Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1177/
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 20.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, să se dispună punerea în libertate a inculpatului.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca temeinică și legală.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 20.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de avocatul din oficiu al inculpatului, având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
A fost respinsă ca nefondată, cererea formulată de avocatul din oficiu al inculpatului, având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive.
În baza art. 3001alin. 1.C.P.P. s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat.
În baza art. 3001alin. 3.C.P.P. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 18.01.2010.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1983/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 18.11.2009 sub nr-, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. c Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a
Cod PenalÎn sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 29.07.2009 a ucis-o prin strangulare pe numita, în locuința acesteia, în condițiile în care anterior a mai comis un omor.
Analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului în condițiile art. 3001Cpp, tribunalul a constatat că învinuitul a fost reținut pentru 24 de ore în intervalul 30.07.2009, ora 05,10 - 31.07.2009, ora 99,10 în baza ordonanței emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
S-a reținut că după punerea în mișcare a acțiunii penale prin încheierea penală nr. 105/CC/30.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul pe o perioadă de 29 zile, ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită prin încheierile penale nr. 111/CC/24.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, nr. 127/CC din 22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, respectiv nr. 136/CC din 21.10.2009 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr- până la data de 23.11.2009 inclusiv.
S-a mai reținut că luarea și prelungirea măsurii arestării preventive a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 143 Cpp raportat la art. 148 alin. 1 lit. f
C.P.P.Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, raportul medico-legal de necropsie nr. 378/30.07.2009 al IML T, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, A, prima instanță a reținut că în prezent există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul este implicat în săvârșirea faptei de natură penală reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.
Raportat la modul de săvârșire a faptei (prin strangulare), la datele victimei (femeie în vârstă de 68 ani), la relațiile dintre victimă și inculpat (concubini), precum și la antecedentele penale ale inculpatului (persoană care a săvârșit anterior un omor; condamnat totodată pentru săvârșirea altei infracțiuni grave - viol), prima instanță a apreciat că subzistă pericolul social concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, Tribunalul Timișa respins ca nefondată cererea formulată de avocatul din oficiu al inculpatului, având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de avocatul din oficiu al inculpatului, având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive.
În baza art.3001alin. 1.C.P.P. a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat și în baza art. 3001alin. 3.C.P.P. a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva încheierii penale din 20.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea fiind întărite de trimiterea sa în judecată. Sub aspectul indiciilor privind comiterea faptei se rețin declarațiile martorilor, A, procesul verbal de cercetare la fața locului, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Pe de altă parte, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de omor deosebit de grav aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală. Mai mult, în ceea ce îl privește pe inculpatul, în mod corect prima instanță a avut în vedere relațiile dintre inculpat și victimă (concubini), precum și antecedentele penale ale acestuia, care conduc la conturarea unui caracter violent și agresiv.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 20.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 20.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar -.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR.
- - - - - -
Grefier,
Red.-04.12.2009
Tehnored. -07.12.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Anca Nacu, Ion