Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.17/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia Mango
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, împotriva încheierii penale din data de 5 ianuarie 2010, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului, acesta fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 penal și art.290 penal cu aplic.art.41 alin.2 penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a penal și art.75 alin.1 lit.d și alin.2 penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat, pe motiv că din probele administrate până în prezent în cauză, nu rezultă vinovăția lui.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de Tribunalul Maramureș și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, punerea inculpatului în libertate, iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Astfel, din probele administrate în cauză - declarațiile martorilor și ale părților vătămate, rezultă dubii în privința adevăratei stări de fapt și a vinovăției inculpatului. Apreciază că măsura arestării preventive nu este justificată și legală, iar încheierea prin care s-a menținut această măsură nu este motivată, instanța de fond nu a arătat care ar fi în mod real pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpatul, dacă ar fi cercetat în stare de libertate. Dispozițiile art.136 pr.pen. prevăd scopul și categoriile măsurilor preventive, instanța, la alegerea măsurii ce urmează a fi luată, trebuind să țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Consideră că față de persoana inculpatului și sănătatea acestuia, lăsarea în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Referitor la cererea subsidiară, apreciază că și măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei, inculpatul obligându-se să respecte obligațiile ce-i vor fi impuse de instanță. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este pe deplin justificată, în raport cu indiciile de săvârșire a infracțiunilor, natura și gravitatea faptelor, numărul M al victimelor recrutate, urmarea acestor fapte și rezonanța negativă a acestora pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate, întrucât nu a încercat să împiedice aflarea adevărului în cauză, iar declarațiile părților vătămate îl avantajează.
CURTEA
Prin încheierea penală din 5 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, s-a espins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, prin apărător, iar în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3002Cod procedură penală s-a constatat din oficiu și la cererea inculpatului, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului (porecla "", - -, fiul lui și, născut la data de 09.09.1969 în B M, județul M, arestat preventiv și aflat în Penitenciarul Gherla ), trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod penal și, în consecință, s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că rin p. rechizitoriul întocmit la data de 15 aprilie 2009 în dosarul nr. 157-D/P/2008, - Biroul Teritorial Maramureșa dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 75 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod penal.
Procedând din oficiu, dar și la cererea inculpatului, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a acestuia, tribunalul a constatat următoarele:
Prin încheierea penală nr. 100/24.02.2009 a Tribunalului Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 zile, cu începere de la 24.02.2009 până la 24.03.2009 inclusiv, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În considerentele încheierii, s-a reținut faptul că în speță, din ansamblul probator administrat în cauză până la acel moment, rezulta existența unor indicii care să justifice presupunerea că inculpatul în perioada iulie 2008 - februarie 2009, împreună cu concubina sa (fostă și ), a racolat prin metoda inducerii în eroare, vizând false promisiuni privind locuri de muncă onorabile și decente în Cipru, mai multe tinere majore din jud. M și B, pe care le-a traficat în Cipru, în orașul, unde le-a exploatat sexual în beneficiul său prin exercitarea de amenințări ori acte de violență și prin limitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, însușindu-și astfel importante sume de bani în valută, pe care le-a folosit pentru achiziționarea de bunuri proprii și pentru investirea în noi activități de recrutare de tinere fete în țară. Au fost exploatate în acest fel un număr de peste 10 victime, iar unele au fost doar recrutate, urmând a fi transportate la destinație. În sprijinul promisiunilor neadevărate cu care ademenea victimele, inculpatul folosea contracte de muncă întocmite în fals, în care se specifica că practicarea prostituției este exclusă.
Instanța a constatat că sunt realizate cerințele art. 143 Cod procedură penală, fiind de asemenea incident față de inculpat cazul prevăzut în art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât faptele pentru care este cercetat sunt sancționate cu o pedeapsă mai M de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol evident pentru ordinea publică, s-a apreciat că rezultă din analiza întregii activități infracționale, amploarea acesteia și perioada de timp în care a fost comisă, natura faptelor ce se presupune că inculpatul le-a comis-o și prin care s-a adus atingere unor importante valori ocrotite de legea penală, ca și rezonanța socială negativă a unei astfel de fapte. În raport de aceste circumstanțe, lăsarea inculpatului în libertate ar crea în rândul opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate, condiție în care interesul public primează, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 de zile, respectiv începând cu data de 25 martie 2009 și până la data de 23 aprilie 2009 inclusiv, prin încheierea penală nr. 143/18.03.2009, măsura fiind de asemenea verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanța de judecată, după sesizarea tribunalului cu judecarea cauzei și la termene ulterioare.
