Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1443/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 2347/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1443
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 01 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au fost indicate temeiuri noi care să justifice menținere acestei măsuri. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, a colaborat cu organele de urmărire penală și avea un loc de muncă la momentul arestării.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.160 alin.3 Cod procedură penală, faptul că inculpatul nu a recunoscut în totalitate fapta. Față de gravitatea faptei săvârșite, consideră că inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică și se impune menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 01.10.2009, pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalul Giurgiu - Secția Penală a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind realizate exigențele impuse de art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, în sensul că se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a apreciat că se impune menținerea arestării preventive pe considerentul că se mențin temeiurile de drept și de fapt care au determinat această măsură preventivă.
De asemenea recurentul a invocat în favoarea sa absența antecedentelor penale și atitudinea cooperantă, de recunoaștere a faptelor:
Examinând încheierea atacată din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat și reține în acest sens următoarele:
1.Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal iar din probatoriul care susține actul de inculpare (inclusiv declarațiile inculpatului) rezulta indicii temeinice de natură a legitima bănuiala că a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat penal.
Cu alte cuvinte este realizată condiția generală impusă de art. 143 Cod procedură penală în vederea luării prelungirii și menținerii măsurii preventive.
2. Gravitatea deosebită a faptei (pentru care există indicii temeinice că a fost comisă de inculpat, împrejurarea că victima este minoră (13 ani) cu toate consecințele prejudiciate în plan psihic și fizic, pentru aceasta, violența comportamentului inculpatului sunt aspecte care pun în relevanță potențialul criminogen al acestuia, prin lipsa oricărui atașament și respect pentru normele sociale de conviețuire în comunitate și disponibilitatea de a exercita violențe și de a profita de dezavantajul persoanelor aflate în dificultate de a se apăra.
În acest context, este evident că punerea în libertate a inculpatului ar constitui un risc pentru comunitate și implicit un pericol pentru ordinea publică.
3. Sub aspectul legalității, Curtea constată că arestarea preventivă a fost menținută cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.
4. Împrejurările invocate de inculpatul în susținerea recursului, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea cooperantă, de recunoaștere a faptelor sunt aspecte cu relevanță în individualizarea judiciară a pedepsei, dar fără substanțialitate în raport cu obiectul prezentei cauze, care se circumscrie verificărilor impuse de dispozițiile art. 3002Cod procedură penală.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea constată că încheierea atacată este temeinică și legală și în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul inculpatului, ca nefondat.
Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 01.10.2009, pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalul Giurgiu - Secția Penală și îl obligă la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-19.10.2009
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru