reține că din procesul-verbal nr. 167/20.04.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate P. M. M. a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (art. 211 V.Cod penal) prin sentința penală nr. 114/2010 a Judecătoriei B., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 165/2010.
Executarea pedepsei a început la 22.11.2010 și urmează să expire la data de 21.11.2017. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 7 ani închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 2557 zile) fracția de 2/3, respectiv 1704 zile închisoare.
Până la data de 20.04.2015, condamnatul a executat efectiv 1611 zile închisoare, 93 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu are zile executate în arest preventiv, în total fiind 1704 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate P. M. M., pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensată de 3 ori cu suplimentarea drepturilor și a participat la mai multe programe educaționale.
Analizând fișa de cazier judiciar a condamnatului, potrivit criteriilor din art. 59 Cod penal din 1969, instanța constată că, anterior, persoana privată de libertate P. M. M. a mai fost condamnată prin s.p. nr. 203/2005 a tribunalului N. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 C.p.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Instanța constată că persoana privată de libertate P. M. M. a mai beneficiat de o liberare condiționată.
Numărul de recompense obținute și implicarea în diferite programe din cadrul penitenciarului denotă că petentul a depus eforturi pentru reintegrarea sa.
Însă, având în vedere că anterior, petentul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 197 Cod penal și a mai beneficiat de o liberare condiționată, instanța apreciază că la acest moment nu există certitudinea că o dată pus în libertate, petentul nu va recidiva, săvârșind fapte antisociale.
Această incertitudine reiese din împrejurarea că deși în trecut petentul a beneficiat o dată de clemența instanței, fiind liberat condiționat din executarea unor pedepse privative de libertate, acesta a perseverat în săvârșirea unei noi fapte penale cu grad de periculozitate sporit, ajungând în prezent să execute o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
Prin urmare, instanța încurajează eforturile petentului de reintegrare, pe durata detenției acesta fiind recompensat de 3 ori pentru conduită corespunzătoare, însă apreciază că la acest moment este necesar ca acesta să execute o perioadă suplimentară, pentru ca instanța să constate o conduită liniară pozitivă în măsură să îl îndepărteze pe petent de posibilitatea săvârșirii de noi fapte penale, de îndată ce va fi liberat condiționat.
Față de aspectele menționate, instanța apreciază că la acest moment nu există încă convingerea deplină că timpul petrecut în spatele gratiilor a condus la reeducarea petentului și că se impune o perioadă suplimentară de detenție.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța apreciază că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului P. M. M., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 114/2010 a Judecătoriei B., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 165/2010, ca neîntemeiată.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 20.06.2015.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului P. M.-M., fiul lui M. și V., născut la data de 12.02.1987, în orașul B., jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 114/2010 a Judecătoriei B., mandat de executare nr. 165/2010, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 20.06.2015.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
Președinte,
V. C. Grefier,
P. E.
Red. V.C. /21.05.2015
Tehnored. P.E./ 5 ex./21.05.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 543/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








