Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Menținere stare arest preventiv -
(Număr în format vechi 102/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 22
Ședința ne publică de la 18 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
GREFIER: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
**************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul G, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C, împotriva încheierii din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința ne publică a răspuns recurentul - inculpat G personal și asistat de apărător ales, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, alte cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților asupra recursului.
Avocat pentru recurentul - inculpat G solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond să nu se mai mențină starea de arest a inculpatului, să se înlocuiască starea de arest cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Arată că, instanța de fond a motivat menținerea stării de arest prin aceea că nu s-au schimbat temeiurile juridice care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și ele impun în continuare privarea de libertate, faptele pentru care a fost trimis în judecată prevăd pedepse ale închisorii mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitarea infracțiunilor, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate. O altă motivare a instanței este aceea că prin lăsarea în libertate a inculpatului nu s-ar mai realiza o bună desfășurare a procesului penal, în sensul că ar rezulta că inculpatul s-ar sustrage. Această motivare nu este temeinică întrucât acesta nu s-a sustras și nu se va sustrage de la judecată.
Trebuie să se aibă în vedere că inculpatul este trimis în judecată prin rechizitoriu pentru fapte comise în anii 2004 - 2005; a fost pus în libertate în anul 2005, iar de atunci și până în 2007 nu s-a sustras de la cercetarea judecătorească, nu rezultă în ce mod s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească pentru că atunci când venit în țară s - a prezentat de fiecare dată când a fost chemat. Inculpatul este arestat din iulie 2007 iar situația creată la parchet a fost răsturnată,deoarece au fost audiați aproape toți martorii, mai este de audiat un martor. A fost audiată o parte vătămată, minora care nu mai menținut declarațiile de la urmărirea penală și s-ar pune întrebarea dacă vor veni și celelalte părți vătămate și ar retrage ceea ce au declarat, inculpatul ar sta luni bune în închisoare nevinovat.
Trebuie să i se acorde inculpatului și prezumția de nevinovăție.
Mai arată că pentru încălcarea măsurii de a nu părăsi localitatea există sancțiunea prevăzută de art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv aceea a revocării măsurii, care l-ar determina pe inculpat să nu se sustragă de la cercetarea judecătorească.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că cererea de a nu se menține starea de arest a inculpatului și să se înlocuiască starea de arest cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea a fost formulată și la instanța de fond,iar instanța a respins-o ca neîntemeiată. Art. 141 Cod procedură penală prevede că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive nu este suspusă nici unei căi de atac, este definitivă și în atare situație recursul declarat împotriva acestei încheieri este inadmisibil sub aspectul soluționării cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Cu privire la necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului trebuie să se aibă în vedere art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală inculpatul săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Inculpatul nu a fost arestat pentru că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau pentru că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ci măsura arestării a fost luată și prelungită de mai multe ori în faza de urmărire penală și menținută de mai multe ori în faza de cercetare judecătorească având în vedere natura și gravitarea infracțiunilor săvârșite.
De asemenea în încheierea recurată în mod just tribunalul motivează că menținerea măsurii arestului preventiv se justifică și prin raportare la prevederile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală potrivit cu care măsurile preventive se iau în funcție de gravitatea infracțiunilor săvârșite și scopul acestora, respectiv prevenția generală și specială.
Dealtfel și în practica CEDO în aprecierea termenului rezonabil se are în vedere natura și dificultatea cauzei deduse judecății. Faptul că părțile vătămate și-au schimbat declarațiile nu are nici un fel de relevanță, deoarece până la momentul când instanța a luat măsura menținerii stării de arest a inculpatului la dosar existau probe.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat precizează că această cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive poate fi formulată și în recurs iar la fond nu a formulat o cerere de înlocuire ci cu ocazia verficării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a solicitat în principal revocarea măsurii arestării preventive,iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri și a recurat partea din hotărâre care vizează menținerea măsurii de arest.
Recurentul - inculpat G, având ultimul cuvânt în raport de dispozițiile art. 38513Cod procedură penală,precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, arătând că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA:
Asupra recursului declarat;
Prin Încheierea din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul G privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza dispozițiilor art. 3002C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat prin încheierea din data de 28 august 2007, a ribunalului D și menținută în continuare starea de arest preventiv a acestuia.
S-a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul d e Primă Instanță din en - Franța, pentru a comunica copia hotărârii nr. 6/1911/26 mai 2006, cu mențiunea dacă această hotărâre a rămas definitivă, dacă s-a emis mandat de arestare și dacă condamnatul a executat din pedeapsa aplicată.
A fost îndreptată eroarea materială strecurată în încheierea de ședință din 17 ianuarie 2008 și în declarația de martor de la fila 93 din dosar, în sensul că instanța a procedat la audierea martorei și nu.
A fost încuviințată proba testimonială și proba cu înscrisuri în circumstanțiere.
Pentru a se pronunța cu privire la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Dolj nr. 127D/P/2005 din 20 septembrie 2007, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 rap. la art. 12 alin. 2 lit. a și art. 13 alin. 1 rap. la art. 13 alin. 3 din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin nr.OUG 79/2005, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2, în final cu aplicarea art. 33 lit. a
Instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, deoarece faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate.
De la luare măsurii arestării preventive și până la verificarea legalității și temeinicie acesteia conform art. 3002C.P.P. nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate, fiind respectat astfel și scopul măsurii preventive, respectiv o bună desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, motivat oral prin intermediul apărătorului ales, conform mențiunilor din practicaua prezentei hotărâri, criticile sale vizând în principal netemeinicia încheierii recurate.
În ședința publică de la 18 februarie 2008, reprezentantul Parchetului a ridicat excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de instanța de fond, sub aspectul soluționării cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Curtea constată a fi nefondată excepția invocată, având în vedere următoarele considerente:
Este adevărat că dispozițiile art. 141 alin. 1.C.P.P. prevăd expres că, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel, respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.
Aceste dispoziții procedurale sunt inaplicabile în cauză, întrucât prima instanță nu a fost investită cu o cerere din partea inculpatului, privind înlocuirea măsurii arestării preventive ci, în cadrul verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în temeiul dispozițiilor art. 3002.C.P.P. s-a solicitat de către inculpat, în principal, punerea sa în libertate care se putea dispune numai ca urmare a revocării măsurii iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Ca urmare, încheierea pronunțată de instanță ca urmare a verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, este supusă căii de atac a recursului.
Pe fond, recursul este nefondat, având în vedere următoarele argumente:
Potrivit art. 3002și art. 160 cod procedură penală, în cursul judecății în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,se dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, potrivit art. 160 alin. 2 cod procedură penală.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată arestarea preventivă, conform art. 160 alin. 3 cod procedură penală.
Analizând încheierea supusă recursului, Curtea constată că aceste dispoziții legale au fost corect interpretate și aplicate de instanța de fond, deoarece temeiurile arestării preventive prev. de art. 148 lit. cod procedură penală, nu au încetat.
Probele administrate justifică în continuare presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, existând indicii temeinice în sensul art. 681cod procedură penală, respectiv motive verosimile de a bănui că a săvârșit aceste fapte penale, în sensul art. 5 pct. 1 teza I din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, pedeapsa pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică, cerință legală prev. de art. 148 alin. 1 teza II lit. f cod procedură penală, respectiv existența unor motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să intre din nou în conflict cu legea penală, se are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, pericolul social al faptelor - criteriu legal de alegere a măsurii preventive în sensul art. 136 alin. 8 cod procedură penală.
De asemenea, în considerarea aceluiași pericol concret pentru ordinea publică, se au în vedere datele, împrejurările concrete și modul în care au fost săvârșite faptele, urmările specifice ale unor asemenea infracțiuni, rezonanța socială în comunitate, valorile sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptelor, dar și aspectele privind profilul și persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală.
Într-adevăr, pericolul concret la care face referire art. 148 lit. f nu C.P.P. se confundă cu pericolul social al infracțiunii, însă acesta din urmă reprezintă unul din criteriile ce trebuie avut în vedere de instanță la alegerea măsurii preventive, potrivit art. 136 alin. 8
C.P.P.Un argument în sensul că acest pericol social este un criteriu de alegere a măsurii, dar și unul din elementele care indică existența pericolului concret pentru ordinea publică, este unul de text, respectiv art. 136 alin. 6.C.P.P. potrivit căruia, arestarea preventivă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunii pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.
Cât privește durata măsurii arestării preventive, Curtea constată că aceasta nu a depășit un termen rezonabil, dată fiind complexitatea cauzei, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 6 din
În concluzie, în prezent, această măsură este privită în continuare ca fiind justificată, dar și cea mai adecvată și aptă să atingă scopul urmărit la alegerea ei, în sensul art. 136 cod procedură penală.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b cod procedură penală și neexistând nici un caz de casare prev. de art. 3859alin. 3 procedură penală, care se iau în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul inculpatului, ca fiind nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală, va fi obligat recurentul inculpat căruia i s-a respins cererea, la cheltuieli judiciare în favoarea statului - avansate de acesta în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul G, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C, împotriva încheierii din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-ca nefondat.
Obligă recurentul la 80 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.25.02.2008.
Jud.fond.
- 18 februarie 2008
- B: va urmări și încasa de la inculpatul G suma de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Gabriel Viziru, Mariana Pascu
