Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR.17/R/2010
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Popovici Corina JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,fiul lui și, născut la data de 11.09.1971, aflat în prezent în Arestul B, împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de către apărătorii săi aleși av. și.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea este reprezentat de procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Avocat solicită instanței amânarea cauzei, având în vedere recursul anterior discutat în dosarul penal nr- al Curții de APEL ORADEA, întrucât dorește să aștepte pronunțarea cu privire la acest dosar, respectiv la recursul inculpatului pe art.300/1 Cod procedură penală și consideră că abia apoi se poate discuta de acest recurs pentru o menținere normală a măsurii arestării preventive pe art.300/2 Cod procedură penală.
Avocat apreciază de asemenea că se impune amânarea cauzei și pentru pregătirea apărării în raport de soluția din recursul anterior.
Reprezentantul parchetului arată instanței că se opune amânării cauzei, fiind vorba de aceeași stare de fapt, de aceeași situație, aceiași avocați, iar apărarea a avut timp să studieze dosarul.
Instanța consideră că nu este necesar acordarea unui termen de judecată întrucât este aceeași stare de fapt care s-a discutat la recursul anterior în dosarul penal nr- al Curții de APEL ORADEA, astfel încât respinge cererea de amânare formulată de către apărătorii aleși ai inculpatului.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.
Avocat solicită instanței admiterea recursului declarat de către inculpat, casarea încheierii din data de 15 ianuarie 2010 Tribunalului Bihor, a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept față de inculpat și pe cale de consecință a se revoca această măsură și a se dispune punerea în libertate a inculpatului. Arată că prima instanță nu a menținut măsura arestării preventive în mod legal în baza dispozițiilor art.300/1 Cod procedură penală când a avut loc sesizarea instanței de judecată cu rechizitoriul la data de 12 ianuarie 2010 și s-a pus în discuție menținerea măsurii arestării preventive. Astfel prima instanță nu a menținut măsura arestării preventive ci a constatat doar legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, dar nu a menținut- Ulterior, peste trei zile, la data de 15 ianuarie 2010, dându-și seama de greșeală, aceeași instanță verifică menținerea măsurii dar pe art.300/2 Cod procedură penală și în situația în care nu a menținut măsura arestării preventive anterior în baza dispozițiilor art.300/1 Cod procedură penală, care evident sunt obligatorii, consideră că nu o putea menține pe art.300/2 Cod procedură penală pentru că efectiv nu a menținut-o cu ocazia sesizării instanței de judecată. Astfel, este vorba de o nulitate absolută a menținerii măsurii arestării preventive pe art.300/2 Cod procedură penală atâta vreme cât pe art.300/1 Cod procedură penală nu a fost menținută.
Avocat solicită de asemenea admiterea recursului, casarea încheierii penale din data de 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor și a se constata că măsura arestării preventive a fost menținută în mod nelegal de către instanța de fond. În raport de dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală care prevăd în mod expres că instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive cu ocazia sesizării instanței și să se pronunțe asupra oportunității menținerii sau nu a măsurii arestării preventive, apreciază că dacă instanța nu a procedat astfel, nu poate să o facă după aceea pe art.300/2 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpat împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive în baza dispozițiilor art.300/2 Cod procedură penală. Arată că, la primirea dosarului, instanța de fond a verificat conform art.300 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia sesizării instanței de judecată. Într-adevăr a fost acea omisiune că nu a dispus și menținerea măsurii arestării preventive dar înainte de expirarea acestei măsuri instanța s-a pronunțat pe art.300/2 Cod procedură penală cu privire la menținere. Totodată, arată că nu se poate considera că măsura arestării preventive a încetat de drept din moment ce aceasta s-a făcut în termenul în care exista această măsură. Cu privire la aspectele invocate de apărare că măsura nu a fost menținută în interiorul termenului de 29 de zile, arată că în speță nu este vorba de o prelungire a măsurii în cursul urmăririi penale când într-adevăr recursul trebuie judecat în acel interval, ci este vorba de menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul recurent solicită punerea sa în stare de libertate pentru motivele arătate de către apărătorii săi aleși.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea inculpatului, fiul lui - și, născut la data de 11.09.1971 în jud. B, CNP -, domiciliat în com. nr. 516 jud. B, cu reședința în --84 Ungaria, deținut în Penitenciarul Oradea, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 3002raportat la art. 160 lit. b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul, măsura dispusă prin încheierea nr. 47/17.12.2009 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 58/2009.
