Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 195/

Ședința publică de la 04 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat de procuror

-procuror șef secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 19.03.2008 a Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns recurentul- inculpat, în stare de deținere și asistat de avocați și - apărători aleși fără delegații la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, critică încheierea recurată ca fiind nelegală întrucât instanța de fond în mod nelegal a dispus menținerea arestării preventive reținând că există indicii temeinică că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Arată de asemenea că instanța nu a răspuns, în motivarea încheierii, criticilor apărării în sensul că toți martorii au retractat declarațiile date la urmărirea penală și consideră că declarațiile date în ședință publică sunt mai apropiate de adevăr. Invederează de asemenea că probele administrate la urmărirea penală sunt probe necesare trimiterii în judecată și nu pot obliga instanța să dispună arestarea.

Avându-se în vedere cele arătate mai sus, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, provine dintr-o familie închegată, nu poate îngreuna cercetarea judecătorească dacă este pus în libertate iar termenul rezonabil al arestării s-a împlinit în această cauză, solicită admiterea recursului formulat, casarea în parte a încheierii recurate și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea.

Avocat, având cuvântul, consideră că în cauză nu s-a constatat că inculpatul personal sau cei din anturajul său ar fi consumat substanțe stupefiante, nu există înregistrări video în acest sens iar la descinderea efectuată la data de 26.06. nu s-a găsit nimic la locuința inculpatului. Consideră că în cauză nu sunt motive pentru continuarea stării de arest a inculpatului și solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii Tribunalului Galați și înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu aceea de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că recursul formulat este nefondat, încheierea pronunțată de Tribunalul Galați fiind legală și temeinică. Invederează instanței că în cuprinsul încheierii instanța a răspuns motivat la toate cererile formulate de apărătorii inculpatului, în cauză sunt întrunite prev. art. 143 și 148 lit. f Cod pr.penală, sunt indicii că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, inculpatul traficând și comercializând droguri de mare sunt, sunt indicii temeinice din care rezultă că fapta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În raport de complexitatea cauzei, consideră că durata rezonabilă nu a fost atinsă și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, s-a dispus menținerea acesteia și s-a respins ca nefondată cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a apreciat că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, rezultând indicii temeinice-în sensul prevăzut de art. 143.pr.pen.-de natură crea presupunerea că inculpatul săvârșit o fapt prevăzută de legea penală.

În acest sens sunt declarațiile martorilor, procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice.

Susținerile inculpatului, prin apărător ales, privitoare la lipsa probelor de vinovăție urmează a fi analizate cu prilejul soluționării fondului cauzei,până la soluționarea definită a acesteia operând prezumția de nevinovăție. S-a reținut că, în ceea ce privește menținerea măsurii arestării preventive, legea consideră ca suficiente indiciile de natură crea presupunerea că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este judecat.

Totodată, având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, împrejurările în care se reține că ar fi comisă fapta,precum și proliferarea acestui gen de fapte în ultima perioadă de timp, de natura a crea o stare de pericol pentru sănătatea fizică și psihică a populației, s-a apreciat că subzistă și temeiul prev. în art. 148 lit. f pr.pen., lăsarea în libertate a inculpatului prezentând și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.

Din această perspectivă s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță cantitatea de droguri deținută, procurată, comercializată sau oferită spre consum.

Susținerea inculpatului,prin apărători săi, în sensul că durata măsurii arestării preventive depășit un termen rezonabil nu a fost primită raportat la natura și complexitatea cauzei, instanța constatând din acest punct de vedere că nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților pe parcursul procesului, actele de procedură efectuându-se la intervale rezonabile și regulat, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal inculpatul care apreciază hotărârea recurată ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele considerente:

În cauză nu sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul că martorii au retractat în fața instanței de judecată declarațiile date în faza de urmărire penală.

La dosarul cauzei nu rezultă înregistrări video sau audio din care să rezulte că inculpatul a vândut investigatorului sub acoperire droguri de mare risc.

- Lăsarea inculpatului în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, acesta provenind dintr-.o familie închegată și putând fi supravegheat de către aceasta.

- S-a depășit termenul rezonabil al unei arestări preventive.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanța de fond a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus menținerea acesteia.

Referitor la motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani.

Faptul că în cursul cercetării judecătorești martorii audiați și-au schimbat declarațiile nu este de natură să impună punerea în libertate a inculpatului deoarece probele nu au o valoare dinainte stabilită. Problema vinovăției sau nevinovăției inculpatului este o problemă care vizează fondul cauzei urmând a fi soluționată de către instanță prin hotărârea de condamnare sau de achitare.

La acest moment procesual, din probele administrate în faza de urmărire penală, rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri.

Referitor la pericolul pentru ordinea publică, Curtea apreciază că acesta rezultă implicit din gravitatea faptei de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul care este de natură să provoace un sentiment de nesiguranță în rândul comunității.

Nu se poate considera că 24 de comprimate de extasy de traficarea cărora este acuzat inculpatul nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în cazul în care inculpatul ar putea fi pus în libertate în rândul comunității în care acesta își desfășoară activitate s-ar crea, pe de o parte un sentiment de nesiguranță cu privire la capacitatea de ripostă a statului față de asemenea fapte penale, de o gravitate deosebită iar pe de altă parte ar crea, față de alți prezumtivi făptuitori (consumatori și traficanți de droguri) o falsă impresie că ar putea să comită asemenea fapte în mod nestingheriți fără a se putea lua măsurile prevăzute de lege.

Referitor la termenul rezonabil, Curtea apreciază că în raport de complexitatea cauzei acest termen nu a fost depășit, avându-se în vedere și faptul că de la momentul arestării și până în prezent s-au efectuat mai multe acte procesual-penale, respectiv: s-a desfășurat și finalizat urmărirea penală, s-a întocmit actul de sesizare al instanței, procesul penal fiind în prezent pe rol într-o primă fază de cercetare judecătorească.

Complexitatea cauzei și necesitatea respectării dispozițiilor legale în ceea ce privește etapele de desfășurare a procesului penal duc la concluzia că termenul rezonabil al arestării preventive nu a fost în prezent depășit.

Față de aceste considerente hotărârea recurată fiind legală și temeinică urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

Văzând și disp.art. 192 alin.2 Cod pr.penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 09.09.1985 în G, domiciliat în G,-, - 6,. 25, CNP - -) în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 19.03.2008 a Tribunalului Galați (dosar nr-).

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă inculpatul recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red./07.04.2008 Grefier,

Tehnored./08.04.2008/2 ex.

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Daniela Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Galati