Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 251/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 251
Ședința publică de la 24 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Ancuța Gabriela
JUDECĂTOR 2: Chirilă Mihaela
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Public - DNA - Serviciul Teritorial Iașia fost reprezentat prin procuror
La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de inculpații G și împotriva încheierii de ședință din data de 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv luată față de aceștia.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent G în stare de arest preventiv asistat de av. și av., care depun la dosar împuterniciri avocațiale, încetând astfel delegația emisă de Baroul Iași pe numele av., apărător desemnat din oficiu, inculpata recurentă în stare de arest preventiv, asistată de av., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, încetând astfel delegația emisă de Baroul Iași pe numele av. Lipșă, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind inculpatul recurent.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu inculpatul recurent, în sensul nerestituirii dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea procedează la verificarea identității inculpaților recurenți, fiica lui și, născută la data de 11.12.1967 și G, fiul lui și, născut la data de 03.06.1970.
Se constată că în cauză sunt 3 recursuri, formulate de inculpații G, și.
-. pentru inculpata recurentă învederează instanței că inculpatul nu a declarat recurs.
-. pentru inculpatul recurent G arată că în cauză au declarat recurs doar inculpatul pe care îl asistă și inculpata, nu și inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în cauză a declarat recurs și inculpatul, însă, având în vedere că recursul acestuia vizează dispoziția instanței de fond cu privire la cererile referitoare la actul de sesizare, cât și limitele recursului cu care a fost investită instanța de recurs, înțelege să invoce inadmisibilitatea recursului promovat de acest inculpat.
-. pentru inculpatul recurent G învederează instanței că recursul inculpatului nu se află la dosar.
Curtea constată că la fila 3 din dosarul de recurs se află cererea de recurs formulată de inculpatul, cu care procedura de citare nu este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată și a cărui asistență juridică nu este asigurată.
-. pentru inculpatul recurent G solicită instanței a se dispune disjungerea recursurilor declarate de inculpații aflați în stare de arest preventiv - G și - de recursul inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, av. pentru inculpata recurentă și av. pentru inculpatul recurent G arată că sunt de acord cu cererea privind disjungerea recursurilor declarate de acești doi inculpați de recursul inculpatului.
Curtea disjunge judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16.04.2009 a Tribunalului Vaslui, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 04.05.2009, pentru când inculpatul recurent va fi citat și se va solicita Baroului I desemnarea unui apărător din oficiu, urmând a fi înștiințat și apărătorul ales al acestuia.
La acest termen de judecată se va proceda la judecarea doar a recursurilor declarate de ceilalți doi inculpați împotriva încheierii Tribunalului Vaslui din data de 16.04.2009 prin care a fost menținută măsura arestării preventive.
-. depune la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris pentru inculpatul recurent G și precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Reprezentantul Ministerului Public, av. pentru inculpata recurentă și av. pentru inculpatul recurent G precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
-. pentru inculpatul recurent G având cuvântul, solicită admiterea recursului și casarea încheierii instanței de fond, apreciind că încheierea penala din 16.04.2009, este nelegală și netemeinică pentru mai multe considerente.
Apreciază ca fiind nelegală încheierea primei instanțe, deoarece a fost dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 160 indice b alin. 3 Cod procedură penală, care prevede în mod expres că încheierea de menținere a măsurii arestării preventive trebuie să fie motivată, întrucât, față de conținutul dispozițiilor procedurale arătate, motivarea trebuie să fie concretă și efectivă. Aceasta înseamnă că în cauzele în care sunt mai mulți inculpați, având în vedere caracterul personal al măsurii arestării preventive, este necesar ca motivarea să se realizeze distinct cu privire la fiecare inculpat și să privească atât condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, cât și cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală. În speța de față se constată că instanța a făcut doar o referire generală cu privire la ambii inculpați arestați, fără să indice în mod concret care sunt faptele sau împrejurările de fapt care demonstrează pericolul pentru ordinea publică (temeiul juridic prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală), limitându-se la a face afirmații de ordin general referitoare doar la nedepășirea termenului rezonabil al detenției, fără legătură cu obiectul cauzei si cu inculpații cu privire la care a fost sesizată prin rechizitoriu, referitoare la "condițiile în care cauza are un ridicat grad de complexitate - în raport de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpați, numărul inculpaților, de necesitatea de a fi lămurite toate aspectele de fapt ( inclusiv cele referitoare la modalitatea de săvârșire a faptelor de fiecare inculpat prin comiterea infracțiunilor )" cât și de a "de furniza atât apărării cât ș acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă pe care le considera necesare". Totodată, sub aspectul condiției prev. de art. 143 Cod procedură penală, instanța nu face nicio analiză a probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte îndeplinirea acestei condiții, contrar exigentelor textului susmenționat. Cu privire la acest aspect face trimitere la un aspect necontestat nici chiar de către Ministerul Public, și anume, cel referitor la lipsa procesului verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare prevăzut de art. 224 Cod procedură penală, ceea ce face ca interceptările si înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor premergătoare, singurele apreciate relevante chiar de către procuror în rechizitoriu, să nu poată fi utilizate ca mijloc de probă în cauză. - mult, deși se face mențiune ca "privarea de libertate rămâne importantă și relevantă în raport cu persoana acestora și a infracțiunilor presupus săvârșite", în mod concret nu se arată în ce constau acestea, și, mai mult, se face abstracție de faptul că în raport cu dispozițiile art. 136 alin.8 Cod procedură penală, toate circumstanțele la care se face trimitere în acest text de lege îi sunt favorabile inculpatului.
