Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 126
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - - JUDECĂTOR 3: Adrian
- - judecător
A - grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -- BIROUL TERITORIAL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpații,împotriva încheierii din data de 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul - inculpat asistat de avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat pentru inculpat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat apărător ales pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Bacău și în consecință admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea inculpatului în libertate. Apreciază că soluția atacată este netemeinică și arată că de la un anumit punct cu privire la art. 160 al. 2 Cod pr.penală nu este de acord cu motivarea. Este adevărat că este la aprecierea judecătorului admiterea cererii, însă trebuie să se justifice exact respingerea acesteia. Din lecturarea motivelor instanței de fond, la care dă citire:" există temerea că lăsat în libertate, inculpatul ar putea comite alte infracțiuni, are suficiente cunoștințe tehnice pentru a altera sau modifica mijloacele de probă, ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea celorlalți inculpați "susține că nu sunt precizate datele reținute și nu se spune care sunt acele cunoștințe tehnice la care face referire. Pe calculatorul reținut inculpatului nu s-au găsit date pentru anchetă și din acest motiv i-a fost restituit.
Mijloacele de probă r5eținute deja se află la Poliție și este cu totul nejustificată această reținere. Ceilalți inculpați sunt arestați, nu ar avea cum să-i mai influențeze inculpatul atât timp cât aceștia sunt toți arestați.
Apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru a fi liberat sub control judiciar, temeiurile nu mai subzistă și în realitate nu mai există nici o justificare pentru menținerea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Parchetului, în temeiul art. 38515al. 1 lit. b cu referire la art. 1609Cod procedură penală, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefundat.
Recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, admiterea cererii și liberarea condiționată sub control judiciar, obligându-se totodată să se prezinte în fața instanței ori de câte ori va fi chemat. Mai solicită a se avea în vedere faptul că are doi copii minori în întreținere și că are locuință stabilă.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 6.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. 88.1/110/09, în temeiul art.160 indice 8 lit. a alin. 6 Cod procedură penală s-a respins ca netemeinică cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
S-a constat că inculpatul au avut apărător ales.
În temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarele:
Fiecare inculpat aflat în stare de arest preventiv, are dreptul constituțional prevăzut de Constituție și Codul d e procedură penală să formuleze o cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 23 pct. 10 din Constituție și respectiv, art. 5 alin.5 Cod procedură penală ).
De asemenea, art.160 indice 2 Cod procedură penală arată că " Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani," iar alin. 2 precizează că " liberarea provizorie sub control judiciare nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte ".
Dacă în ceea ce privește aliniatul 1, cererile sunt ușor de examinat, și în consecință de admis în principiu, problema temeiniciei, sau nu, a admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar așa cum arată alin.2, este mai greu de cercetat, întrucât formularea cererii și îndeplinirea condițiilor de la alin. 1 nu atrage automat, obligatoriu admiterea cererii pe fond, o astfel de cerere are un caracter facultativ pentru magistrat, nu acționează "ope legis", prin cercetarea tuturor împrejurărilor de fapt, a persoanelor inculpaților a conduitei lor, a aprecierii se poate admite sau nu cererea formulată.
S-a invocat de către apărătorul inculpatului, că temeiurile ce au dus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive, respectiv litera a, b și f ale art.148 Cod procedură penală nu mai subzistă la această dată, urmărirea penală fiind finalizată prin întocmirea rechizitoriului, și că ultimele probatorii s-au administrat (respectiv rezultatele comisiei rogatorii efectuate precum și ultimele declarații ale celorlalți inculpați implicați în dosar, sau alte relații emise de către băncile de la care se presupune că inculpații a fi extras bani ).
Instanța a apreciat că din analiza celor două art.160 indice 2 și 148 Cod procedură penală nu se poate discuta despre subzistența sau nu a temeiurilor care au dus la luarea măsurii arestării preventive, invocarea acestei apărări poate fi avută în vedere la soluționarea de cereri formulate, sub imperiul dispozițiilor art.139 Cod procedură penală.
S-a considerat că temeinicia unei astfel de cereri trebuie privită numai prin prisma condițiilor arătate la alin 2 al ar.160 indice 2, dacă există date că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, în cazul în care i s-ar admite cererea, dacă ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, să altereze ori să distrugă mijloacele de probă sau alte fapte de aceeași natură și care ar influența negativ cursul cercetării judecătorești.
