Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR.28/R/2010
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Popovici Corina JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,fiul lui și, născut la data de 30 mai 1982, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de către apărătorul său ales, av., în baza împuternicirii avocațiale emisă la data de 20.01.2010 de Baroul Bihor - Cabinet Individual.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului declarat de către inculpat.
Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii din data de 13.01.2010 a Tribunalului Bihor ca fiind nelegală și netemeinică și admițând recursul a se constata că măsura arestării preventive din data de 21.12.2009 este nelegală. În motivare arată că măsura arestării preventive a încetat de drept, întrucât la data de 7.12.2009 instanța de fond - Judecătoria Oradea nu a pus în discuția părților menținerea măsurii arestării preventive, nu a fost motivată de nici una dintre părți și nu i s-a dat cuvântul inculpatului asupra acestei măsuri. Tribunalul Bihora apreciat că instanța de fond s-ar fi pronunțat și ar fi motivat legalitatea și menținerea măsurii arestării preventive atunci când a pus în discuție cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Consideră că această motivare este nelegală și nu poate fi acceptată având în vedere dispozițiile exprese ale Codului d e procedură penală. Prin încheierea din data de 20.10.2009 s-a menținut măsura arestării inculpatului de la data de 20.10.2009 până la 20.12.2009. La data de 7.12.2009 când s-a dat cuvântul asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, părțile au pus concluzii asupra acestei cereri, respectiv inculpatul a solicitat punerea sa în libertate, iar Tribunalul Bihora apreciat că inculpatul și-ar fi exprimat prin aceste cuvinte și cererea de a nu se mai menține măsura arestării preventive, or asemenea motivare nu poate fi primită. Prin sentința penală nr.1274 /2009 la pagina 2 paragraful 7, instanța de fond apreciind că nu mai sunt alte cereri de fomulat, a procedat la audierea inculpatului asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar. La pagina 3 paragraful 2, inculpatul având ultimul cuvânt asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a solicitat să fie cercetat în stare de libertate, însă nu se poate confunda o cerere de liberare provizorie cu menținerea măsurii arestului preventiv. Susține fondat și în baza textelor de lege că arestarea preventivă a încetat prin nemenținerea ei în mod legal. Faptul că reprezentantul parchetului a fost mai atent solicitând menținerea măsurii arestării preventive nu duce la concluzia că instanța de fond a respectat prevederile legale, respectiv art.350 raportat la art.160/b Cod procedură penală. De asemenea susține că din data de 20.12.2009 inculpatul nu se mai află într-o stare de detenție legală.
Reprezentantul parchetului formulează concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a încheierii din data de 13.01.2010 a Tribunalului Bihor. Învederează instanței că s-au respins în mod temeinic toate susținerile formulate de apărare cu referire la menținerea nelegală a măsurii arestării preventive față de inculpat de către Tribunalul Bihor. În esență, critica ce se aduce în speță este cea referitoare la atribuțiile instanței odată cu soluționarea fondului cu referire la aplicarea dispozițiilor art.350 Cod procedură penală. O lectură simplă relevă faptul că potrivit art.350 Cod procedură penală instanța are obligația, prin hotărâre judecătorească, de a se pronunța asupra menținerii stării de arest și doar neîndeplinindu-și aceste obligații ar putea atrage sancțiunea încetării de drept a măsurii arestului preventiv. Punerea sau nepunerea în discuție în mod expres de către instanța de judecată a acestui aspect, în condițiile în care în mod legal instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei prin hotărâre potrivit art.350 Cod procedură penală cu menținerea stării de arest, nu conduce la nelegalitatea hotărârii. Așa cum a susținut și apărarea, instanța de fond la data de 7.12.2009 când s-a hotărât cauza pe fond, trei sferturi din încheierea de amânare a pronunțării s-a referit exact la problematica măsurii arestului preventiv, context în care apărarea a susținut punerea în libertate a inculpatului și procurorul dimpotrivă menținerea stării de arest preventiv. De altfel, așa cum s-a remarcat, concluziile procurorului de ședință au fost complete atât în ceea ce privește temeiurile de drept cât și temeiurile de fapt. Solicită instanței a se observa că în mod expres procurorul de ședință potrivit dispozițiilor legale care-l obligă să pună concluzii și în fapt și în drept, a învederat dispozițiile art.350 în baza cărora a cerut menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Inculpatul recurent solicită instanței a constata că nu s-a pus în discuție menținerea măsurii arestării preventive la data de 7.12.2009 de către Judecătoria. Achiesează la cele susținute de către apărătorul său ales.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 13 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 și art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și -, născut la 30.05.1982 în S, jud. B, cetățean român, studii 10 clase, stagiu militar nesatisfăcut, fără loc de muncă, domiciliat în loc, nr. 33, jud. B și fără forme legale în O,-, 17, jud B, recidivist, CNP -, deținut în Penitenciarul Oradea, în baza încheierii nr. 37/M/28.08.2009 a Judecătoriei Oradea, mandat de arestare preventivă nr. 39/M/28.08.2009.
