Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 558/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 558/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 558
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul PARPAUȚĂ V. P. ADMINISTRAȚIA PNT și pe intimata P. V., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 23.04.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 30.04.2015, când:
INSTANȚA
La data de 03.04.2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestația formulată de condamnatul PARPAUȚĂ V. deținut în P. V., împotriva încheierii nr. 123/26.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului V., prin care i-a fost menținut regimul de executare a pedepsei deschis.
La dosar s-a înaintat de P. V. cu adresa_ din 20.04.2015 o declarație a condamnatului prin care acesta învederează că înțelege să își retragă cererea.
Deși instanțele de judecată trebuie să soluționeze cererile de revizuire, contestațiile la executare, precum și cererile de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de liberare condiționată, a contestațiilor formulate în temeiul Legii nr. 254/2013 sau a oricăror alte cereri, cu stricta respectare a dispozițiilor procedurale care reglementează modul lor de soluționare, aceasta nu înseamnă însă ca situațiile nereglementate expres prin dispozițiile specifice fiecăreia dintre cererile menționate să nu își găsească rezolvarea firească, adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să li-l dea prin exprimarea liberă a voinței sale.
A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate.
În consecință, instanța va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul PARPAUȚĂ V..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. se va obliga condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației formulată în temeiul art 39 din Legea nr. 254/2013, de condamnatul P. V., fiul lui A. și E., născut la data de 10.08.1956, deținut în prezent în P. V. împotriva încheierii nr. 123 din 26.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul P. V..
În temeiul art. 275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 11. 05. 2015
Teh.red. T.M.5 ex./11 . 05. 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 550/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 524/2015.... → |
|---|