Un alt motiv de recurs se referă la împrejurarea că, procedând la menținerea măsurii arestării preventive în cursul judecății, prima instanță nu a ținut seama de prevederile alin.2 al art. 160 indice b Cod procedură penală care stabilește că instanța dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în liberate a inculpatului dacă arestarea preventivă este nelegală, sau temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi. Or, sub acest aspect, de observat că se invocă doar dispoziția din rechizitoriu referitoare la trimiterea în judecata pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție, făcându-se abstracție de împrejurarea că dosarul se afla în faza de judecată, astfel încât, trebuia invocat interesul judecății, care poate fi asigurat și prin luarea uneia dintre măsurile neprivative de libertate prevăzute de art. 136 Cod procedură penală, însoțită de controlul judiciar prevăzut de art. 145 Cod procedură penală, sancțiunea prevăzută de lege în caz de încălcare a dispozițiilor instanței fiind rearestarea.
Față de dispozițiile cuprinse în încheierea atacată, instanța de fond, în mod inadmisibil, nu a ținut cont de modificările legislative aduse prin Legea nr. 656/2006 Codului d e procedură penală, modificări ce statuează caracterul subsidiar al măsurii arestării preventive față de celelalte măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta putând fi luată doar în măsura în care se constată că față de probele aflate la dosarul cauzei, ar fi insuficientă o altă măsură preventivă.
- mult, prima instanță, deși retine unic temei de menținere a măsurii arestării preventive temeiul prevăzut la art. 148 lit. f Cod procedură penală, își motivează decizia de menținere a măsurii pe considerentul că "privarea de libertate rămâne importantă și relevantă în raport cu persoana acestora și a infracțiunilor presupus săvârșite". Consideră că instanța de fond trebuia să constate că nu există probe din care să rezulte existența vreunui pericol concret pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f Cod procedură penală. Din considerentele încheierii atacate rezultă că prima instanța confundă pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social și se limitează la afirmații generale privind existența unui pericol general abstract, ce ar reieși doar din gravitatea faptelor și din modalitatea de săvârșire a acestora, neridicându-se la nivelul exigentelor art. 148 lit.f pr.pen.
Cu privire la acest aspect practica înaltei Curți de Casație si Justiție este unitară în a arăta că "egea procesual penală impune pentru luarea măsurii arestării preventive că pericolul pentru ordinea publica care justifică arestarea și implicit prelungirea acestei măsuri trebuie să fie concret și să rezulte fără echivoc din probele aflate la dosarul cauzei și că a raționa altfel, în sensul că punerea în pericol a colectivității prin lăsarea in libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorilor sau că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe aflate la dosar ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de textul art. 148 lit. f Cod procedură penală, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri în ceea ce privește libertatea persoanei, prezumată nevinovată ".
În cauză nu se poate susține nici necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, întrucât, chiar reprezentanții Ministerului Public au depus la dosarul cauzei un referat în care arată că am colaborat cu Direcția Națională Anticorupție în vederea descoperirii și tragerii la răspundere a autorilor unor infracțiuni de corupție, solicitând în acest sens instanței a face aplicarea art. 19 din G 43/2002. ( 47 dos. Tb A)
Cu privire la obligația instanțelor de a ține seama de practica înaltei Curți de Casație si Justiție, arată că prin revizuirea Constituției din anul 2003 și crearea înaltei Curți de Casație si Justiție sunt valorificate tradițiile românești în ceea ce privește structura puterii judecătorești, înalta Curte de Casație si Justiție fiind prevăzută în Constituțiile din 1866, 1923 si 1938. Textul Constituțional, (art.126 alin 3) stabilește explicit, că instanța supremă are cu întâietate rolul și atribuția de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, atât prin logica și consecventa soluțiilor sale cazuistice, cât și prin intermediul recursului în interesul legii. De altfel, prevederea Constituțională este reluată în mod identic si de către art. 18 alin 2. din Legea nr. 304/2004 cu modificările ulterioare, care, în titlul II Instanțele Judecătorești, cap. I rezervat Înaltei Curți de Casație și Justiție reafirma atribuția constituționala a acesteia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Unul din modurile în care instanța supremă procedează în acest mod se realizează prin intermediul practicii sale în cazul celorlalte cauze (care nu ajung la înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs). Acest mod de asigurare a interpretării si aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești este prevăzut și în art. 27 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevede în mod expres faptul că președintele înaltei Curți de Casație si Justiție poate încuviința ca judecătorii să se informeze la sediul instanțelor asupra aspectelor privind aplicarea corectă și unitară a legii, făcând cunoscută jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Importanța acordată de legiuitor practicii judiciare a Înaltei Curti de Casație si Justiție rezultă și din faptul că a înțeles să consacre un mod special de reglementare a revenirii asupra propriei jurisprudențe de către secțiile instanței supreme. ( art. 26 din 304/2004).
- mult, relativ recent, la data de 6.12.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a pronunțat o condamnare împotriva României, considerând că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în cauza Beian contra România, pe considerentul practicii neunitare. În motivarea hotărârii, Curtea a reținut că "incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important ce trebuie luat în considerare în aprecierea conduitei unui stat.practica neunitară reprezintă consecința naturală a unui sistem jurisdicțional bazat pe competente teritoriale, or tocmai acesta este rolul instanței supreme, acela de a regla aceste contradicții ale jurisprudenței". Totodată, cu privire la acest aspect, arată că în doctrina recentă s-a arătat că "această atribuție este esențială a pentru înfăptuirea justiției, deoarece asigura egalitatea în fața ei a justițiabililor prin realizarea unei practici judiciare unitare la nivelul întregii tari". ( Constituția României, Comentarii pe articole, coordonatori, ed. 2008)
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a înaltei Curți de Casație si Justiție, Completul de 9 judecători, care s-a pronunțat în cauze ce privesc măsura arestării preventive, si a celorlalte instanțe judecătorești, solicită a se constata că legea procesual penală impune, pentru luarea măsurii arestării, preventive ca pericolul pentru ordinea publică care justifica arestarea și implicit prelungirea acestei masuri, trebuie să fie concret și să rezulte fără echivoc din probele aflate la dosarul cauzei, că a raționa altfel - în sensul că punerea în pericol a colectivității prin lăsarea in libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorilor sau că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe aflate la dosar - ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de art. 148 lit. f Cod procedură penală, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri în ceea ce privește libertatea persoanei, prezumată nevinovată.
