Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 125
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan judecător
- - - - judecător
- - judecător
- grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din data de 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat - din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Întrebat fiind, recurentul - inculpat declară că menține recursul declarat împotriva încheierii din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Bacău la data de 10 februarie 2009, casarea încheierii, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond revocarea măsurii arestării preventive pentru inculpat, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă. Nu există probe suficiente care să conducă la convingerea că inculpatul este vinovat și nici indicii că acesta ar zădărnici aflarea adevărului. Față și de circumstanțele inculpatului, solicită cercetarea acestuia în stare de libertate. Pentru asistența din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursului, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalului Bacău ca fiind temeinică și legală. Față de gravitatea faptelor comise, de pericolul social concret pentru ordinea publică și întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, pune concluzii de menținere a stării de arest și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, este nevinovat și nu a participat la săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, s-a menținut starea de Arest preventiv a inculpatului, în temeiul art.300/2 Cod pr. penală.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Inculpatul minor a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și condamnat de prima instanță pentru mai multe infracțiuni.
Tot la fel s-a întâmplat și cu frații săi și.
În apel, starea de arest a celor trei inculpați a fost menținută prin încheierea din 20 ianuarie 2009.
Cum termenul de verificare a stării de arest în cazul inculpaților minori este mai scurt față de termenul aplicabil infractorilor majori s-a analizat legalitatea luării măsurii și oportunitatea menținerii preventive doar în cazul inculpatului minor.
Acesta a fost arestat preventiv și judecat în stare de arest preventiv întrucât este bănuit că împreună cu frații săi majori l-a tâlhărit pe pădurarul care l-a surprins în flagrant tăind arbori din pădure.
Nu s-a strecurat nici o greșeală la luarea măsurii arestării preventive împotriva celor 3(trei ).
Din probele dosarului a rezultat că inculpații, nu numai că și-ar fi însușit geanta de pădurar a victimei, două telefoane mobile, un spray lacrimogen, un minicalculator și o ruletă ale acesteia prin întrebuințarea de violențe dar au și dezbrăcat partea vătămată, inclusiv de lenjeria intimă, pe care apoi a urcat-o cu forța în căruță, după care au dat bice cailor într-un loc accidentat, punându-i astfel viața în primejdie.
Împrejurarea că pădurarul a reușit să sară din căruță, nu este de natură a diminua gravitatea faptelor comise, care prezintă un grad ridicat de pericol social.
Persoanele bănuite că au săvârșit fapte atât de grave prezintă pericol pentru ordinea publică și din această cauză nu pot fi judecate altfel decât în stare de arest.
S-a impus menținerea stării de arest a inculpatului minor și pentru a descuraja comiterea de fapte similare împotriva persoanelor care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității.
Împotriva încheierii penale mai sus menționate, a declarat în termen legal recurs inculpatul, fără a arăta în scris motivele cererii.
Analizând din oficiu încheierea penală recurată, în temeiul art.385/6 al.2 Cod pr. penală, Curtea de Apel reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr.161 din 17.12.2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tâlhărie, prev. de art.239 al 1 și 2 Cod penal, art.211 al.2 lit. b și al.21lit. a Cod penal cu art.33 lit. a Cod penal și art.91 al.3 Cod penal, având în vedere că, în noaptea de 5/6.08.2008, au amenințat-o și au lovit-o pe partea vătămată, pădurar la Ocolul Silvic, com., jud. B, aflat în exercițiul funcțiunii și i-au sustras mai multe bunuri personale, prin folosirea acestor acte de violență.
Temeiurile avute în vedere, de instanță, la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost dispozițiile art.148 al.1 lit. f Cod pr. penală, în sensul că pedeapsa este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite și dispozițiile prev. de art.143 Cod pr. penală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din gradul însăși de pericol social al unor infracțiuni săvârșite.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.143 alin.3 Cod pr. penală " să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5&1 c) din Convenție, respectiv "motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO rezultă că luarea măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții.
Temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și acestea impun în continuare privarea de libertate.
Există date și indicii temeinice până în acest stadiu al procesului penal că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și probe certe că lăsarea acestora acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel apreciază ca fiind legală și temeinică încheierea penală recurată, urmând ca în temeiul art.38515pct.1 lit. b Cod pr. penală, în lipsa altor motive de casare dintre cele prev. de art.3859al.3 Cod pr. penală, să respingă recursul, potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
În temeiul art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile speciale al Ministerului Justiției reprezentând onorariu avocat oficiu.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care sa-a inclus și onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.02.2009, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Grosu Valerica Niculina, Adrian
GREFIER,
red.
red. /
red.
tehnored. - ex.2
16.02.2009
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Grosu Valerica Niculina, Adrian