Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 182/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 3472,-
DECIZIA NR. 182
Ședința publică din data de 11.03.2009
PREȘEDINTE: Aida Liliana Stan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Georgescu
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea admisibilității în principiu contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în M, str. - - nr.3, -C4,.A,.4,.18, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 49/20.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul si.
Procedura de citare legal îndeplinită. Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbateri.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea contestației formulată de contestatorul, dat fiind faptul că motivele invocate de acesta nu se regăsesc în cele strict si limitativ prevăzute de art. 361
C.P.P.CURTEA:
Asupra contestației in anulare de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.179 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în orașul M,-, -. A,. 18, județul C împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în dosarul nr.803/P/2005 din 24.07.2008, privind pe făptuitorul, agent de poliție și s-a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, fiind obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea adresată instanței și înregistrată sub nr. 3472 din 04 septembrie 2008 petentul a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 24 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în dosarul nr.803/P/2005, susținând în motivarea plângerii, că în mod nelegal și cu totul nejustificat intimatul, agent de poliție la Postul, a dispus internarea sa la Spitalul de neuropsihiatrie, în vederea efectuării unei expertize.
S-a susținut că această măsură a fost dispusă deoarece se efectuau cercetări cu privire la persoana sa în legătură cu săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.
A mai arătat petentul că după începerea cercetărilor penale pentru această faptă, agentul l-a informat că procurorul de caz a dispus să fie supus unei expertize medicale iar acesta a fost de acord cu expertizarea, solicitând acestuia să ia măsuri organizatorice pentru ca lucrarea să se efectueze în mod operativ, însă a apreciat că nu este necesară internarea.
S-a mai susținut de către petent că în condițiile în care intimatul i-ar fi adus la cunoștință că expertiza se va efectua în regim de internare în Spitalul de neuropsihiatrie, ar fi refuzat în mod categoric și ar fi mers la parchet să solicite ca lucrarea să se efectueze fără internare și în alte unități de specialitate.
În aceste condiții petentul consideră că a fost internat forțat în Spitalul, fiindu-i pusă în pericol integritatea corporală, motiv pentru care a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri morale și materiale.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a reținut că prin Ordonanța din 07.09.2005 a Postului de Poliție dată de agentul principal, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale neuropsihiatrice asupra învinuitului, cercetat pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă, constând în aceea că în mod repetat, în perioada 2000-2005 l-a învinuit pe fratele său, de comiterea mai multor infracțiuni de amenințare, insultă, calomnie, tulburare de posesie, nerespectarea hotărârilor judecătorești și distrugere, stabilindu-se, prin sentințele pronunțate, că acesta din urmă nu a comis faptele respective.
În baza acestei ordonanțe făptuitorul a fost internat la Spitalul de, stabilindu-se, în urma examinării, că la data comiterii faptei nu a avut diminuată capacitatea psihică de apreciere a faptei, față de care discernământul a fost păstrat.
S-a reținut că împotriva petentului făptuitor s-a început urmărirea penală la data de 01.09.2005 pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin.1 pen. măsură confirmată de către procurorul care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Întrucât între petentul și fratele său au avut loc mai multe procese civile și penale, iar în procesele penale instanțele au dispus achitarea acestuia din urmă pentru infracțiunile sesizate de către petent, tribunalul a considerat că în mod judicios s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice cu scopul de a se stabili dacă făptuitorul a avut discernământul păstrat ori diminuat la data comiterii faptelor respective.
Petentul a fost informat de către agentul în legătură cu efectuarea expertizei, măsură încuviințată și de procurorul care a efectuat supravegherea urmăririi penale în cauza respectivă, acesta fiind de acord să fie supus expertizării.
Prin Ordonanța nr. 2798/P/2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzăua dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ constând în amendă de 140 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 alin.1 pen.
Împotriva acestei ordonanțe făptuitorul a formulat plângere la Judecătoria Buzău care a fost respinsă prin sentința penală nr. 740 din 05.04.2006.
Hotărârea a fost însă reformată de Tribunalul Buzău care, prin decizia penală nr.306 din 12 mai 2006, admis recursul, a casat sentința și a desființat în parte a ordonanța, în sensul înlocuirii amenzii administrative cu sancțiunea administrativă a mustrării.
