Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1734/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2646/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1734/R

Ședința publică de la 25 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Luciana Mera

JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 955 din data de 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a I-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator, personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr. -/16.11.2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat de către contestator, deși nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 Cpp și nici nu poate fi calificată ca o cerere de revizuire întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 Cpp.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefundat, având in vedere concluziile instanței de fond, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461 Cpp și 394 Cpp și în mod corect s-a respins contestația la executare, ca inadmisibilă.

Recurentul-contestator, având ultimul cuvânt, învederează că a formulat contestație împotriva modului de executare conform dispozițiilor art. 461 Cpp. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 955/27.10.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului București, Secția I Penală s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat contestatorul la 170 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că rin p. contestația la executare înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, la data de 22.04.2009 sub nr-, contestatorul a solicitat reducerea pedepsei de 20 ani aplicate prin sentința penală nr. 146/22.12.1997 pronunțată de Tribunalul Suceava întrucât a comis fapta în legitimă apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 146/22.12.1997 pronunțată de Tribunalul Suceava definitivă prin decizia penală nr. 3340/18.12.1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. d Cod penal și art. 176 lit. a și b Cod penal.

Contestația la executare este un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, neputându-se invoca nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.

În speță, condamnatul a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a comis fapta în legitimă apărare, însă aceste aspecte vizează probleme de fond, rezolvate cu autoritate de lucru judecat, motivul invocat neîncadrându-se în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 lit.a-d Cod procedură penală.

Tribunalul a apreciat că cererea petentului nu ar putea fi calificată juridic nici ca o revizuire, critica referitoare la o eventuală greșită apreciere a probelor neîncadrându-se în vreuna din situațiile pe care le are în vedere art.394 Cod procedură penală, aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.

În consecință, Tribunalul a respins ca inadmisibilă contestația la executare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul-condamnat criticând HG soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând admiterea contestației la executare.

Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că recursul formulat este nefondat.

Petentul-condamnat a solicitat instanței să-i reducă pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav întrucât a săvârșit infracțiunea în stare de legitimă apărare. Petentul a mai precizat că nu dorește să-i fie calificată cererea drept revizuire.

Curtea a constatat că în mod corect a apreciat prima instanță că cele invocate de petent nu pot face obiectul unei contestații la executare, pentru că nu este vorba de un incident referitor la executarea pedepsei, ci se critică soluția pronunțată prin sentința penală nr. 146/1997 a Tribunalului Suceava definitivă prin decizia penală nr. 3340/98 a Curții Supreme de Justiție, în sensul că petentul susține că, deși ar fi trebuit să fie achitat deoarece a săvârșit fapta în legitimă apărare, a fost condamnat.

Soluțiile din cauzele în care instanța s-a pronunțat în mod definitiv nu pot fi cenzurate pe alea unei căi extraordinare decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Situația expusă de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, motiv pentru care, constatând că sentința penală 955/2009 a Tribunalului București este temeinică și legală, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmând ca recurentul să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul contestatorului împotriva sentinței penale nr. 955/27.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția I Penală.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-19.01.2009

Președinte:Luciana Mera
Judecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1734/2009. Curtea de Apel Bucuresti