Prin Legea nr. 356/2006, respectiv introducerea măsurilor preventive alternative (obligarea de a nu părăsi țara și obligarea de a nu părăsi localitatea), deși nu s-a prevăzut în mod expres, s-a stabilit caracterul subsidiar al măsurii preventive a arestării, care are un caracter excepțional si nu poate fi luată sau menținută decât atunci când celelalte masuri preventive neprivative de libertate sunt insuficiente, și că, prin stabilirea obligațiilor prevăzute de art. 145 Cod procedură penală se stabilește primatul controlului judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
Cu privire la acest ultim aspect este necesar a se avea in vedere si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Witold Litwa c/ Polonia din 4.04.2000, a statuat că "privarea de libertate este o măsura atât de gravă încât nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin grave, au fost luate în considerare și judecate ca fiind ineficiente pentru a garanta interesul personal sau cel public care justifică privarea de libertate, nu este suficient, așadar, ca privarea de libertate să fie conforma cu dreptul național, ci trebuie de asemenea, sa fie necesară în circumstanțele cauzei". ( Arestarea preventiva și detenția în jurisprudența CEDO, B 2008).
Față de toate aceste, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpatului.
-. pentru inculpatul recurent G, având cuvântul, arată că achiesează la concluziile celuilalt apărător ales al inculpatului, precizând că, în plus, urmează a sublinia două aspecte pentru care consideră că încheierea instanței de fond este nelegală.
Astfel, consideră că este nelegală încheierea primei instanței prin aplicarea art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, întrucât, când s-a discutat regularitatea actului de sesizare a instanței, după ce s-a constatat că instanța a fost regular sesizată, s-a făcut aplicarea textului de lege mai sus menționat. Consideră că în acest caz instanța trebuia să facă distincție clară între legalitatea arestării preventive până la sesizarea instanței de judecată și apoi, să motivele care sunt temeiurile pentru care se menține în continuare arestarea preventivă. Instanța de fond a motivat doar că temeiurile arestării preventive subzistă și a menținut această măsură. Art. 300 ind. 2 Cod procedură penală face trimitere la art. 160 ind. b Cod procedură penală, text de lege care impune motivarea în fapt și în drept a menținerii pe viitor a arestării preventive. Cum instanța de fond nu a motivat menținerea pe viitor a măsurii de arest preventiv, încheierea pronunțată este nelegală.
Cu privire la menținerea acestei măsuri, consideră că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii, sub acest aspect încheierea recurată fiind netemeinică. Au trecut aproape 6 luni de la arestarea inițială, instanța de judecată a fost sesizată, astfel încât apreciază că nu mai subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpatului.
-. pentru inculpata recurentă G, având cuvântul, solicită admiterea recursului și casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Vaslui, ca netemeinică și nelegală.
Astfel, arată că în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în mod greșit Tribunalul Vasluia apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat cu nimic și că impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, având în vedere că "prezervarea ordinii publice rămâne prevalentă în acest moment procesual și impune în continuare privarea de libertate". Consideră ca acest element nu ar putea fi apreciat ca fiind pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatei ar tulbura în mod real ordinea publică. - mult, apreciază că detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, continuarea detenției neputând servi pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate. Aceste afirmații intervin in contextul în care, chiar dacă instanța de fond susține că "este prematur ca să se discute în această fază despre vinovăția inculpaților există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost arestați" și "pericolul concret pentru ordinea publică, ca ordine socială și ordine de drept se analizează prin prisma și se deduce din natura faptelor penale presupus a fi comise ".
Din această perspectivă solicită a se observa că pericolul pentru ordinea publică trebuie motivat în mod special, deoarece nu rezultă din pericolul social al faptei săvârșite și nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatat pe baza altor împrejurări privind în principal persoana
făptuitorului. Or, inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familie, loc de muncă stabil, sunt persoane instruite. Pericolul pentru ordinea publică nu rezultă nici din natura faptelor comise, nici din împrejurările săvârșirii acestora, nici din modalitatea de acționare și nici din cuantumul așa-zisului prejudiciu (decizia penală nr.896/2000 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a Penală).
Pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit (decizia penală nr.586/2002 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a Penală). Or numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de către inculpat nu constituie temei pentru luarea, sau după caz menținerea arestării preventive, întrucât pericolul pentru ordinea publică nu se prezumă, nu trebuie dovedit, ci demonstrat(decizia penală din data de 16.08.1990 a Curții Supreme de Justiție - Secția Penală). Pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care inculpatul este cercetat( - de practică judiciară penală, 1998,pag.32-33).
Pentru a se susține că este vorba de un pericol public care să justifice luarea sau menținerea arestării, nu este suficient doar să se afirme acest lucru, ci mai trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber, este necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte fără echivoc pericolul pentru ordinea publică, altfel, se poate ajunge la arbitrariu, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei (Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, decizia penală nr.813/1997 și decizia penală nr.22/1993 a Curții de Apel Constanța, publicată în Revista Dreptul nr. 12/1994, pag.78).
