Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 438/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 438
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă PCS, împotriva deciziei penale nr. 158/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul asistat de avocat ales, lipsă partea civilă recurentă și părțile responsabil civilmente.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, a fost audiat inculpatul, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit art. 70.p Cod Penal, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. În motivare a arătat că instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor fără ca inculpatul să fie audiat. Inculpatul nu avea atribuții în domeniul contabilității și nici atribuții clare de înregistrare în contabilitate, astfel că nu se pot reține în sarcina inculpatului cele două infracțiuni, având în vedere și concluziile raportului de expertiză în care se arată că nu există infracțiunea de evaziune fiscală. A solicitat respingerea recursului declarat de partea civilă pe motiv că nu există prejudiciu.
Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurată. Relativ la recursul declarat de partea civilă a pus concluzii de respingere ca inadmisibil.
Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt, solicitat admiterea recursului și achitarea sa întrucât este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 174 din 30 aprilie 2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Caransebeș în baza art.10 lit.a și art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală a achitat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
A respins pretențiile părții civile SC SA prin administrator judiciar SC SRL.
În baza art. 9 lit.b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal a condamnat același inculpat la pedeapsa de 100 (una sută) RON amendă penală și a atras atenția inculpatului asupra prev.art.631Cod penal.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA prin administrator judiciar SC SRL față de partea civilă Ministerul Finanțelor prin DGFP C S la plata sumei de 41.992 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 07 aprilie 2006, înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr. 2052 din 27 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art.13 din Legea 87/1994 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale s-a sustras de la plata impozitului față de stat. De asemenea, în exercitarea atribuțiilor sale, a îndeplinit diferite acte în mod defectuos, cauzând prejudiciu unității.
Inculpatul a avut în perioada 2002 - iulie 2003 calitatea de director general al părții vătămate SC În această calitate a decontat bonuri fiscale privind achiziționarea de carburanți pentru puncte de lucru fără activitate.
În cauză au fost efectuate două expertize contabile în faza de urmărire penală, de experții și - și una în faza de judecată. De asemenea a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară de către expert tehnic ing. -.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal instanța de fond a reținut că aceasta nu există, deoarece pentru a putea exista această infracțiune conform prev.art.246 Cod penal, ea trebuia săvârșită de un funcționar public. Conform art.147 al.1 Cod penal "Prin funcționar public" se înțelege orice persoană ce exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art.145.
Prin art.145 Cod penal se definește ce înseamnă "public" și anume " se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public".
Deci, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.246 Cod penal se cere ca subiectul activ să fie calificat, adică "funcționar public".
Ori în speță, partea vătămată SC SA nu face parte din categoria unităților publice, prev.de art.145 Cod penal.
Prin urmare, neexistând calificarea cerută pentru subiectul activ, adică aceea de funcționar public, nu poate exista nici faptă.
Cu privire la cea de-a doua faptă, aceea de evaziune fiscală, instanța de fond a constatat că inculpatul, prin activitatea sa defectuoasă, adică prin înregistrarea de cheltuieli fără ca acestea să aibă la bază operațiuni reale (respectiv bani de combustibil fictiv și bonuri de materiale de construcții) au dus la diminuarea impozitului și a taxei datorate bugetului de stat.
Partea vătămată Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice CSs -a constituit parte civilă cu suma de 41.992 RON.
Prin expertiza întocmită de expertul, în faza de judecată, se stabilește că SC SA, pentru perioada 01.01.2002 - 30.06.2002 mai datora în sumă de 2.546.487 ROL.
În calitate de parte vătămată, SC SA s-a constituit parte civilă prin administrator judiciar SC
Din probele dosarului, instanța de fond a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de evaziune fiscală, prev.de art.9 lit.b din Legea 241/2005 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, deoarece Legea 87/1994 a fost abrogată expres prin Legea 241/2005, fapta căpătând o nouă reglementare în Legea 241/2005, instanța de fond urmând a face aplicarea art.13 Cod penal.
Schimbarea încadrării juridice a fost pusă în discuție în ședința publică din 02 aprilie 2007.
La stabilirea și dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere prev.art.72 Cod penal, respectiv împrejurările care țin de persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta este infractor primar și a ales pedeapsa cu amendă penală orientată spre minimul special cu executarea ei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpatul.