S-a respins cererea de a se constata că măsura arestului preventiv a încetat de drept și s-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv.
Pentru a pronunța această înccheiere, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr.1274/2009 a Judecătoriei Oradea în baza art. 1608aal. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 1602alin. 2 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și -, născut la 30.05.1982 în S, jud. B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, în baza încheierii nr. 37/M/28.08.2009 a Judecătoriei Oradea, mandat de arestare preventivă nr. 39/M/28.08.2009.
În baza art. 20 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g, i penal cu aplic. art. 37 lit. b penal, inculpatul, fiul lui și -, născut la 30.05.1982 în S, jud. B, CNP -,deținut în Penitenciarul Oradea, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 1 an închisoare, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv de la 26. 08.2009 la zi.
În baza art. 350 Cod rpocedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală cu ref. la art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 4.840 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile și respinge restul pretențiilor și 24.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile.
S-a constatat că partea vătămată Biroul Notarului Public nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, care a fost înregistrat în data de 15.12.2009 la Judecătoria Oradea, apelul fiind înaintat și înregistrat la Tribunalul Bihor în data de 05.01.2009. În cauză s-a fixat primul termen de judecată la data de 10.02.2010.
Procedând la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive în temeiul art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 alin.1 și 3 Cod procedură penală, Tribunalul Bihora constatat că temeiul prevăzut de art. 148 al.1 lit." f" Cod procedură penală avut în vedere de către instanță la luarea măsurii arestului preventiv și pe parcursul procesului penal cu ocazia menținerii acestei măsuri, subzistă și în prezent și impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În acest sens, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce formează obiectul judecații sunt mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor de care este acuzat inculpatul și anume, furturi din locuințe pe baza existenței unui plan prestabilit, precum și din circumstanțele personale ale inculpatului. Starea de recidivă a inculpatului denotă împrejurarea ca scopul pedepselor aplicate până în prezent nu a fost atins prin executarea lor și releva perseverența sa în încălcarea legii.
În aceste condiții, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să provoace o stare de nesiguranță și neliniște în rândul opiniei publice impunându-se privarea de libertate în continuare.
Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 par.1 lit. c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului.
Față de cele de mai sus, în temeiul art.300/2 și art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În ceea ce privește cererea de a se constata că măsura arestării preventive a expirat de drept, instanța de apel a constatat că instanța de fond, prin sentința penală nr.1274/07.12.2009 în baza art.1608aalin.6 Cod procedură penală cu ref. la art.1602alin.2 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar și totodată condamnându-l la pedeapsa închisorii, în temeiul art.350 Cod procedură penală s-a pronunțat și asupra măsurii arestului preventiv, dispunând menținerea acestei măsuri.
La termenul de judecată din data de 07.12.2009 când s-a pus în discuția părților cererea inculpatului prin care a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, atât reprezentantul parchetului cât și inculpatul personal și prin apărător ales și-au exprimat punctul de vedere cu privire la măsura arestului preventiv. Astfel, reprezentantul parchetului a prezentat aspectele pentru care cercetarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, solicitând printre altele și menținerea măsurii arestului preventiv în temeiul art.350 Cod procedură penală, apărătorul inculpatului a arătat motivele pentru care s-ar impune cercetarea inculpatului în stare de libertate iar inculpatul personal având cuvântul asupra cererii de liberare provizorie a solicitat să fie cercetat în stare de libertate.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea inculpatului de a se constata că măsura arestului preventiv a încetat de drept și cererea de revocare a măsurii arestului preventiv.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință, a nu se mai menține starea de arest a inculpatului, întrucât nu se mai impune menținerea acestei măsuri.
Analizând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză, cât și din oficiu, potrivit disp.art.385/6 al.l și 3 Cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Astfel, în mod corect, instanța de apel a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă - art.148 lit.f Cod procedură penală.
Conform art.148 lit.f Cod procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv două infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tentativă la furt calificat, toate săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.
De menționat că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor, perseverența inculpatului în comiterea faptelor de care este acuzat inculpatul și anume, furturi din locuințe pe baza existenței unui plan prestabilit, precum și din circumstanțele personale ale inculpatului. Starea de recidivă a inculpatului denotă împrejurarea că scopul pedepselor aplicate până în prezent nu a fost atins prin executarea lor și relevă perseverența sa în încălcarea legii.
În consecință, curtea constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului deoarece pe de o parte nici unul din temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art.143 și 148 Cod procedură penală) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 7 ani, pentru mai multe infracțiuni de furt calificat, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art.5 paragraful 1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Pe de altă parte, corect a reținut instanța de apel că au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din, iar atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului, cu atât mai mult cu cât arestarea este o măsură procesuală care, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și CEDO nu afectează prezumția de nevinovăție.
Ca urmare, in baza art.385/15 pct.l lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de către inculpatul împotriva încheierii penale din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în totul.
Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent,fiul lui și, născut la data de 30 mai 1982, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /26.01.2010
jud.apel,
tehnored.2ex./26.01.2010
Președinte:Popovici CorinaJudecători:Popovici Corina, Condrovici Adela, Rus Claudia