Au fost aduse în discuție de către Tribunalul Vaslui două elemente nedefinite încă de legea penală: primul este cel de "ordine publică", folosit în mod asemănător cu noțiunile de "ordine constituțională" (art.166 din Cod penal) și "ordine de drept" (art.l Cod pr. pen.). În dicționarul explicativ al limbii române aceste noțiuni sunt explicate la modul general și imprecis, însă, dicționarul de filozofie (Editura 2000, p. 375), concepe ordinea în general ca fiind o "dispunere a elementelor unui sistem într-o schemă de relații care îi potențează capacități funcționale maxime". Ordinea publică reprezintă un ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept. Ei i se opune "dezordinea", care exprimă o disfuncționalitate a sistemelor, dezechilibrul raporturilor de determinare care asigură integritatea și stabilitatea acestora. Deci, în aceste condiții, ordinea publică trebuie privită ca o "stare" și anume starea de normală funcționare a unui sistem, care are ca elemente componente entitățile enumerate în art.145 din Codul penal.
În concluzie, consideră că nu săvârșirea unei infracțiuni ar fi de natură să împiedice normala funcționare a acestor entități.
Un al doilea element este cel de "stare de pericol" pentru ordinea publică. Săvârșirea oricărei infracțiuni pune în pericol sau lezează o valoare apărată de legea penală. În acest caz însă, pericolul trebuie să vizeze ordinea publică, adică să împiedice normala funcționare a entităților prevăzute de art.145 din Codul penal. Deci, este vorba de un "anumit" fel de pericol, iar înțelesul expresiei "pericol concret pentru ordinea publică" folosită de art.148 al. l lit. din Codul d e procedură penală, nu este același cu cel al noțiunii de "pericol social al faptei" ca trăsătură a infracțiunii, prevăzută de art.17 din Codul penal.
În cauză nu s-au făcut nici un fel de dovezi concrete cu privire la pericolul pentru ordinea publică, simpla referire la modul de săvârșire a presupuselor fapte fiind generică și irelevantă, iar inculpații sunt cunoscuți ca fiind persoane onorabile ce nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Aceștia au fost audiați si au fost consecvenți în cele declarate, la fel și martorii, astfel încât toata lumea și-a expus punctul de vedere, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că aceștia ar împiedica buna desfășurare a procesului sau că s-ar sustrage de la judecată. În mod greșit se susține în încheierea recurată faptul că pericolul concret se datorează si "calității inculpaților de funcționari publici, respectiv la atingerea activității de interes public "
Solicită a se mai avea în vedere si faptul că inculpata a fost suspendată din funcție, aceasta nu mai poate exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea presupusei fapte, și nici nu mai poate lua legătura cu persoanele aflate în vizorul Solicita, de asemenea, a se avea în vedere si calitatea inculpatului G, respectiv cea de asociat și administrator al unor societăți comerciale cu număr mare de angajați, în numele cărora a semnat contracte, și-a asumat termene și obligații ce nu pot fi onorate cu acesta lipsit de libertate.
Apreciază că în situația de fata nu se poate admite, pe bază de probe, că ne aflam în vreunul din cazurile prevăzute de art.148 lit. f pr.pen, întrucât organele judiciare ce au propus măsura arestării preventive trebuiau să strângă și să administreze probe nu numai cu privire la existența presupuselor infracțiuni, dar si cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar putea prezenta inculpații.
Consideră că în mod greșit se dispune menținerea măsurii arestării "în raport de natura infracțiunilor, numărul inculpaților, necesitatea de a fi lămurite toate aspectele de fapt si de a furniza apărării cat si acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de proba pe care le considera necesare". Din această perspectivă solicită a se observa că urmărirea penală este finalizată, nu există date din care să rezulte faptul că inculpații ar putea să zădărnicească adevărul sau să influențeze părți din proces.
Curtea Europeană a statuat în jurisprudența sa că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității, necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente (cazul Jablonski c/a Polonia, hotărârea din 21 2000).
Din perspectiva susținerilor Tribunalului Vaslui respectiv necesitatea menținerii stării de arest ( deși au trecut 165 de zile și, măcar aparent, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție) prin prisma necesitații prezentării de către apărare si acuzare a mijloacelor de probă, este relevant faptul că la prezentarea materialului de urmărire penală, așa cum rezultă din procesul verbal, inculpatul solicitat procurorilor redarea tuturor discuțiilor purtate cu, pentru a se înțelege contextul, solicitare ce a fost respinsa. Faptul că deși s-a solicitat la prezentarea materialului de urmărire penală a se indica funcționarul ce urma a fi cumpărat, nicăieri în rechizitoriu nu se arată în mod expres cine era magistratul din cadrul Curții de Apel Pitești pe lângă care s-ar fi traficat influența și nici care era actul ce intra in atribuțiile de serviciu pe care judecătorul urma sa-l facă pentru inculpat.
Este adevărat că persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune poate justifica inițial starea de detenție, dar, după o anumită perioadă ea nu mai este suficientă, fiind necesare alte motive care să justifice continuarea privării de libertate a reclamantului (CEDO Yilmaz Turciei 22.06.2008,Jaworski Poloniei 28.06.2006, Garringuec Franței 10.06.2008, Tomasi Franței 27.08.1992, Mansur c Turciei 8.06.1995,)
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Vaslui, urmând a se constata că temeiurile ce au determinat arestarea nu mai impun în continuare privarea de libertate, urmând a se dispune revocarea măsurii arestării și punerea in libertate a inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați. Subliniază că datele personale al inculpaților arestați preventiv nu reprezintă criterii exclusive în alegerea măsurii preventive, ci constituie doar unul dintre criteriile prevăzute la art. 136 al. 8 Cod procedură penală, cu mențiunea că primele două dintre aceste criterii se referă la scopul și pericolul social al faptei.