În motivarea apelului parchetului s-a arătat că sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, întrucât: prima instanță nu a respectat prevederile art. 13 Cod penal atunci când a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului din infracțiunea prev. și ped. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 în art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, prima instanță a condamnat în mod nelegal inculpatul pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 și a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului în această infracțiune, când în fapt, schimbarea de încadrare trebuia să se facă în infracțiunea prev. și ped. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005; s-a mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală este prea mică în raport cu gradul de pericol social al faptei comise și că achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 246 Cod penal este nelegală, atât sub aspectul temeiului reținut, cât și sub aspectul motivării acesteia.
Inculpatul, în motivarea apelului său, a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât, sesizarea parchetului s- făcut de către o persoană care nu avea nici un fel de calitate și deci instanța nu fost legal sesizată, prima instanță nu a ținut seama de concluziile expertizei contabile care menționează că persoana răspunzătoare este directorul economic, prima instanță nu a sesizat lipsa raportului de control a Direcției Generale a Finanțelor Publice și nu motivat în fapt și în drept excepția nulității urmăririi penale, întrucât s-au administrat probe după prezentarea materialului de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 158/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva sentinței penale nr. 174/30.04.2007, pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. 2052/P/2006, care a fost desființată în latură penală și rejudecând: în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracțiunea prev. și ped. de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 246 raportat la art. 258 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și din infracțiunea prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 13 Cod penal.
În baza art. 246 raportat la art. 258 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal - prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal inculpatul, a fost condamnat la: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal - prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la: 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de: 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cod penal. S- atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 85 Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că în ce privește apelul inculpatului, motivele invocate sunt neîntemeiate.
Referitor la primul motiv invocat de inculpat în apel a reținut că sesizarea parchetului s-a efectuat în condițiile prevăzute de art. 221, 222 și 223 Cod procedură penală.
Astfel, în speță, la fila 18 vol. I dosar urmărire penală se află o plângere formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș de către, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Această plângere poartă ștampila, care are calitate de parte vătămată în această cauză.
Inculpatul a contestat calitatea numitului de acționar majoritar și președinte al Consiliului de Administrație al, invocând faptul că parchetul a fost sesizat de o persoană fără calitate.
S-a reținut de către tribunal însă că acest aspect nu are nici un fel de relevanță, întrucât pentru infracțiunile pentru care a fost cercetat, urmărit și apoi trimis în judecată inculpatul, sesizarea se poate face și din oficiu, iar plângerea la care s-a făcut vorbire anterior, chiar dacă ar fi fost făcută de către o persoană fără calitate, putea fi considerată un denunț, în condițiile art. 223 Cod procedură penală, în baza căruia organul de urmărire penală se putea sesiza și începe cercetarea pentru infracțiunile denunțate.
C de-al doilea motiv de apel invocat de către inculpat este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât prima instanță a făcut o analiză aprofundată a probelor administrate, întemeiat ajungând la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
Astfel, în cauză s-au efectuat două expertize contabile în faza de urmărire penală și o expertiză contabilă în faza de judecată, în mod corect prima instanță având în vedere la pronunțarea soluției concluziile ultimei expertize efectuate, concluzii care erau în concordanță cu expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală de expert G și cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, s-a reținut că motivul invocat cu privire la lipsa procesului-verbal de control al Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S este neîntemeiat, întrucât acest proces-verbal se regăsește la filele 85-89 vol. I dosar urmărire penală (proces-verbal de control nr. 275/17.10.2003).
Cu privire la ultimul motiv de apel s- reținut că, în mod corect prima instanță, prin încheierea ședinței publice din data de 16.10.2006, a respins ca tardivă cererea formulată de inculpat cu privire la constatarea nulității urmăririi penale constând în aceea că s-au efectuat acte de urmărire penală după data prezentării materialului de urmărire penală.
Astfel, cazul de nulitate invocat de către inculpat nu se înscrie printre cazurile de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, care în speța de față, întrucât privește actele de urmărire penală, trebuie coroborate și cu dispozițiile art. 332 Cod procedură penală.
Prin urmare, în speță, nulitatea invocată de către inculpat este una relativă care, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. 4 Cod procedură penală putea fi invocată la primul termen de judecată cu procedură completă, respectiv în fața primei instanțe la termenul de judecată din 22 mai 2006.
