Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Decizia 380/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.380/R/2008
Ședința publică din 1 iulie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Țarcă Gabriela G - președintele instanței
Judecător: - - - președintele secției
Procuror:
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de recurentul contestator,. în Carei, str.-.-, nr.2, județul S M, împotriva deciziei penale nr.281/R din 13 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL ORADEA.
Se constată că, dezbaterea asupra cererii de contestație a avut loc în ședința publică din 26 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, în vederea deliberării, s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 1 iulie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de contestație în anulare constată următoarele:
Prin decizia penală nr.281/R din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul penal nr-, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, au fost admise recursurile penale formulate de inculpații recurenți și împotriva deciziei penale nr.97/A din 4 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a sentinței penale nr.76 din 9 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Carei, pe care le-a casat și modificat, în sensul că:
1. Cu privire la inculpatul:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale aplicate inculpatului în pedepsele componente de:
- 3 ani și 2 ani interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.248/1 raporta la artr.246 Cod penal cu aplicarea art.74, 76 Cod penal; 6 luni închisoare pentru art.289 Cod penal, 3 luni închisoare pentru art.291 Cod penal, 6 luni închisoare pentru art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.40 din Legea nr.82/1991 combinat cu art.289 Cod penal și 6 luni închisoare pentru art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.13 din Legea nr.87/1994.
Înlăturat dispozițiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 Cod penal; uz de fals prev. de art.291 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cod penal; de participație improprie la fals intelectual la Legea contabilității prev. de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.40 din Legea nr.82/1991 combinat cu art.289 Cod penal; de participație improprie la evaziune fiscală prev. de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.13 din Legea nr.87/1994 ( infracțiuni reținute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei în dosar nr.61/P/2002 ) și pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni.
A menținut dispozițiile din sentința penală nr.76 din 9 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Carei, privind achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, pentru toate aceste infracțiuni.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 Cod penal ( pct.1 din rechizitoriu ) și a înlăturat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare precum și dispozițiile art.1 și 7 din Legea nr.543/2002 cu privire la această faptă.
2. Cu privire la inculpatul:
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 Cod penal ( pct.1 din rechizitoriu ) și a înlăturat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare precum și dispozițiile art.1 și 7 din Legea nr.543/2002 cu privire la această faptă.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c Cod penal în pedepsele componente de:
- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c Cod penal, pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art.248/1 raportat la art.246 Cod penal; 2 ani închisoare pentru art.25 raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 închisoare pentru art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art.248/1raportat la art.246 Cod penal de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal cu referire la art.76 lit.b Cod penal.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b și art.35 Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c Cod penal.
A menținut dispozițiile din sentință privind aplicarea dispozițiilor art.86/1, 86/3 Cod penal și art.359 Cod procedură penală, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ce-l privește pe inculpatul.
A limitat conținutul pedepselor accesorii la interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.a teza a --a, b și c Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal a dispus suspendarea executării acestora.
A menținut restul dispozițiunilor hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins ca nefondate recursurile penale declarate de părțile civile recurente și - 2000 SA O împotriva acelorași hotărâri.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat părțile civile recurente să plătească statului suma de câte 500 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs xaminând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului a constatat următoarele:
Cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriul din 22 iunie 2001 ( dosar nr. 512/P/2001).
Susținerile inculpaților potrivit cărora nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor în formă calificată, prev. de art. 248/1 raportat la art.246 Cod penal și de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 Cod penal nu sunt întemeiate.
Aceste infracțiuni se săvârșesc cu intenție. Intenția poate fi directă sau indirectă, după cum, inculpații prevăzând că acțiunile lor aduc atingere intereselor legale ale unei persoane sau intereselor publice, urmăresc sau acceptă producerea acestor rezultate.
Ori, în cauză, inculpații fiind de acord să vândă imobilele la un preț de peste 5 ori mai mic decât prețul de evaluare, în condițiile în care nu s-a organizat nici măcar o licitație pentru a se vedea dacă există cumpărători sau care sunt ofertele de preț pentru bunuri, chiar dacă nu au urmărit producerea vreunui prejudiciu au acceptat producerea acestui rezultat.
De asemenea, ambii inculpați au acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul fiind director adjunct la Administrația Financiară a mun. Carei, cu atribuții în colectarea creanțelor bugetare, iar inculpatul, administrator unic la - SA Carei.