Totodată, arată că legea, la art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală, nu impune ca motivarea instanței să se refere în mod distinct la fiecare inculpat în mod efectiv, astfel încât, orice fel de adăugire proprie a apărătorilor este peste lege, și nu poate fi primită.
Apărarea a făcut trimitere la aplicarea art. 19 din G 43/2002. Solicită a se constata că acest text de lege se aplică doar după stabilirea eventualei vinovății, până atunci nu avem ce discuta despre acest articol, ca de altfel nici despre circumstanțele atenuante sau agravante.
În ceea ce privește susținerile apărării că încheierea instanței de fond ar avea o motivare generală, fără a cuprinde referiri pentru fiecare inculpat în parte, arată că pericolul pentru ordinea publică se extrage (și la analiza lui trebuie avut în vedere intrisec și fapta), pentru că în final fapta califică pe făptuitor. Sigur, nu doar fapta califică pe făptuitor, însă, aceasta s-a avut în vedere atunci când s-a făcut referire la funcția de funcționar, pentru că ea a atras cea mai severă dintre măsurile preventive.
Referitor la susținerile în sensul că nu ar exista procesul verbal prev. de art. 228 Cod procedură penală, arată că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acest mijloc de probă este reglementat de art. 91 ind. 1 și următoarele Cod procedură penală. În acest text de lege se face vorbire în mod expres de procesele verbale, care sunt supuse cenzurii de la luare la certificarea lor de către instanța de judecată; nu se poate face confuzie și să se aplice procedura comună.
S-a solicitat de apărare înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. că nu este admisibilă această cerere în limitele unui recurs, aceasta pentru că s-ar sări peste un pas de judecată, dispoziția nefiind supusă nici unei căi de atac; consideră că este inadmisibilă cererea de înlocuire a măsurii de arest preventiv, considerând că "acolo unde legea nu prevede în mod expres, nu se poate mai mult".
Nu dorește să dea citire motivării instanței de fond pentru a dovedi în vreun fel pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților. La filele 13,14 sunt aduse toate argumentele în acest sens, pornindu-se de la faptă, făptuitori, fiind avute în vedere și exigențele CEDO. Este adevărat că a trecut o anumită perioadă de timp de la arestarea preventivă, peste 160 de zile, însă aceasta nu constituie un temei de a stopa în timp măsura arestării preventive; în plus, există și condiția referitoare la împrejurarea ca organul judiciar să fi stat în pasivitate, ceea ce nu se poate reține în cauza de față.
Precizează doar că s-a vorbit și despre o înțelegere frauduloasă a celor doi inculpați, fără a intra în amănunte, deoarece aceste aspecte au fost discutate și la fond.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, fără a avea pretenția că a trecut peste toate aspectele invocate, solicită a se constata că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a se dispune respingerea recursurilor declarate de inculpați.
-. pentru inculpatul recurent G, solicitând cuvântul în replică, arată că în ceea ce privește admisibilitatea cererii de înlocuire a măsurii de arest preventivă, invocă prevederile art. 385 ind. 15, alin. 2 lit. b Cod procedură penală și precizează că art. 139 alin. 5 Cod procedură penală nu face distincție față de momentul în care se poate lua măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Cu privire la lipsa procesului verbal despre care a făcut vorbire, arată că sunt probe care au stat la baza arestării inițiale. Urmărirea penală începe prin rezoluția dată de procuror în acest sens, deci, actele întocmite înainte sunt acte premergătoare, iar actele efectuate după începerea urmăririi penale sunt acte de urmărire penală. În raport de exigențele art. 224 Cod procedură penală, nu pot exista acte de urmărire penală care să nu corespundă prevederilor art. 228 Cod procedură penală.
În ceea ce privește adresa și aplicarea art. 19, urmează a se constata că acest text de lege nici nu poate fi aplicat inculpatului, referindu-se doar la urmărirea penală, ori, inculpatul se afla în cursul judecății.
-. pentru inculpata recurentă, solicitând cuvântul în replică, arată că deși se susține că ambii inculpații ar fi funcționari publici, urmează a se constata că doar inculpatul era funcționar public, ea fiind suspendată din funcție. În ceea ce privește acea presupusă înțelegere frauduloasă între cei doi inculpați, solicită a se avea în vedere că, de fapt, este vorba despre un mesaj pe care inculpata l-a trimis inculpatului, mesaj în care spunea că are nevoie de un avocat, dar la acel moment ea fusese deja audiată. Din interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul a întrebat-o de ce nu a spus adevărul, că acei bani îi fuseseră împrumutați.
Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, arată că este singurul întreținător al familiei și că are o.
Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecată în stare de libertate, precizând că se va prezenta la fiecare termen.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față.
Tribunalul Vaslui prin încheierea din 16.04.2009 a dispus în baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin 3 Cod procedură penală menținerea arestării preventive a inculpaților G și, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 ind. b al. 1 Cod procedură penală.
De asemenea în baza art. 300 al. 1 Cod procedură penală, s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței și, s-a respins solicitarea inculpaților privind restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând, din oficiu, conform disp. art. 300 ind.2 Cod procedură penală rap. la art. 160 ind. b alin.1 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților G și, instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat cu nimic, ele subzistă și impun, în continuare, privarea de libertate a acestora. Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment,rezultă indicii temeinice că inculpații au comis faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.