Prin rezoluția nr. 803/P/2005 din 01.02.2006 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție și din cadrul Postului de Politie pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189, art.246 și art. 205. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, ce a fost respinsă de către Tribunalul Buzău prin sentința penală nr. 60 din 17.04.2008.
Recursul declarat de către petent a fost admis de Curtea de APEL PLOIEȘTI și prin decizia penală nr. 559 din 18.06.2008, a fost casată hotărârea atacată, s-a admis în parte plângerea petentului și au fost desființate în parte rezoluțiile nr. 803/P/2005 si nr. 186/II/2/2006 ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, numai cu privire la intimatul, în sensul trimiterii cauzei la procuror pentru completarea cercetărilor referitor la condițiile în care a avut loc internarea petentului la Spitalul de în data de 20.09.2005, dacă acesta a fost de acord cu internarea, dacă internarea era necesară pentru efectuarea expertizei, sens în care se va proceda la audierea petentului, reaudierea lucrătorului de poliție și a personalului medical prezent la data internării.
În baza dispozițiilor instanței de recurs, organele de urmărire penală au procedat la reaudierea părții vătămate, au fost atașate foaia de observație clinică întocmită la Spitalul de, biletul de trimitere emis de B privind internarea petentului în vederea expertizării medico legale, alte acte medicale, a fost audiat făptuitorul, medicul a și s-au solicitat relații de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță.
Potrivit acestor relații, petentul a fost internat nevoluntar la Spitalul în data de 20.09.2005, în baza biletului de trimitere întocmit de B în vederea expertizării medico-legale psihiatrice. Petentul a fost adus de agentul principal, a fost consultat la momentul internării de dr., iar medicul care l-a evaluat, monitorizat și diagnosticat a fost dr. Expertiza psihiatrică s-a realizat la data de 23.09.2005, zi în care petentul a și fost externat.
Potrivit acestor relații, petentul a fost internat pentru investigații clinice și paraclinice necesare unei evaluări corecte întrucât nu au fost prezentate documente medicale care să pună în evidență antecedentele psihiatrice ale acestuia.
Conform art. 117 alin.1 proc. pen. efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie, între altele și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului, caz în care expertiza se efectuează în instituții sanitare de specialitate.
În vederea efectuării expertizei, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului, sau instanța de judecată, dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie și se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliție.
Începerea urmăririi penale a fost confirmată la aceeași dată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în competența căruia intră activitatea de supraveghere a urmăririi penale.
După începerea urmăririi penale s-a adus la cunoștința învinuitului fapta pentru care este cercetat și dreptul la apărare, acesta a fost audiat, fiind audiată și partea vătămată, s-au atașat sentințele penale pronunțate în litigiile dintre părți și s-a luat măsura efectuării unei expertize medico-legale neuropsihiatrice.
Cu toate acestea, petentul consideră că făptuitorul s-a comportat în mod abuziv întrucât nu i-a adus la cunoștință că expertizarea urmează să se facă prin internarea sa la Spitalul de și pentru măsuri de siguranță.
Instanța de fond a apreciat că era justificat dubiul organelor de urmărire penală asupra stării psihice a petentului făptuitor, în raport de multitudinea faptelor penale reclamate de acesta ca fiind săvârșite de fratele său și în privința cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești de achitare, sub considerentele că acestea nu există, iar împrejurarea că nu i s-a adus la cunoștință obligativitatea internării în vederea expertizării, nu poate susține teza unui comportament abuziv al lucrătorului de politie, întrucât conform art. 117alin.2 proc.pen. expertiza se efectuează în instituții sanitare de specialitate, în vederea efectuării acesteia organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului, dispune internarea învinuitului pe timpul necesar, iar măsura este executorie și se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de către organele de poliție.
Constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive, obiective și subiective, ale infracțiunilor de lipsire de libertate prevăzută de art. 189.pen. și de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246.pen. Tribunalul Buzăua respins ca nefondată plângerea formulată de petentul și a menținut, ca legală și temeinică, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.803/P/2005 din 24.07.2008 dată de Parchetul de pe lângă această instanță, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul principal, șeful Postului de Politie, județul B pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 189.pen.