Inculpatul a invocat această nulitate abia la 18.09.2006, astfel încât, în mod corect, prima instanță a constatat că cererea sa este tardivă.
Referitor la apelul declarat de parchet s-a constatat că acesta este întemeiat.
S-a reținut, referitor la primul motiv de apel, că, într-adevăr, în ce privește infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 13 Cod penal.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, reținându-se în sarcina sa că în perioada 2001 - iulie 2003 evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale și operațiuni fictive.
În perioada săvârșirii faptei era în vigoare Legea nr. 87/1994, care prevedea pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni și 5 ani, alternativă cu pedeapsa amenzii.
Prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracțiunea prev. și ped. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 care sancționează aceeași faptă cu o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 8 ani.
S- constatat astfel că legea în vigoare la data reținută ca fiind cea a săvârșirii faptei, sub aspectul limitelor de pedeapsă, era mai favorabilă inculpatului decât legea care a intrat în vigoare ulterior, astfel încât prima instanță trebuia să facă aplicarea art. 13 Cod penal și să mențină încadrarea juridică a faptei inculpatului așa cum fost reținută prin rechizitoriul parchetului, respectiv art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Și motivul invocat de parchet cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală este întemeiat.
S-a reținut de către tribunal că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracțiune prima instanță nu a ținut seama de cauzele de agravare a pedepsei, respectiv existența infracțiunii continuate, atitudinea manifestată de inculpat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, de valoarea ridicată a prejudiciului, de faptul că prejudiciul nu a fost acoperit nici măcar parțial.
Având în vedere toate aceste elemente, dar și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod penal, apreciind că se impune condamnarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege pentru această infracțiune.
În ce privește greșita achitare invocată de parchet, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal, s-a reținut că prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 246 Cod penal pe motivul că acesta nu îndeplinește calitatea atribuită de lege subiectului activ al acestei infracțiuni, respectiv aceea de funcționar public.
Tribunal apreciază că, având în vedere dispozițiile art. 258 Cod penal, subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 246 Cod penal poate fi funcționarul public sau funcționarul, așa cum sunt definite aceste noțiuni de dispozițiile art. 147 Cod penal.
Ori, în speță, inculpatul are calitatea de funcționar, întrucât acesta, la data săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa avea calitatea de director general al, prin urmare îndeplinea o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat, încadrându-se în dispozițiile art. 147 alin. 2 Cod penal referitoare la definiția noțiunii de funcționar.
În legătură cu această infracțiune, tribunalul a reținut că, prin expertizele tehnice și contabile efectuate în cauză s-a făcut dovada că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale,a îndeplinit defectuos anumite acte ( a decontat avansuri de trezorerie și bonuri de carburanți fără justificare legală, a livrat materiale unor terți fără a urmări încasarea contravalorii acestora), urmarea acestor acțiuni fiind producerea unei vătămări față de, vătămare materializată
într-un prejudiciu de 1.584.218.052 lei.
Sub aspectul laturii subiective s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acesta prevăzând rezultatele faptelor sale și acceptând posibilitatea producerii lor.
În ce privește pedeapsa pentru săvârșirea acestei infracțiuni, tribunalul, la individualizarea acesteia a avut în vedere atât cauzele de agravare a pedepsei (existența infracțiunii continuate, existența concursului de infracțiuni, atitudinea manifestată de inculpat, valoarea crescută a prejudiciului, faptul că prejudiciul nu a fost recuperat), dar și cauzele de atenuare a pedepsei (lipsa antecedentelor penale).
Față de faptul că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, tribunalul a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia, astfel încât se va face aplicarea dispozițiilor art. 81 și 82 Cod penal.
Referitor la prejudiciul în sumă de 1.584.218.052 lei cu care s-a constituit parte civilă prin lichidator judiciar (aferent infracțiunii prev. și ped. de art. 246 Cod penal), s-au menținut dispozițiile primei instanțe de respingere a acțiunii civile, întrucât potrivit dispozițiilor art. 371 alin. 1 Cod procedură penală instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, iar în speță partea civilă Conforst nu a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeșa declarat apel, în latură penală, pentru greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 246 Cod penal, în mod corect nefăcând referire însă la latura civilă care privea această infracțiune, față de dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. a care prevăd că apelul procurorului în ce privește latura civilă a cauzei este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă.