A rămas definitivă în ceea ce privește respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi tara.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 11.01.2010 a fost trimis in judecată inculpatul - pentru săvârșirea a două infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și introducerea fără drept în țară de asemenea droguri, prev. și ped. de art. 2 al.2 și art. 3 al.2 din Legea 143/2000, modif. cu aplic. art.41 al.2 penal, cu aplic. art.33 lit."a" și 34 Cod penal, reținându-se în fapt că în perioada noiembrie -decembrie 2009, în mod repetat, a procurat și deținut, fără drept, cocaină și amfetamină - droguri de mare risc ce fac parte din tabelul II-anexă la Lg.143/2000, pe teritoriul Ungariei, pe care le-a introdus fără drept în țară prin vama -B, pentru a le valorifica colaboratorului autorizat în cauză.
Verificând din oficiu potrivit art. 300/1 Cod procedură penală legalitatea și temeinica luării măsurii arestării preventive luate față de inculpat prin încheierea Tribunalului Bihor nr. 47/17.12.2009, instanța, prin încheierea din data de 12.01.2010, a constatat că arestarea preventivă a acestuia s-a dispus în conformitate cu dispozițiile legale în materie iar temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri subzistă în continuare, respingând totodată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi tara.
Examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a reținut că acestea subzistă în continuare. Astfel din materialul probator aflat la dosarul cauzei a rezultat că sunt în continuare probe și indicii temeinice care să facă verosimilă bănuiala că inculpatul - ar fi comis faptele reținute în sarcina sa. Totodată, circumstanțele reale ale comiterii faptelor, natura drogurilor ce au făcut obiectul faptelor reținute și cantitatea relativ mare a acestora, denota că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată sunt sancționate cu pedeapsa mai mare de 4 ani, fiind astfel îndeplinite cerințele art.148 lit."f" Cod procedură penală. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, împrejurare invocată în apărarea sa, nu este de natura sa diminueze sau sa înlăture pericolul concret pentru ordinea publica ce l-ar constitui lăsarea sa în libertate.
În ceea ce privește cererea subsidiară formulată, instanța a reținut că potrivit art.139 al.1 Cod procedură penală, măsura arestării se înlocuiește cu o altă măsură când a intervenit o schimbare a temeiurilor avute în vedere la luarea ei, or față de cele arătate mai sus a rezultat în mod evident ca oaa semenea cerere este neîntemeiată.
Considerând legală și temeinică măsura arestării preventive, instanța, apreciind că temeiurile care au determinat luarea acestei masuri impun in continuare privarea de libertate a inculpatului, in baza art. 300 ind.2 raportat la art. 160 lit.b Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive luată față de acesta și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorilor săi, admiterea recursului, casarea încheierii din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept față de inculpat și pe cale de consecință a se dispune punerea în libertate a inculpatului. În acest sens arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra menținerea măsurii arestării preventive în raport de dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală ci doar a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Ulterior, peste trei zile, aceeași instanță a verificat starea de arest a inculpatului și a dispus menținerea acestei măsuri avându-se în vedere dispozițiile art.300/2 Cod procedură penală, caz în care ar fi vorba de o nulitate absolută a menținerii acestei măsuri, câtă vreme ea nu a fost menținută în temeiul dispozițiilor art.300/1 Cod procedură penală.
Analizând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză, cât și din oficiu, potrivit disp.art.385/6 al.l și 3 Cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă - art.148 lit.f Cod procedură penală.
Conform art.148 lit.f Cod procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv două infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și introducerea fără drept în țară de asemenea droguri.
De menționat că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, perseverența inculpatului în comiterea faptei de care este acuzat inculpatul și anume, două infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și introducerea fără drept în țară de asemenea droguri, precum și din circumstanțele personale ale inculpatului.
Pe de altă parte măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 paragraful 1 lit.c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din, iar atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului, cu atât mai mult cu cât arestarea este o măsură procesuală care, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și CEDO nu afectează prezumția de nevinovăție.
De menționat că susținerile inculpatului, prin intermediul apărătorilor săi, în sensul că măsura arestului preventiv ar fi încetat de drept sunt nefondate. În acest sens se constată că într-adevăr la primirea dosarului, instanța de fond a verificat conform art.300/1 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dar a omis să se pronunțe dacă menține sau nu starea de arest. Ulterior însă, înainte de expirarea măsurii arestului preventiv, în data de 15 ianuarie 2010, prima instanță a verificat-o din oficiu și a menținut- În aceste condiții, menținându-se starea de arest în data de 15 ianuarie 2010, adică înainte de expirarea mandatului anterior, nu se poate vorbi de o încetare a stării de arest, și cu atât mai puțin de existența unei nulități absolute, chiar dacă menținerea acesteia a fost dispusă în temeiul art.300/2 Cod procedură penală cu referire la art.160/b Cod procedură penală și nu în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală.
Ca urmare, in baza art.385/15 pct.l lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de către inculpatul împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în totul.
Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent,fiul lui și, născut la data de 11.09.1971, aflat în prezent în Arestul B, împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /26.01.2010
jud.fond
tehnored.2ex./26.01.2010
Președinte:Popovici CorinaJudecători:Popovici Corina, Condrovici Adela, Rus Claudia