Împotriva sentinței penale nr. 179/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Buzăua declarat recurs petentul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului conform art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală, petentul a susținut că intimatul, din proprie inițiativă, a dispus internarea sa în Spitalul de, inducându-l în eroare că procurorul de caz ar fi dispus această măsură, așa încât a fost lipsit de libertate în mod abuziv.
S-a mai susținut că intimatul a procedat astfel, deoarece l-a reclamant în mai multe rânduri pentru abuzurile comise cu privire la aplicarea legii în dosarele în care petentul se judeca cu frații săi.
Recurentul a arătat că nu a înțeles să conteste propunerea de efectuare a unei expertize medicale de specialitate, ci comportamentul intimatului față de el, în condițiile în care prin internarea în spital a fost supus batjocurii.
Prin urmare, a solicitat să se constate că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal și că acesta a procedat la soluționarea dosarelor aflate în sarcina sa în mod abuziv, ignorând probatoriile propuse de partea vătămată și prevederile legale aplicabile.
Pe latură civilă recurentul a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de despăgubiri civile și daune morale.
Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia penală nr. 49/20.01.2009 respins recursul declarat de petentul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs, examinând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, din care rezultă natura și gravitatea faptelor imputate de petent membrilor familiei, îndeosebi fratelui său, numărul însemnat al cauzelor soluționate de instanță la plângerea sa, precum și soluțiile pronunțate în respectivele cauze, a constatat că dispunerea expertizei medico-legale psihiatrice era justificată, având prin urmare ca temei legal dispozițiile cuprinse în art.117 alin.1 cod proc. penală.
Curtea a observat că această măsură se impunea pentru faptul că împotriva petentului începuse urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 cod penal, caz în care, stabilirea discernământului acestuia la data comiterii faptei, era necesară pentru asigurarea respectării dreptului său la apărare.
Referitor la împrejurările concrete în care a avut loc internarea și examinarea petentului, s-a apreciat că din nici o probă a dosarului nu rezultă că acesta ar fi fost internat în Spitalul de fără acordul său și aceasta deoarece nici făptuitorul și nici medicii care l-au internat și respectiv, supus investigațiilor clinice.
Dimpotrivă, însuși petentul a afirmat că a fost de acord cu efectuarea unei expertize psihiatrice, solicitând ca agentul de poliție să ia măsuri operative necesare pentru efectuarea acesteia, iar cu ocazia prezentării la unitatea spitalicească în discuție petentul nu a avut nici o manifestare de opunere, ci mai degrabă de colaborare cu medicii care l-au internat și consultat.
În plus, din dovezile aflate la dosarul cauzei rezultă că perioada de internare a petentului în vederea expertizării medico-legale psihiatrice a fost redusă la maximum, respectiv între 20 și 23 septembrie 2005, internarea fiind necesară ca urmare a faptului că nu au existat documente medicale care să evidențieze antecedente de natură psihiatrică ale pacientului.
Că recurentul petent nu a fost victima vreunui abuz din partea lucrătorului de poliție în legătură cu internarea sa rezultă atât din probele la care s-a făcut referire anterior, cât și din faptul că acesta nu a prezentat nici un document medico-legal care să ateste folosirea forței în scopul internării sale ne voluntare, mai mult, deși s-a susținut că s-a opus internării, nu reiese din materialul cauzei această împrejurare și nici faptul că pentru pretinsul abuz ar fi fost sesizat procurorul de caz.
În aceste condiții, constatând că nu există nici un fel de indicii ale săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal prev. de art.189 cod penal și nici ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 cod penal, Curtea a constatat că soluția instanței de fond este justă și nu se impune reformare acesteia, neexistând temei în acest sens.
La data de 22.01.2009 contestatorul a formulat contestație in anulare a deciziei penale nr. 49/20.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, susținând în esență că in mod greșit a fost confirmată soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul, care in realitate se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care contestatorul a formulat plângere penală. A mai precizat contestatorul că vinovăția făptuitorului vinovat este confirmată de " dovezi materiale, înscrisuri, afirmații susținute prin probe, argumente" și că în mod greșit prin rezoluția 803/P/2005 din data de 24 iulie 2008 s-a constatat că nu există dovezi care să confirme vinovăția făptuitorului.