Prin activitatea sa infracțională desfășurată, inculpatul a cărui cerere a fost de analizat, instanța a apreciat că există date care să susțină temerea că lăsat în liberate, în această formă, ar putea comite alte infracțiuni, are suficiente cunoștințe tehnice pentru a altera sau modifica mijlocele de probă, ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea celorlalți inculpați, martorilor din dosar, nominalizați in rechizitoriu. Cercetarea judecătorească nu a început, dosarul se află la primul termen de judecată. Având în vedere caracterul de urgență al unei astfel de cereri, s-a dispus citarea de urgență și judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar la datele menționate anterior (16.01.2009), respectând dispozițiile art.160 indice 8 Cod procedură penală și termenele stabile de repartizare aleatorie a unor astfel de cauze (între 5-7 zile), însă față de solicitarea inculpatului, de a se acorda termen în vederea pregătirii apărării, cererea a fost amânată a fi judecată la această dată de 03.02.2009.
Pentru motivele arătate mai sus, s-a considerat, necesară menținerea măsurii arestării preventive, pentru a împiedica inculpatul să încerce să comită și să reușească săvârșirea de alte infracțiuni sau să săvârșească vreuna din faptele indicate anterior.
S-a mai invocat în motivarea cererii, de către apărătorul ales, faptul că inculpatul a petrecut timp îndelungat în arest preventiv, vreme de 7 luni și că astfel se încalcă termenul rezonabil de care se vorbește în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru care România a fost de multe ori sancționată fiindu-i încălcate în această materie dispozițiile și jurisprudența.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei cauze se face în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în raport de criterii precum: complexitatea cauzei (în cauza de față avem în vedere natura infracțiunilor, respectiv cele legate de comerțul electronic, de asociere, constituire de grup infracțional organizat, cu elemente de extraneitate, fiind efectuate în cauză comisii rogatorii), de comportamentul inculpaților (care nu au dovedit o conduită liniară sinceră pe tot parcursul urmăririi penale, ba dimpotrivă una oscilantă de recunoaștere parțială și numai după aprofundarea probatoriilor) și în ultimul rând de comportamentul autorităților în soluționarea cu celeritate a cauzei (cercetările începând în cursul anului 2007 și finalizate prin rechizitoriul din 23.12.2008 acumulând un număr de XVII volume). Pentru aceste considerente, s-a apreciat că în cauză nu poate fi invocat depășirea acelui termen rezonabil prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în articolele sale speciale privitoare la această materie, art.5 par.3 și art.6 par.1.
În consecință, în baza art.160 indice 8 lit. a alin. 6 Cod procedură penală, a fost respinsă ca netemeinică cererea inculpatului, s- constatat că a avut apărător ales, și potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, fiind în culpă procesuală (prin promovarea unei astfel de cereri și respingerea ei) inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare efectuate de stat cu soluționarea ei.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, care invocă netemeinicia încheierii recurate, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. de art.1602Cod procedură penală pentru acordarea liberării provizorii.
În consecință, recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, și în fond admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) Cod procedură penală Curtea de Apel constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
Se observă că într-adevăr, formal toate condițiile prev. de art. 1602Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză.
Din analiza prevederilor art. 1602Cod procedură penală, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
În acord cu jurisprudența O se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să ordinea publică ( cauza SBC contra Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei - 10 nov. 1969 și Letellier contra Franței - 26 iunie 1991 ).
Având în vedere pericolul social concret al faptelor pentru care este judecat inculpatul, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, de multitudinea părților implicate în cauză, care denotă o amploare deosebită a activității infracționale, Curtea apreciază că în această fază a procesului penal și, în pofida poziției sincere avută de inculpat și a împrejurării că, formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Din coroborarea acestor texte rezultă așadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege ( și care evident în această speță sunt îndeplinite ), mai trebuie și ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context analizând cererea inculpatului, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice, precum și a datelor existente din care ar rezulta că recurentul a comis infracțiunile.
Din actele dosarului se conturează ideea că inculpatul a acționat în strânsă legătură cu mai mulți inculpați cu care s-a asociat într-un grup infracțional organizat, având ca obiect fapte comise prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Probele dosarului pun în evidență faptul că recurentul prin utilizarea de instrumente de plată electronice falsificate, a retras numerar din bancomate de pe teritoriul Germaniei, Italiei și Olandei.
Față de cele relevate mai sus, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului, prin admiterea cererii de liberare provizorie, este inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care administrarea probelor corespunzătoare cercetării judecătorești este abia la debut. Așa fiind, buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanțelor naționale cât și cu a celor europene așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei - 13 dec. 2005 și Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008.
În lumina celor expuse, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală instanța va respinge ca nefondat recursul declarate de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art.192 al. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul,împotriva încheierii din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar -.
Constată că recurentul inculpat a avut apărător ales.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat să plătească statului 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2009 în prezența recurentului inculpat arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.înch.
Red. dec. Recurs-.
Tehnored. - 2 ex.
16. 02.2009
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Grosu Valerica Niculina, Adrian