Cu privire la incidența disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, se constată că legea prevede pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar acest pericol derivă din natura infracțiunilor cercetate. ericolul concret pentru ordinea publică, ca ordine socială și ordine de drept, se analizează prin prisma și se deduce din natura faptelor penale presupus a fi comise, relațiile încălcate și protejate prin incriminarea penală, respectiv cele privitoare la atingerea activități de interes public, modalitățile de săvârșire, persoana inculpaților și calitatea lor de funcționari publici, ori raportat la toate acestea lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prezervarea ordinii publice ca temei al arestării preventive rămâne prevalentă în acest moment procesul și impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
De asemenea, pericolul social potențial se apreciază în raport de natura faptelor presupus a fi săvârșite de către inculpați, caracterul faptelor, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor presupus a fi comise.
Pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles și ca o reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege (art. 23 din Constituția României).
În raport de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În consecință, instanța de judecată este obligată să interpreteze dispozițiile art. 148 lit. "f" Cod procedură penală în strânsă legătură cu aceste reglementări constituționale și internaționale, direct aplicabile, care garantează libertatea persoanei.
Cu privire la indiciile temeinice prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, care bănuiala legitimă și presupunerea rezonabilă, conform art. 68 indice 1 Cod procedură penală "că persoana față de care se efectuează urmărirea penală și ulterior cercetarea judecătorească a săvârșit fapta" acestea au fost apreciate la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, în prezenta cauză cercetarea judecătorească, deși se află într-o fază incipientă, fiind nevoie de timp pentru administrarea de noi probe, deci nu se impune o reapreciere a acestora.
Articolul 136 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, reglementează și măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara iar, potrivit art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, la alegerea în concret a măsurii preventive ce urmează a fi luată față de un inculpat, trebuie să se țină seama pe lângă sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privitoare la persoana acestuia, și de scopul măsurii, precum și de gradul de pericol social al infracțiunii.
Tribunalul reține că măsura arestării preventive este o restrângere a libertății persoanei recunoscută de CEDO în scopul bunei desfășurări a procesului penal, subsumată însă respectării riguroase a garanțiilor procesuale recunoscute persoanei acuzate. Luarea unei astfel de măsuri față de o persoană nu este echivalentă cu încălcarea prezumției de nevinovăție, persoana arestată având aceleași drepturi procesuale ca și o persoană cercetată în stare de libertate, nefiindu-i încălcat în nici un fel dreptul la apărare, având posibilitatea de a-și administra probe în dovedirea nevinovăției chiar dacă se află în stare de arest preventiv.
Este prematur să se discute în această față despre vinovăția inculpaților, însă tribunalul apreciază că există indicii temeinice și probe din care să rezulte presupunerea, bănuiala rezonabilă că inculpații au comis faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost arestați preventiv.
De asemenea, instanța reține că arestarea preventivă nu a depășit termenul rezonabil întrucât analiza tuturor circumstanțelor concrete ale cauzei conduce la concluzia conformității lor cu criteriile stabilite de CEDO în justificarea menținerii măsurii de arest preventiv a inculpaților. Astfel, în condițiile în care cauza are un ridicat grad de complexitate - în raport de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpați, numărul inculpaților,de necesitatea de a fi lămurite toate aspectele de fapt (inclusiv cele referitoare la modalitatea de săvârșire a faptelor de către fiecare inculpat prin comiterea infracțiunilor) și de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă pe care le consideră necesare - nu se poate reține depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive și nici că impactul faptelor s-ar fi atenuat.
Raportat la faza procesuală a cauzei, la scopul măsurii arestării preventive,respectiv buna desfășurare a procesului penal prevăzut de disp. art.136 Cod procedură penală, cum temeiurile inițiale de arestare prev. de art. 148 lit. "f "Cod procedură penală nu au încetat,nu s-au modificat astfel să devină aplicabile disp. art. 139 Cod procedură penală privind înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive,iar protejarea ordinii publice prin privarea de libertate a inculpaților rămânând importantă și relevantă în raport cu persoana acestora, și a infracțiunilor presupus săvârșite,prin raportarea și la durata privării de libertate considerată rezonabilă în cauză, tribunalul va constata legală și temeinică măsura arestării preventive dispusă în cauză față de inculpații G și, măsură pe care o va menține și care va fi verificată sub aspectul legalității și al temeiniciei, în termenul prevăzut de disp. art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 385 ind.3 Cod procedură penală inculpații G, și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
La termenul de judecată din 24.04.2009 instanța de recurs a disjuns judecarea recursului declarat de inculpatul și a fixat termen la data de 4 mai 2009.
În motivarea recursului, inculpatul G arată că încheierea recurată este nelegală și netemeinică solicitând casarea ei întrucât nu a fost motivată în mod corect și efectiv cu privire la fiecare inculpat, cu privire la întrunirea condițiilor prev. de art. 143, 148 Cod procedură penală, făcându-se referire generală cu privire la ambii inculpați arestați fără a se motiva în mod concret care sunt faptele și împrejurările de fapt care demonstrează pericolul pentru ordinea publică. Se invocă faptul că lipsind procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, interceptările și înregistrările de convorbiri telefonice nu au forță probantă, neputând fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, nefiind suficiente indicii în cauză, conform art. 143 Cod procedură penală.
Inculpatul G arată că instanța de fond s-a limitat la a reține că privarea de libertate rămâne importantă și relevantă în raport de persoana inculpaților și infracțiunile propus săvârșite fără a invoca interesul judecății pentru menținerea acestei stări de arest, interes care poate fi asigurat și prin luarea uneia din măsurile neprivative de libertate, prev. de art. 136 Cod procedură penală, însoțită de controlul judiciar, motivându-se menținerea arestării pentru viitor.