Apărarea inculpatului potrivit căreia nu poate avea calitatea de subiect activ al acestor infracțiuni de oarece nu este funcționar public nu poate fi reținută de către instanță, întrucât în art.258 Cod penal se prevede că " dispozițiile art.246 - 250 privitoare la funcționarii publici se aplică și celorlalți funcționari", iar din dispozițiile art. 147 Cod penal rezultă că prin "funcționar" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane juridice.
Este adevărat că inculpatul nu avea atribuție de serviciu executarea silită, însă în cauză executarea silită s-a făcut în modalitatea vânzării de către debitor cu acordul creditorului ori în calitate de administrator al - SA inculpatul a fost cel care a solicitat Administrației Financiare să fie de acord cu vânzarea, el a fost cel care a negociat prețul și a încheiat contractul de vânzare cumpărare.
Potrivit punctului 3 din Ordinul 1741 din 1996 al Ministerului Finanțelor Publice, organul de executare își poate da acordul privind vânzarea bunului imobil de către debitor dacă, printre altele, prețul propus este cel puțin egal cu prețul de evaluare a bunului imobil ori inculpații au acceptat ca imobilele să fie vândute la prețul de 500 milioane lei + TVA, în condițiile în care prețul de evaluare a fost de 2.812.118.000 lei nerespectând astfel dispozițiile legale.
De asemenea, este îndeplinită și condiția unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, respectiv a intereselor publice. Astfel, prin vânzarea bunurilor imobile ale - SA Carei în cadrul executării silite, mult sub prețul de evaluare și fără respectarea prevederilor legale în materia de executării silite a creanțelor bugetare s-a creat acest prejudiciu patrimonial.
Acest prejudiciu este un prejudiciu cert și nu potențial deoarece în modalitatea în care s-a realizat executarea silită, respectiv vânzarea bunului imobil de către debitori cu acordul creditorului, prețul de vânzare trebuia să fie cel puțin egal cu prețul de evaluare, fără a se putea coborî sub acest preț, astfel că în mod corect, Tribunalul Satu Marea reținut că raportat la valoarea prejudiciului infracțiunea s-a săvârșit în formă calificată.
De asemenea, s-a produs un prejudiciu și intereselor publice prin colectarea taxei pe valoare adăugată aferentă unui preț mai mic decât prețul de evaluare.
Susținerea inculpaților potrivit căreia la executarea silită nu se datora TVA este neîntemeiată, deoarece, conform art.2 alin.2 lit.d din OUG nr.17/2000 în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată intră și transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că și celorlalte vânzări de bunuri aparținând - SA în cadrul executării silite li s-a aplicat TVA.
Apărarea inculpaților potrivit căreia s-a procedat la vânzarea bunurilor de urgență pentru a limita îndatorarea crescândă a societății către bugetul de stat nu poate fi reținută, această urgență neputând justifica nerespectarea dispozițiilor legale și crearea de prejudicii.
Cu privire la aceste infracțiuni este de remarcat că hotărârile atacate sunt nelegale deoarece inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice ( pct.1 și 2 lit. a din rechizitoriu) și pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (pct. 1 și 2 lit. a din rechizitoriu) instanțele de fond pronunțând condamnarea doar pentru câte una din aceste infracțiuni, deși este vorba de fapte distincte, însă aflându-ne în recursul inculpatului și a părților civile pe latură civilă nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.
Cât privește solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 Cod de procedură penală pentru infracțiunile de instigare la fals intelectual și uz de fals este neîntemeiată, având în vedere că nu se poate reține că faptele sunt lipsite de pericolul social al unei infracțiuni, dat fiind că prin acestea inculpatul în calitate de funcționar public a încercat să ascundă ilegalităților comise cu ocazia executării silite și să împiedice cercetările penale ce se desfășurau împotriva sa.
De asemenea, pentru aceste infracțiuni nu a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale, având în vedere data săvârșirii faptelor, februarie 2001.
În ceea ce privește infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev de art.248 Cod penal, reținute în sarcina ambilor inculpați instanța de recurs va constata că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind îndeplinit termenul prev. de art.122 lit. raportat la art.124 Cod penal, astfel că va dispune încetarea procesului penal cu privire la acestea.
