Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-(1614/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1049
Ședința publică de la 09 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Menționează că inculpatul este un consumator înrăit de droguri, acesta fiind motivul pentru care asupra sa s-au găsit acele doze de drog.
Arată că declarațiile luate inculpatului au fost luate de organele de cercetare sub presiune și precizează că inculpatul nu făcut nici un fel de tranzacții pentru a obține bani de pe urma acestora ci pentru a-și asigura dozele zilnice.
Consideră că inculpatul aflat în stare de libertate are posibilitatea de a colabora cu organele de cercetare și de a contribui la depistarea altor persoane care se ocupă cu traficul de droguri.
Apreciază că trebuie a fi avut în vedere că inculpatul avea anterior un loc de muncă și că nu se poate reține în sarcina sa că lăsat în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică, motive pentru care apreciază că față de inculpat se poate lua o altă măsură preventivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că din materialul probator administrat în cauza reiese că inculpatul se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului.
Arată că din materialul probator administrat reiese pe deplin vinovăția inculpatului și apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică existând posibilitatea de a-și relua activitatea infracțională.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului și că nu în cază au fost găsit drogurile ci în mașină.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 1.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr- s-a dispus în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală menținerea stării de arest a inculpatului .
Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr.762/D/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bucureștia fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev.de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 28.04.2009 a deținut pentru vânzare și consum propriu, fără drept, 19 punguțe tip bilă, conținând 2,39 grame heroină și 88 de comprimate methadonă.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, emițându-se. nr. 85/UP/29.04.2009, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de att.143 și 148 lit. Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză există indicii temeinice, în sensul art.143 alin.3 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind probele administrate în faza de urmărire penală, în acest sens fiind: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de percheziție corporală a inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/28.04.2009, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpatului.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit. Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului a rezultat din gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, limitele mari de pedeapsă, modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, precum și recrudescența deosebită faptelor de acest gen, atitudinea oscilantă a inculpatului, care inițial a recunoscut învinuirile ce i se aduc, pentru ca ulterior să revină asupra declarațiilor date, acesta nerecunoscând traficul de droguri, precizând că este doar consumator.
Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând punerea sa în libertate.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 din același cod.
Potrivit dispozițiilor art.160 alin.1 Cod procedură penală, instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform Art.160 alin.3 Cod procedură penală atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune menținerea arestării preventive.
Analizând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent, conferă indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Relevante în acest sens sunt: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de percheziție corporală a inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/28.04.2009, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpatului.
Prin urmare, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.68/1 Cod procedură penală, existând presupunerea rezonabilă că acesta a comis faptele trafic de droguri de mare risc și deținere în vederea consumului de droguri de mare risc.
De asemenea, constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate a acestui inculpat.
Astfel, temeiul prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală reținut de instanță cu prilejul luării măsurii arestării preventive a inculpatului, se menține și în prezent respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de textul menționat.
Așa după cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost arestat preventiv pentru infr. prev. de art.2 alin. 1și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, fapte fiind pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește existența unor probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea apreciază că și această condiție este realizată, fiind dedusă atât din gravitatea concretă a faptelor comise cât și din circumstanțele ce țin de persoana recurentului, astfel cum au fost relevate în considerentele încheierii recurate, împrejurări care nu au fost de natură a convinge instanța că, lăsat în libertate, nu va relua activitatea infracțională.
Pe de altă parte, nu sunt de neglijat nici sentimentul de insecuritate generat în societate de prezența în stare de libertate inculpatului care prin activitatea sa infracțională a pus în pericol sănătatea persoanelor și nici recrudescența acestui gen de infracțiuni, împrejurări ce îndrituiesc Curtea să aprecieze că se impune menținerea stării de privare de libertate a acestuia.
Curtea apreciază că, în această cauză, este justificată menținerea stării de arest preventiv, temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat, impunându-se în continuare privarea de libertate a acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că fiind legală și temeinică hotărârea tribunalului privind menținerea stării de arest a inculpatului.
În consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului și în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 1.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./13.07.2009
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Dumitru Mirancea, Daniel Grădinaru