Arată inculpatul G că nu există probe din care să rezulte existența vreunui pericol concret pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, prima instanță confundând pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social, limitându-se la afirmații generale privind existența unui pericol general abstract care ar reieși doar din gravitatea faptelor și din modalitatea de săvârșire a acestora. În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție care arată că, "Legea procesual penală impune pentru luarea măsurii arestării preventive că pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea și implicit prelungirea acestei măsuri trebuie să fie concret și să rezulte fără echivoc din probele aflate la dosarul cauzei și că a raționa altfel, în sensul că punerea în pericol a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților sau rezonanța faptei în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elemente ce caracterizează persoana făptuitorilor sau că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe aflate la dosar, ar însemna că instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite de textul art. 148 lit. "f" Cod procerdură penală, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri în ceea ce privește libertatea persoanei, prezumată nevinovată.
Instanțele judecătorești trebuie să țină seama de practica instanței supreme, atât din soluțiile date prin intermediul recursului în interesul legii, cât și prin logica și consecința soluțiilor sale cazuistice. Și jurisprudența CEDO statuează în acest sens, și chiar parchetul prin referatul depus la dosarul cauzei arată comportamentul său după săvârșirea presupuselor fapte. De aceea,inculpatul G solicită a se constata că se poate lua față de el o altă măsură preventivă, prev. de art. 136 Cod procedură penală, întrucât nu prezintă pericol public concret dacă este lăsat în libertate, stabilindu-se controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
În motivarea recursului inculpata arată că în mod greșit instanța de fond i-a menținut starea de arest, reținând că subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă, fără a arăta în concret cum este ordinea publică amenințată efectiv prin lăsarea sa în libertate, nefiind dovedit și motivat în concret pericolul pe care l-ar prezenta și care ar justifica această măsură preventivă extremă, iar ea este o persoană liniștită, are familie, loc de muncă stabil și nu are antecedente penale.
Inculpata, arată că a dat declarații consecvente în cauză, au fost adunate probe în cursul urmăririi penale și în acest stadiu al procesului nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal dacă ar fi lăsată în libertate, luându-se față de ea o altă măsură preventivă din cele prev. de art. 136 Cod procedură penală, asigurând instanța că nu se va sustrage de la judecată, nu ar putea să zădărnicească adevărul sau să influențeze părțile din proces.
Prin prisma practicii CEDO se arată că este adevărat că persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune poate justifica inițial starea de detenție, dar, după o anumită perioadă ea nu mai este suficientă, fiind necesare alte motive care să justifice continuarea privării de libertate. De aceea, inculpata arată că temeiurile care au determinat arestarea sa inițială nu mai impun în continuare privarea sa de libertate, putându-se dispune revocarea măsurii arestării, punerea sa în libertate sau înlocuirea măsurii.
Examinând recursurile declarate în raport de criticile formulate și cu hotărârea dată în cauză, Curtea constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Inculpatul G este cercetat în stare de arest, fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență în formă calificată prev. de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal iar inculpata este cercetată în stare de arest, fiind trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 al. 1 Cod penal raportat la art. 5 al. 1 și art. 6 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Alături de acești inculpați au fost trimiși în judecată în stare de libertate și inculpații și cercetați sub aspectul săvârșirii a câte unei infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 al. 1 Cod penal raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut în sarcina inculpaților faptul că în ziua de 28.05.2008 și G, prin intermediarul, asociat și administrator la RO SRL Pitești a oferit mită suma de 2000 de euro comisarilor și de la Garda Financiară A pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în sensul de a restitui lui un autoturism reținut de organele fiscale întrucât transporta alcool fără documente de proveniență și pentru a nu-i aplica amenda corespunzătoare din Codul d e procedură fiscală.
De asemenea, în noiembrie 2008 inculpatul Gao ferit și remis suma de 10.000 euro inculpaților și, care în mod direct și indirect au lăsat să se creadă că are influență asupra unui magistrat din cadrul Curții de Apel Pitești pentru a obține hotărâri favorabile în cauzele în care "SUPREN SRL Rm. V era parte în litigiile aflate pe rolul acestei instanțe.
Având în vedere specificul obligațiilor ce decurg din exercitarea acțiunii penale în cadrul procesului penal și ținând seama de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a tuturor activităților întreprinse de organele judiciare, apare necesară, uneori, luarea unor măsuri procesuale, constând în anumite privațiuni, constrângeri personale sau reale, determinate de condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal.
Prin aceste măsuri, inclusiv cele restrictive de libertate, ca arestarea preventivă, se urmărește asigurarea stingerii scopului procesului penal, respectiv constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel încât orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale.
Regula generală este că judecarea inculpaților să se realizeze cu persoanele în stare de libertate iar excepția este privarea de libertate.
Principiul de bază al procesului penal este acela că orice persoană trebuie considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, conform art. 5 ind. 2 Cod procedură penală.
Pentru a se putea dispune arestarea preventivă a unui inculpat trebuie să existe probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat și să existe corespunzător vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
În cauză inculpații G și au fost reținuți prin Ordonanța din 11.11.2008 pentru o perioadă de 24 ore iar prin Încheierea nr. 91/CC/12.11.2008 dată în dosarul penal nr- a Tribunalului Argeșs -a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 15 zile, fiind emise mandate de arestare preventivă.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpaților G și a fost prelungită și apoi menținută de instanța, care a fost sesizată cu judecarea celor 4 inculpați prin rechizitoriul nr. 84/P/2008 din 18 dec. 2008.