Având în vedere modul concret de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev de art,248/1 raportat la art.246 Cod penal, circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, inculpatul încercând să încaseze creanțele bugetare cât mai rapid, acest aspect neaducând însă atingere conținutului constitutiv al infracțiunii, curtea va reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante reale cu privire la faptă, prev de art.74 Cod penal, cu consecința reducerii pedepselor de la 5 ani la 3 ani închisoare.
Apreciind că scopul pedepsei prev de art.52 Cod penal acela de prevenție generală și specială poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatului va menține dispozițiile din sentință privind suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată și cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, iar sub aspectul modalității de executare nu se impune aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, având în vedere infracțiunea săvârșită și prejudiciul creat societății al căruia administrator a fost inculpatul.
-. Cu privire la faptele reținute prin rechizitoriu din 18.02.2002 ( dosar 61/P/2002),
În mod corect, prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin rechizitoriu, astfel, așa cum rezultă din expertiza de evaluare a complexului secției "IN" utilajele și instalațiile din dotarea secției au fost evaluate ca și fier vechi, având în vedere starea lor de degradare cât și lipsa vreunei piețe șl astfel de utilaje. Valoarea evaluată a acestora de 38 milioane lei a fost inclusă în valoarea complexului secției "IN" ce a făcut obiectul contractului nr. 537/08.08.2000.
Așadar, în valoarea pentru secția "IN" ( fără teren), propusă de evaluator, de 2.597.450.000 lei este inclusă și valoarea de 38 milioane lei aferentă mijloacelor fixe.
Acest aspect rezultă și din expertiza contabilă efectuată de expertul.
Prin urmare, valoarea acestor bunuri a fost avută în vedere de evaluator cu ocazia evaluării secției "IN" fiind inclusă în prejudiciul stabilit de instanță prin încheierea contractului nr. 537, nemaiputând fi reținută încă o dată ca și prejudiciu.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că deși aceste bunuri figurau în contabilitate drept mijloace fixe, cu o valoare cu mult mai M, bunurile puteau fi valorificate doar ca fier vechi, fapt stabilit prin expertize, inculpatului putându-i fi imputat doar că nu a urmat procedura casării, însă fără consecințe patrimoniale pentru SA sau pentru bugetul de stat.
Având în vedere cele arătate, curtea consideră că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul nu a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, deși în fapt utilajele nu reprezentau decât fier vechi, în contabilitate acestea figurau drept mijloace fixe.
De asemenea, neexistând infracțiunea de fals intelectual inculpatul urmează a fi achitat și pentru infracțiunile de uz de fals și participație improprie la fals la legea contabilității.
Deoarece nu s-au diminuat obligațiile fiscale ale - SA către bugetul de stat, inculpatul urmează să se mențină achitarea și pentru infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală.
Solicitările inculpaților și a părții civile de casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare sunt neîntemeiate. Astfel, cu privire la faptul că instanța de apel nu a pus în discuție schimbarea de încadrare juridică condamnându-i pe inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 248/1 raportat la art. 246 Cod penal, fără a dispune schimbarea de încadrare,este de remarcat că motivele de apel ale parchetului vizau greșita schimbare de încadrare juridică dispusă de către instanța de fond, iar instanța de apel a desființat hotărârea instanței de fond cu privire la această faptă, menținând încadrarea juridică cu care inculpații au fost trimiși în judecată.
Nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare nici pentru completarea probelor, instanțele de fond administrând o vastă probațiune.
Și solicitarea părții civile este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, în dosarul 541/2002 al Judecătoriei Carei, a fost citată de la primul termen de judecată, iar cu privire la necitarea sa până la citirea actului de sesizare în dosarul nr. 1699/P/2001 al Judecătoriei Carei, este de remarcat că prin rechizitoriul 512 din 22.06.2001, recurenta - 2000 SRL nu a fost nominalizată nici ca partea vătămată nici ca parte civilă. Eventualele pretenții pe care aceasta le-ar putea emite vor putea fi rezolvate pe cale civilă.
De asemenea, la fila 14 din dosarul nr. 541/2002 există constituirea de parte civilă a - SA, care solicită restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor de către inculpați și anularea actelor încheiate.
Latura civilă a fost corect soluționată de către instanțele de fond care au dispus restabilirea situației anterioare, împrejurarea că partea civilă a efectuat investiții în condițiile în care pe rolul instanțelor procesul trenează de 7 ani, neavând relevanță.
Față de cele arătate, curtea în baza art.385 /15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală va admite recursurile declarate de inculpații și și:
Cu privire la inculpatul,
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale aplicate inculpatului în pedepsele componente de:
- 3 ani și 2 ani interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248/1 raportat la art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 74,76 Cod penal; 6 luni închisoare, pentru art. 289 Cod penal, 3 luni închisoare, pentru art. 291 Cod penal, de 6 luni închisoare pentru art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 Cod penal și 6 luni închisoare pentru art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994.
A înlăturat dispozițiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal; uz de fals prev. de art. 291 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 Cod penal; de participație improprie la fals intelectual la Legea contabilității, prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 Cod penal; de participație improprie la evaziune fiscală prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 ( infracțiuni reținute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei în dosar nr. 61/P/2002 ) și pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni.
menținut dispozițiile din sentința penală nr. 76 din 9.03.2004 pronunțată de Judecătoria Carei, privind achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru toate aceste infracțiuni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu) și a înlăturat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare precum și dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002, cu privire la această faptă.
Cu privire la inculpatul,
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal ( pct. 1 din rechizitoriu ) și a înlăturat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare precum și dispozițiile art.1 și 7 din Legea nr.543/2002, cu privire la această faptă.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal în pedepsele componente de:
- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art.64 lit. c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.248/1 raportat la art.246 Cod penal; 2 ani închisoare, pentru art.25 raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; 3 ani închisoare pentru art. 289 Cod penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
A redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 248/1 raportat la art.246 Cod penal de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cod penal cu referire la art.76 lit.b Cod penal.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b și art.35 Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c Cod penal.
A menținut dispozițiile din sentință privind aplicarea dispozițiilor art.86/1 - 86/3 Cod penal și art.359 Cod procedură penală, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ce-l privește pe inculpatul.
A limitat conținutul pedepselor accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a --a, b și c Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, a dispus suspendarea executării acestora.
A menținut restul dispozițiunilor hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.
In baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins ca nefondate recursurile penale declarate de părțile civile recurente și C 2000 SA O, împotriva acelorași hotărâri.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat părțile civile recurente să plătească statului suma de câte 500 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Împotriva deciziei penale nr.281/R din 13 mai 2008, formulat contestație în anulare contestatorul invocând prevederile art.386 lit.c Cod procedură penală, prin faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal pe motiv de prescripție a răspunderii penale solicitând pe fond a se constata prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile reținute la pct.3,4,5 din rechizitoriu.
Examinând decizia atacată cu contestație în anulare, potrivit dispozițiilor art.386 și urm. Cod de procedură penală, urmează ca în baza dispozițiilor art.392 Cod procedură penală, să respingă în principiu și în fond contestația în anulare formulată de contestatorul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Potrivit dispozițiilor art.391 Cod procedură penală, instanța dacă constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul din cele prev. în art.386 și că în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt la dosar, poate admite în principiu contestația cu citarea părților interesate.
Se invocă faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal pe motiv de prescripție a răspunderii penale, însă așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr.281/R/2008, instanța s-a pronunțat în sensul că nu a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale având în vedere data comiterii faptelor.
Mai mult, nu s-au depus sau invocat dovezi care sunt la dosar în sprijinul contestației.
Pe fond, cu privire la faptele prevăzute la pct.3,4,5 din rechizitoriu, respectiv instigare la fals intelectual, fals intelectual și uz de fals comise în 29 decembrie 2000 și februarie 2001, termenul de prescripție al răspunderii penale de 7 ani 6 luni închisoare nu s-a împlinit la data pronunțării deciziei penale nr.281/R ( 13 mai 2008 ).
Față de acestea, în baza art.392 Cod procedură penală, va respinge în principiu și în fond contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.281/R/13.05.2008 a Curții de APEL ORADEA.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.392 Cod procedură penală,
RESPINGE în principiu și în fond contestația în anulare formulată de contestatorul,. în Carei, str.-.-, nr.2, județul S M, împotriva deciziei penale nr.281/R din 13 mai 2008 Curții de APEL ORADEA.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 1 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - pt.jud.- - -
semnează președintele
completului jud.- -
Red.dec./-
În concept - 16.07.2008
Jud.recurs/
Tehnored.dec./
2 ex./16.07.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Groza Gheorghe, Țarcă Gabriela