Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1733/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2697/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1733/R
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul,împotriva încheierii de ședință din data de 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a Penală în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.8/25.11.2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate, iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului. Arată că înțelege să critice încheierea pronunțată de Tribunalul București la data de 30.10.2009 sub aspectul temeiniciei întrucât nu s-a pronunțat sub aspectul incidenței fiecăreia dintre cele două fapte supuse judecății față de temeiurile avute in vedere la pronunțarea acestei soluții de arest preventiv. De asemenea nu s-a pronunțat sub aspectul incidenței principiului prezumției de nevinovăție și a complementului acestuia față de materialul probator aflat la dosar și nu a avut in vedere circumstanțele personale ale inculpatului.
Consideră că elementele avute in vedere la momentul emiterii mandatului de arestare nu mai subzistă.
Arată că s-a reținut de către instanța de fond ca temei al arestării dispozițiile art. 148 alin.1 lit.a și f Cpp în sensul că inculpatul a fugit și s-a sustras arestului și prezentării în fața instanței de judecată, în ideea că din 2006 până în 2009 acesta s-a aflat pe teritoriul Spaniei, având ca probă de bază declarația singurului autor presupus și apoi dovedit al faptei și anume.
Arată că inculpatul a plecat din România pentru a lucra în Spania în vara anului 2006, însă înainte de plecare din țară, imediat după săvârșirea faptelor, a dat trei declarații, iar momentul plecării din țară este anterior emiterii mandatului de arestare despre care nu a avut cunoștință. Mai arată că în perioada cât a stat în Spania nu a săvârșit nici o infracțiune.
Solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, iar fapta pentru care este cercetat este un incident, o întâmplare.
În ceea ce privește pericolul concret, consideră că nu există date și temeiuri că acesta ar mai săvârși fapte penale. Consideră că probele administrate în dosarul fratelui său nu îl pot acuza pe inculpatul.
Arată că inculpatul nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nu recunoaște forma in care a fost acuzat pentru tentativă de omor in sensul că a dat doar doi pumni, astfel consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cpp rap. la art. 68 ind.1 Cpp.
Pentru aceste motive, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar pe fond revocarea mandatului de arestare preventivă și judecarea in stare de libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Solicită să se aibă în vedere momentul săvârșirii faptei, respectiv 23.07.2006, momentul în care a fost depistat pe teritoriul Spaniei și predat autorităților române 31.01.2007 când s-a emis mandatul european de arestare preventivă, precum și materialul probator administrat in cauză. Consideră că materialul probator a fost just interpretat de către instanța de fond, conchizând prin încheiere că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a și f Cpp avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează că a plecat in Spania pentru a munci după o lună și J de la comiterea faptei și nu avea cunoștință despre cercetarea faptei. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 30 octombrie 2009, Tribunalul București - secția a II-a penală a dispus, între altele, conform art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
- inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.20 Cod penal raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a Cod penal și art.211 alin.2 lit.c și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;
- el s-a sustras urmăririi penale, astfel că a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, fiind depistat în Spania și arestat abia la 17.06.2009;
- luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.136 alin. ultim, art.143 alin.1 și art.148 lit.f Cod procedură penală;
- există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată;
- inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, inclusiv sub aspectul gravității faptelor ce fac obiectul acestei cauze.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recursul nemotivat de față, arătând cu ocazia dezbaterilor că a plecat în Spania fără să știe că s-a dispus arestarea sa, că nu prezintă pericol social concret și că nu există dovezi care să infirme prezumția de nevinovăție.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a stabilit în mod corect principalele aspecte ale cauzei, ajungând la concluzia justificată că subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive.
Fără a antama fondul cauzei și a pune în discuție incidența prezumției de nevinovăție, tribunalul a avut în vedere existența unor indicii temeinice privind comiterea unor infracțiuni, sustragerea recurentului inculpat de la urmărirea penală și de la măsura preventivă, existența unui pericol social concret pentru ordinea publică.
Așa fiind, arestarea preventivă, ca măsură excepțională, este în continuare justificată, inclusiv prin prisma art.5 din CEDO, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat în baza prevederilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 30 octombrie 2009, dată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr.-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. L: 2 ex./5.01.2010
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru
