Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 226
Ședința publică de la 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul - Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 26.02.2009 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu Pâncă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin registratură, motivele de recurs, de către inculpat și văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând punerea în libertate a inculpatului, având în vedere motivele de recurs depuse în scris la dosar.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpat, încheierea tribunalului fiind temeinică și legală, având în vedere faptul că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat până în prezent.
Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat în scris.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 26.02.2009 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-, în baza disp. art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b al.1, 3 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv, până la data de 24 martie 2009, inclusiv, a inculpaților:, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.12/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-;, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.14/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-;, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-;, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.17/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-;, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.18/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-;, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.19/28.11.2007, emis de Tribunalul C-S în dosar nr-.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpații, A, și, prin apărătorii lor, precum și cea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura prevăzută de art.145 și art.145/1 Cod procedură penală, formulată de inculpatul și, prin apărătorii lor.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul, în baza disp. art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b al.1, 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, A, și, până la data de 24 martie 2009.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpații, A, și, prin apărătorii lor, precum și cea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura prevăzută de art.145 și art.145/1 Cod procedură penală, formulată de inculpatul și, prin apărătorii lor, întrucât temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești.
Tribunalul, a mai reținut și că potrivit disp. art.68/1 Cod procedură penală, art.139 și 160/b Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, neputându-se face aprecieri certe la acest moment procesual.
Pe de altă parte, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților rezultă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare al instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpaților.
Referitor la respectarea dreptului la libertate a inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea necesității menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a reguli generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus de modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În consecință, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță a populației și ar fi da natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea acesteia, astfel încât să se descurajeze faptele ce pus în pericol patrimoniul cetățenilor și relațiile privind conviețuirea socială.
Împotriva acestei încheieri penale, a declarat recurs inculpatul, arătând în scris că împrejurările avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, declarațiile colaboratorului acoperit, fiind în contradicție cu cea de la urmărirea penală, cu privire la unele aspecte, că durata măsurii arestării preventive este disproporționată în raport cu gravitatea faptelor de care este acuzat, că nu poate zădărnici buna desfășurare a procesului penal, că nu există temeiuri, că lăsarea sa în libertate ar prezenta vreun pericol concret pentru ordinea publică, solicitând cercetarea sa în stare de libertate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art.3856alin.3 C.P.P. instanța constată că, recursul formulat de către inculpatul, este nefondat, hotărârea Tribunalului CSf iind temeinică și legală.
Instanța apreciază că în continuare sunt întrunite condițiile prev.de art.143 și 148 lit.f C.P.P. deoarece în continuare sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă penală, pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptei de care este acuzat inculpatul, de creșterea sentimentului de nesiguranță a populației, într-o astfel de ipostază, conducând la o scădere a încrederii persoanelor în capacitatea de protecție a organelor judiciare.
Menținerea în stare de arest a inculpatului asigură buna desfășurare a procesului penal și este prioritar interesul general de apărare a ordinii publice, față de interesul particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, nefiind oportună în acest sens.
Faptul că investigatorul acoperit a fost audiat nu poate conduce la punerea în libertate a inculpatului, subzistând în continuare elemente care au condus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar durata măsurii arestării preventive poate fi caracterizată ca fiind rezonabilă, raportat la complexitatea cauzei.
Neexistând motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de către inculpat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din 26.02.2009 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul MJ a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana
- - G - - - -
GREFIER
RED: GB/12.03.2009
Dact: 2 exempl/ 12 Martie 2009
Primă instanță: Tribunalul C -
Jud:.
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Codrina Iosana
