Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 136/2010
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 8.02.2010 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns inculpații recurenți și, aflați în stare de arest preventiv, asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți, avocat, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și în rejudecare, punerea în libertate a inculpaților, având în vedere că aceștia nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că se impune menținerea stării de arest a inculpaților raportat la starea de recidivă a acestora.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că a plătit pentru faptele săvârșite anterior și că nu există nicio probă împotriva sa în cauza de față. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul recurent având ultimul cuvânt, arată că nu există nicio probă împotriva sa.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- la 08.02.2010 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpaților și.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților și se impune în continuare privare de libertate a acestora, pericolul concret pentru ordinea publică fiind evidențiat de faptul că inculpații nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind recidiviști.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive au declarat recurs inculpații și.
Recursurile au fost declarate în termen.
În motivarea recursurilor inculpații au susținut că nu sunt vinovați de săvârșirea faptei, iar prin apărătorul desemnat din oficiu au susținut că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Deoarece prezentele recursuri nu sunt limitate la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen. instanța va examina în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurenți întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.
Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța va reține că recursurile sunt nefondate, din următoarele considerente:
Potrivit art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod pr. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.
În speță din actele dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv fapta pentru care au fost trimiși inculpații în judecată fiind o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică este evidențiat de gravitatea acuzației aduse, respectiv tâlhăria, iar menținerea măsurii arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației.
Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților, legal și temeinic Tribunalul Albaa menținut arestarea preventivă dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod pr. pen., urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.
detenției provizorii a inculpaților este conferită de existența unei hotărâri de condamnare pronunțată împotriva inculpaților de către un tribunal competent.
Susținerile inculpaților privind vinovăția lor și inexistența probelor împotriva lor urmează a fi valorificate cu ocazia analizei întregului probatoriu administrat în cauză.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., instanța va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.
Conform art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 8.02.2010 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
Obligă inculpații recurenți la plata sumei de 180 lei fiecare cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, câte 100 lei pentru fiecare inculpat, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.02.2010
jud. fond,
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Oana Maria Călian, Maria