Prin încheierea penală din 16.04.2009 a Tribunalului Vasluis -a menținut starea de arest a inculpaților G și, reținându-se în esență că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Curtea reține că în pofida susținerilor inculpaților recurenți - în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală, care să susțină presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, instanța de fond apreciind în mod corect aceasta, exemplificând probele existente în acest sens.
Prin urmare acest motiv de critică al inculpatului G privind insuficiența probelor și a indiciilor temeinice nu au corespondent în actele dosarului.
Curtea constată însă că, inculpații G și nu se mai află în cazul de arestare preventivă de la art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, doar prima dintre cele două condiții fiind îndeplinită.
Instanța de recurs reține că a doua condiție, a existenței probelor că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nu mai este întrunită.
Instanța de control judiciar reține că odată cu intervenția promptă a organelor judiciare s-a restabilit echilibrul social firesc și s-a estompat considerabil starea de insecuritate socială, astfel încât, în cauză, nu se mai impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților.
Interpretând disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală prin raportare la jurisprudența constantă a CEDO (Hotărârea din 27 august 1992 -paragraful 91), Curtea constată că lăsarea în libertate a inculpaților G și în această fază a procesului, nu ar tulbura în mod real ordinea publică raportându-se la circumstanțele comiterii faptelor, la persoana inculpaților, care au avut o atitudine procesuală cooperantă cu organele de anchetă penală și nu au antecedente penale.
Pe de altă parte, raportat la circumstanțele specifice cauzei, în acord cu jurisprudența Curții Europene, se justifică, pentru asigurarea în continuare a unei bune desfășurări a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la judecată, luarea față de aceștia a unei măsuri restrictive de libertate mai puțin constrângătoare, prin înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală, instanța va admite recursurile inculpaților G și împotriva încheierii de ședință din 16.04.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o va casa în parte, în ce privește dispozițiile de menținere a măsurii de arest preventiv luată față de cei doi inculpați.
Instanța va rejudeca cauza și în temeiul art. 139 al. 1 Cod procedură penală și 145 ind. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 136 al. 1 lit. "c" Cod procedură penală, va înlocui măsura arestării preventive luată față de inculpații G și cu măsura obligării de anu părăsi țara.
Inculpații G și urmează să se supună obligațiilor prevăzute de art. 145 ind. 1 al. 2 Cod procedură penală și se va atrage atenția acestora asupra prevederilor art. 145 ind. 1 al. 2 raportat la art. 245 al. 2 ind. 2 Cod procedură penală, asupra înlocuirii măsurii în condițiile încălcării cu rea credință a obligațiilor impuse.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Conform art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații:
-, fiica lui și, născută la data de 11.12.1967 în Rm. V, județul V, CNP -, domiciliată în Rm. V,-, jud. V, și
-, fiul lui și, născut la data de 03.06.1970 în comuna, jud. V, CNP -, domiciliat în B,-, etaj 1,.4, sector 2, jud. B, cu reședința în Rm. V,-, jud. V, împotriva încheierii din data de 16.04.2009 a Tribunalului Vaslui, încheiere pe care o casează în parte, în ceea ce privește dispozițiile de menținere a măsurii de arest preventiv luată față de cei doi inculpați.
Rejudecând cauza în limitele mai sus menționate:
În temeiul disp. art. 139 Cod procedură penală, art. 145 indice 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpații și G cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 145 indice 1 alin. 2 cu referire la art. 145 alineat 1 indice 1 Cod procedură penală, obligă inculpații și G ca pe durata măsurii, să se supună următoarelor obligații:
- să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat,
- să se prezinte la Poliția orașului Rm. V, jud. V, organ de poliție desemnat cu supravegherea celor doi inculpați, conform programului de supraveghere stabilit de acest organ și ori de câte ori sunt chemați,
- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată,
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme,
- să nu se apropie de martorii din cauză și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 145 indice 1 alineat 2 raportat la art. 145 alineat 2 indice 2 Cod procedură penală atrage atenția inculpaților și că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin se poate lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților:
-, fiica lui și, născută la data de 11.12.1967 în Rm. V, județul V, CNP -, domiciliată în Rm. V,-, jud. V, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr- din 12.11.2008 emis de Tribunalul Argeș - Secția Penală în dosarul nr- în baza încheierii nr. 91/CC din 12.11.2008;
-, fiul lui și, născut la data de 03.06.1970 în comuna, jud. V, CNP -, domiciliat în B,-, etaj 1,.4, sector 2, jud. B, cu reședința în Rm. V,-, jud. V, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr- din 12.11.2008 emis de Tribunalul Argeș - Secția Penală în dosarul nr- în baza încheierii nr. 91/CC din 12.11.2008, dacă aceștia nu sunt arestați în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
30.04.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL VASLUI
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 03 Iunie 1970),un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.
PREȘEDINTE,
Judecător, - - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL BACĂU
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpata recurentă(fiica lui și a lui, născută la 11 1967), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.
PREȘEDINTE,
Judecător, - - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
JANDARMERIA RÂMNICU V, JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
SERVICIUL PUBLIC- POLIȚIA COMUNITARĂ RÂMNICU V, JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EMITERE ȘI ELIBERARE A PAȘAPOARTELOR SIMPLE RÂMNICU V, JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
DIRECȚIA GENERALĂ DE ELIBERARE A PAȘAPOARTELOR
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ RÂMNICU V, JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 24.04.2009
CĂTRE
POLIȚIA ORAȘULUI RÂMNICU V, JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 251 din 24.04.2009 privind pe inculpații recurent și, în vederea asigurării respectării obligațiilor care vă revin.
PREȘEDINTE,
- - - - GREFIER,
Președinte:Obreja Manolache Ancuța GabrielaJudecători:Obreja Manolache Ancuța Gabriela, Chirilă Mihaela