Apreciind că a fost nerespectat principiul primordial al aflării adevărului, contestatorul a precizat că, atât soluțiile dispuse de parchet, cât și soluțiile pronunțate de instanțele de judecată nu fac altceva decât să-l favorizeze pe intimatul făptuitor.
Examinând admisibilitatea in principiu a contestației in anulare, curtea observă că potrivit art. 391 al.1 instanța C.P.P. examinează admisibilitatea in principiu cererii de contestație prevăzută in art. 386 lit. a-c și e C.P.P. fără citarea părților.
Conform art. 391 al.2 instanța C.P.P. constatând că cererea de contestație este făcută in termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute in art. 386 și că in sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite in principiu contestația si dispune citarea părților interesate.
Prin urmare, la acest termen de judecată instanța este abilitată să verifice îndeplinirea in cauză condițiilor cumulative stipulate de disp. art. 391 al.2.
C.P.P.Astfel, în legătură cu condiția termenului prevăzută în acest text de lege, curtea constată că decizia penală nr. 49 a fost pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI la data de 20.01.2009, iar prezenta contestație in anulare a fost formulată de către contestatorul la data de 22.01.2009 (potrivit ștampilei aplicate de oficiul poștal M, locul de expediere al plicului fila 4 dosar) și înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la data de 26.01.2009, așa cum rezultă din ștampila de primire aplicată pe cerere.
Conform art. 388 al.1 termenul C.P.P. de introducere a contestației in anulare este de 10 zile de la începerea executării, in cazul în care contestația este formulată chiar de către persoana împotriva căreia se face executarea și de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii a cărei anulare se cere, în cazul în care contestația este formulată de către celelalte părți din proces.
Or, în cauză fiind vorba de o hotărâre pronunțată în procedura reglementată de dispozițiile art. 278/1 C.P.P. curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile privitoare la punerea in executare a hotărârii, nefiind vorba de o executare propriu-zisă.
In plus, în raport de data pronunțării deciziei instanței de recurs(20.01.2009) și data formulării contestației in anulare(22.01.2009), curtea constată că prezenta contestație a fost formulată de către contestator in termenul prevăzut de art. 388 al.1 și C.P.P. prin urmare această condiție este îndeplinită în cauză.
In legătură cu îndeplinirea celorlalte condiții cumulative prevăzute de art. 391 al.2 C.P.P. curtea observă că motivul pe care se sprijină contestația nu este dintre cele prevăzute în art. 386 si C.P.P. prin urmare această condiție nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, în cererea pe care însăși contestatorul a intitulat-o ca fiind contestație in anulare, se fac referiri numai la aspectele de fapt, care constituie, in opinia contestatorului, rezultatul unei greșite aplicări a legii, însă aspectele enumerate nu pot fi în nici un fel asimilate vreunuia dintre cazurile de contestație in anulare, reglementate în mod expres și limitativ în art. 386 al.1 lit. a-e
C.P.P.In aceste condiții, cum motivele invocate de contestator privesc fondul cauzei ( susceptibil a fi atacat doar prin intermediul căii ordinare de atac) și nu se referă la nici unul dintre aceste cazuri expres si limitativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestației in anulare ( cale extraordinară de atac, ce determină retractarea hotărârii instanței de recurs doar in cazurile strict enumerate de art. 386 al.1 lit. a-e C.P.P.), curtea constată, așa cum s-a arătat mai sus, că această cerință nu este îndeplinită în speță.
Prin urmare, cum condițiile stipulate de art. 391 al.2 nu C.P.P. sunt îndeplinite, în mod cumulativ, curtea constată că nu ne aflăm în câmpul de aplicare al acestui text de lege și ca atare, contestația de față nu poate fi admisă in principiu, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă câta vreme nu întrunește cerințele legale de admisibilitate.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația in anulare formulată de contestatorul, domiciliat in M,-, -C4,.A,.4,. 18, jud. P, împotriva deciziei penale nr. 49/20.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, in dosarul nr-.
Obligă contestatorul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi, 11.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red. GC/
2 ex/24.03.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/20069
Președinte:Aida Liliana StanJudecători:Aida Liliana Stan, Gabriela Diaconu, Georgescu
