Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1839/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2910/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1839/

Ședința publică de la 17 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan JUDECĂTOR 2: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

GREFIER - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/17.12.2009 emisă de baroul București - Cabinet individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii recurate și să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate. Arată că inculpatul nu a avut posibilitatea până la acest moment să se adreseze unei instanțe care să fie imparțială și să se constate că tot ceea ce s-a menționat in sentința de condamnare, in probatoriu, nu este verificat și probat că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis in judecată. Arată că instanța de apel a preluat situația prezentată de către instanța de fond, datele nefiind probate.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de inculpat și să se dispună cercetarea sa in stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Giurgiu, considerând că in mod corect s-a apreciat că există date și indicii temeinice, chiar și probe de vinovăție, avându-se in vedere declarațiile părții vătămate care se coroborează cu cele ale martorei, cu concluziile raportului de expertiza balistică. Mai arată că in mod corect a fost apreciat pericolul concret pentru ordinea publică, s-a avut in vedere faptul că inculpatul este recidivist postexecutoriu.

Pentru aceste motive solicită respingerae recursului, ca nefondat.

Recurentul-inculpat, in ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 7.12.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Giurgiu - Secția penală, Cauze generale, a menținut arestarea preventivă a inculpatului .

Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării inculpatului, fiind îndeplinite prevederile art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală.

Inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, art.193 alin.1 Cod penal, art.179 alin.1 Cod penal și art.1361din Legea nr.295/2004, modificată prin nr.OUG26/2008, constând în aceea că la data de 4.05.2009 partea vătămată Gad epus la. Gop lângere, prin care reclama că în noaptea de 3/4.05.2009 ora 24.00 inculpații și au intrat în curtea locuinței sale din și a început să-l amenințe cu moartea îndreptând asupra sa un cu care a tras fără a-l răni.

Partea vătămată a predat poliției tubul cartuș găsit în curtea casei sale, așa cum a reieșit din dovada de predare-primire din 4.05.2009.

În urma sesizării, la locuința părții vătămate s-au deplasat organele de poliție care au făcut o cercetare locală, ocazie cu care s-au efectuat fotografii.

Inculpații au fost judecați în primă instanță de către Judecătoria Bolintin Vale care, prin sentința penală nr.122 din 6.11.2009 a condamnat pe inculpați, pe inculpatul la 5 ani închisoare iar pe inculpatul la 3 ani închisoare, cauza aflându-se în faza apelului la Tribunalul Giurgiu.

Împotriva încheierii din 7.12.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a declarat recurs inculpatul care a solicitat să fie judecat în stare de libertate, arătând că nu este vinovat și nu sunt probe de vinovăție în privința sa.

Recursul inculpatului nu este întemeiat și va fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

În cauză sunt indicii temeinice din care rezultă vinovăția sa, în acest sens fiind declarațiile părții vătămate, procesele-verbale încheiate de organele de poliție, tuburile de cartuș găsite în locuința părții vătămate, ul găsit asupra inculpatului și expertiza balistică efectuată în cauză.

Este de observat faptul că inculpatul a fost condamnat în primă instanță, ceea ce denotă că împotriva acestuia sunt probe din care rezultă vinovăția sa, chiar dacă hotărârea instanței de fond nu este definitivă.

Arestarea preventivă a inculpatului este justificată având în vedere gravitatea faptelor comise, modalitatea de acționare și modul de manifestare, respectiv amenințarea cu moartea a părții vătămate și folosirea unui pentru intimidare.

De asemenea, ca o circumstanță agravantă este și starea de recidivă a inculpatului, ceea ce denotă perseverență infracțională din partea acestuia și un pericol ridicat pentru ordinea publică.

Potrivit art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală arestarea preventivă se poate lua pentru buna desfășurare a judecării cauzei și pentru protecția socială în vederea înlăturării elementelor care pun în pericol siguranța socială.

Este clar că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol pentru ordinea publică prin starea de insecuritate ce s-ar produce în societate dacă o persoană acuzată de fapte grave nu ar fi arestată.

Este îndeplinită prevederea art.148 lit.f Cod procedură penală în sensul că pedeapsa este mai mare de 4 ani, precum și prevederea că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor comise, din modalitatea de acționare și din circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist.

Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 7.12.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

GREFIER,

Red.

Dact. AL 2 ex./29.12.09

Președinte:Adriana Elena Băjan
Judecători:Adriana Elena Băjan, Elena Ursulescu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1839/2009. Curtea de Apel Bucuresti