Tribunalul a constatat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent (art. 148 lit. f Cod procedură penală) și se impune în continuare, privarea de libertate a acestuia, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv, este închisoare mai M de 4 ani, iar raportat la natura și la gravitatea faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat prin trecerea timpului, întrucât acesta derivă din rezonanța socială puternic negativă a faptelor de care este acuzat inculpatul, legitimitatea menținerii în detenție a inculpatului fiind apreciată în funcție de particularitățile speciale ale cauzei, gravitatea faptei de care este acuzat, modalitatea de săvârșire a acestora, precum și limitele de pedeapsă prevăzute, toate aceste elemente impunând în continuare protejarea interesului public, respectiv a ordinii publice.
În altă ordine de idei, tribunalul a constatat că jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost în sensul aprecierii că deținutul inculpat nu are obligația să coopereze cu autoritățile de urmărire penală sau cu cele judiciare, dar el trebuie să suporte consecințele pe care atitudinea sa a putut să le producă privitor la buna derulare a procedurilor în cauză.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Schertenleib c/ Elveția că trebuie făcută distincția între cererile și căile de atac depuse de reclamant cu privire la punerea sa în libertate, care aveau ca și consecință scurtarea deținerii și cele ce puteau avea ca efect prelungirea ei. În aceeași cauză, Curtea a constatat că anumite întârzieri ale procedurii au fost imputabile reclamantului, pentru că atunci când legea procesual penală națională oferă dreptul de recurs apărării, acuzatul se găsește în fața unei opțiuni între o pregătire aprofundată a procesului și o procedură mai rapidă și până la un punct, el trebuie să-și asume consecințele alegerii făcute.
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu se poate reține că măsura arestării preventive a ajuns la o durată nerezonabilă, având în vedere și numeroasele amânări provocate tocmai de cererile apărării.
Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, nu a intervenit nici un element nou care să schimbe temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și care să justifice punerea în libertate a inculpatului. De altfel, măsura a apărut în continuare oportună și prin prisma dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, buna desfășurare a judecății realizându-se cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Pe de altă parte, măsura preventivă luată și menținută față de inculpat, apare justificată și prin prisma jurisprudenței CEDO, Curtea arătând în mod constant că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni sau eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei.
Tribunalul a reținut că toate elementele evidențiate mai sus și consacrate de jurisprudența CEDO se regăsesc în prezenta cauză și în consecință, măsura arestării preventive apare ca fiind justificată în continuare.
Având în vedere că în acest moment subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, măsura se justifică și prin scopul prevăzut la art. 136 Cod procedură penală, tribunalul a respins cererea de revocare și a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva încheierii penale din 5 ianuarie 2010 Tribunalului Maramureș, în termen legal a declarat recurs inculpatul, recurs ce nu a fost motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea încheierii atacate și, rejudecând,în principal, punerea inculpatului în libertate, iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
S-a arătat în motivarea recursului că, din probele administrate în cauză rezultă dubii în privința adevăratei stări de fapt și a vinovăției inculpatului, iar măsura arestării preventive nu este justificată și legală, întrucât nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpatul, dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Pe de altă parte, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei, inculpatul obligându-se să respecte obligațiile ce-i vor fi impuse de instanță.
Verificând încheierea atacată, în baza materialului și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b al. 1 și 3.proc.pen, în cursul judecatii, instanța verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile în cazul inculpatului major, legalitatea si temeinicia arestării preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Tocmai această operațiune a realizat-o instanța învestită cu soluționarea cauzei, la termenul din 5 ianuarie 2010 când, în mod întemeiat, a constatat că se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului și, pe cale de consecință, a menținut starea de arest a acestuia.
Aceasta deoarece, în cauză, într-adevăr, suzistă temeiurile arestării, respectiv, indiciile temeinice în sensul dispozițiilor art.art. 143.proc.pen. și art.68/1 pr.pen, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Sunt în acest sens: declarațiile părților vătămate, I,; declarațiile martorilor,; înscrisuri - contracte de muncă, afișe publicitare, ordine de plată sau tichete de călătorie - probe administrate în cursul urmăririi penale, o parte dintre acestea fiind administrate nemijlocit și în fața instanței ( au fost audiate părțile civile, și, care și-au menținut poziția procesuală și au relatat instanței modul cum au fost recrutate de inculpat și coinculpata și determinate să practice prostutuția).
Se constată totodată că, subzistă cerința cuprinsă în teza Iaa rt. 148 lit. f proc.pen. relativ la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul - pedeapsa închisorii mai M de 4 ani, iar în privința celei de a doua cerințe a acestui text legal - pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - Curtea apreciză, de asemenea, că acesta există în continuare, este încă unul real și de actualitate.
Acest pericol derivă, așa cum a arătat și prima instanță, atât din natura și gavitatea deosebită a faptelor presupus comise de inculpat, dar și din rezonanța socială negativă a acestora, din starea de revoltă, de indignare, de posibilă nesiguranță a comunității, în cazul cercetării în stare de libertate a presupusului autor a unor astfel de fapte.
Rezultă acest pericol și din modalitățile frauduloase folosite de inculpat în comiterea faptelor: ademenirea tinerelor cu promisiuni mincinoase de obținere a unor locuri de muncă onorabile; crearea convingerii victimelor și aparținătorilor acestora că inculpatul ar desfășura o muncă cinstită în Cipru, prezentându-se fotografii cu localul din, pentru a avea reprezentarea unui loc de muncă onorabil, într-o locație decentă; prezentarea unor contracte de muncă în alb, simple înscrisuri sub semnătură privată, în care, printre altele, era inserată, nu întâmplător și o clauză privind "interzicerea oricăror activități de prostituție", ceea ce, într-un contract obișnuit de muncă, nu se prevede; implicarea și unor terțe persoane în această activitate ilicită, prin solicitarea ca acestea să găsească tinere atrăgătoare, dornice să lucreze în străinătate; folosirea denumirii "Asociației din Cipru", pentru a da o mai M credibilitate ofertelor făcute de inculpat, organizație, care însă nu are nicio legătură cu activitatea inculpatului, cum de altfel, acesta a și recunoscut; folosirea unei strategii menită să nu atragă atenția autorităților, în sensul că, nu se folosea incinta barului pentru practicarea prostituției, ci clienții erau instruiți să aleagă victimele cu care să întrețină relații sexuale în alte locații; reținerea documentelor de identitate ale victimelor și aducerea acestora în stare de dependență financiară față de el, nepermițându-le să telefoneze în țară decât în prezența sa și inducându-le temerea că dacă nu practică prostituția nu vor avea nicio sursă de venit.
De altfel, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier Franței din 26 iunie 1991 - s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică esteefectiv amenințată- cauza Kemmache Franței din 24 noiembrie 1994.
Și în cauza de față, Curtea apreciază că riscul tulburării ordinii publice subzistă și se situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării.
Așa fiind, protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum este cea din speță - apreciem că reclamă în continuare măsuri restrictive, de natura celei supuse examinării, și reprezintă în continuare un interes public real, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, prevalează față de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000).
În consecință, Curtea concluzionează că în mod întemeiat instanța de fond a stabilit că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și nu au suferit modificări, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune în continuare privarea de liberate a inculpatului, motiv pentru care în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Nu se poate primi nici solicitarea de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-au schimbat temeiurile arestării, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.139 alin.1 proc.pen.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Potrivit art. 192 al. 2.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDe:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.09.1969, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 5 ianuarie 2010 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obigă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
4 ex./20.01.2010
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Ana Covrig Livia Mango
