Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 9420/2/2009

2375/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 1478

Ședința publică de la 16 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, din data de 21.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și revocarea măsurii preventive aplicată inculpatului, având în vedere că, temeiurile inițiale nu se mai mențin, inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, și-a recunoscut și regretat fapta comisă, motive pentru care, solicită aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică, în raport de modalitatea de săvârșire a infracțiunii și de cantitatea mare de droguri găsită la inculpat. Mai solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință publică din data de 21.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, motivând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpat este cercetat penal, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive, cauza penală se poate soluționa și fără privarea sa de libertate, invocând circumstanțele sale personale.

Verificând încheierea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive a inculpata în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în fapt că la data de 25.02.2009 a vândut inculpatului cantitatea de 30.64 gr. cannabis cu suma de 900 lei și asupra sa s-au găsit cantitățile de 165,04 gr. cannabis și 71,84 gr. hașiș, droguri deținute atât pentru vânzare cât și pentru consum propriu.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și în cursul cercetării judecătorești, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și circumstanțele reale în care a săvârșit infracțiunea, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestuia, așa cum judicios a reținut și instanța de fond care a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 160/b Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință publică din data de 21.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-30.10.2009

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Bucuresti