Reținând și faptul că nu ne aflăm în prezența cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 17 alin. 1 Cod procedură penală de exercitare din oficiu a acțiunii civile, instanța de apel a menținut și dispozițiile din sentința apelată cu privire la latura civilă a cauzei.
Împotriva deciziei penale nr. 158/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul C în dosar -, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale și achitarea sa, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu poate fi comisă doar de către funcționarii publici sau persoanele ce au funcții similare acestora, și nu de salariații unei societăți comerciale, cu atât mai mult cu cât nu avea atribuții în domeniul contabilității. Inculpatul mai critică soluția și pentru neaplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.
Împotriva deciziei menționate a formulat recurs și partea civilă DGFP C S, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale, fără detalierea motivelor de recurs.
La termenul de judecată din 17.04.2008 instanța de recurs a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Analizând legalitatea si temeinicia deciziei penale recurate, din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu potrivit art. 3856p Cod Penal, instanța de recurs apreciază că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, iar cel declarat de DGFP C inadmisibil pentru considerentele ce vor fi prezentate.
În privința recursului declarat de către inculpatul, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat, deoarece inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 246.p, întrucât la data comiterii faptei avea calitatea de director general al SC SA și îndeplinea o funcție în serviciul unei persoane juridice de drept privat, circumscrisă dispozițiilor art. 147 alin.2 p, ce definește noțiunea de funcționar. Din analiza probelor administrate in cursul procesului rezultă că în mod repetat inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale a decontat avansuri de trezorerie și bonuri de carburanți fără justificare legală, a livrat materiale unor terți fără a urmări încasarea contravalorii acestora, producând un prejudiciu societății al cărui director general era, în cuantum de 1.548.218.052 lei, aceste acte materiale fiind săvârșite în exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Instanța de recurs apreciază că nu s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, deoarece prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246.p cu aplic.art. 41 alin.2 p, iar instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune procedând la schimbarea încadrării juridice prin reținerea dispozițiilor art. 258.p, acest din urmă articol menționând categoriile de subiecți activi cărora se adresează. Inculpatul a avut cunoștință de infracțiunea cu privire la care s-a dispus trimiterea in judecată, exercitându -și dreptul la apărare atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, prin concluziile formulate, iar aplicarea dispozițiilor art. 334.p Cod Penal de către instanța de apel nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, situația juridică rămânând la fel, cu precizarea determinării subiectului activ al infracțiunii.
Curtea apreciază că instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece la data săvârșirii faptei era în vigoare Legea nr.87/1994, care, raportat la Legea nr.241/2005 care a modificat legea anterioară, era mai favorabilă inculpatului din punct de vedere al regimului sancționator, fiind corecte prin urmare încadrările juridice date faptelor prin rechizitoriu.
Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, în conformitate cu art. 72.p, ținând seama de valoarea mare a prejudiciului, conduita repetată a inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, poziția procesuală a inculpatului.
Astfel, recursul declarat de inculpat este neîntemeiat urmând a fi respins.
În privința recursului declarat de către partea civilă DGFP C S, Curtea apreciază că este incident art. 38515alin. ultim p Cod Penal, potrivit cu care nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 p Cod Penal nu au folosit calea de atac a apelului, cu excepția cazului în care, chiar dacă nu au folosit apelul, decizia pronunțată în apel a modificat soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Prima instanță a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA prin lichidator SC SRL la plata sumei de 41.992 lei către Ministerul Finanțelor prin DGFP C S, sentință care nu a fost atacată de către partea civilă. Prin decizia instanței de apel s-a modificat doar latura penală a cauzei prin condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, fără ca latura civilă a cauzei să fi fost modificată.
Astfel, nu se poate promova o cale de atac prin omisso medio, motiv pentru care recursul declarat de partea civilă va fi respins ca inadmisibil.
Văzând și prevederile art. 192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 158/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
În temeiul art. 38515pct.1 lit.a teza a II a p Cod Penal respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă P C - S, împotriva deciziei penale nr. 158/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare recurent la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. AN/22.04.2008
Tehnored AJ/08.05.2008
Prima instanță: Judec. C-
Apel: Trib. CS- a,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
