Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.288/

Ședința publică din data de 29 Aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Ministerul Public este reprezentat de PROCUROR -

Procuror-șef Secția judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale formulate de inculpații: G, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, -, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, și, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat -, în stare de deținere, personal și asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.2024 emisă de Baroul Galați la data de 28.04.2009, recurentul-inculpat G, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza aceleiași delegații, recurenta-inculpată G, în stare de deținere, personal și asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza aceleiași delegații, recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza aceleiași delegații, și recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza aceleiași delegații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că este primul termen de judecată, în recursurile formulate în termen, nemotivat de inculpați împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, după care;

Întrebați fiind, recurenții-inculpați -, personal, G, personal, personal, personal, și G, personal, precizează, pe rând, că iși mențin recursurile formulate.

Avocat nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Avocat arată că inculpații-recurenți -, G, G, și au formulat recurs împotriva încheierii din 07.04.2009 prin care Tribunalul Galați le-a menținut măsura arestării preventive și le-a respins solicitarea de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

În susținerea recursului menționează că măsura arestării preventive este o stare excepțională și, în coroborare cu conduita manifestată de inculpați ulterior săvârșirii faptei, cu faptul că aceștia nu au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, au colaborat cu organele de urmărire penală descriind în mod amănunțit modalitatea de comitere a faptelor și împrejurările săvârșirii, și ținând seama de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, respectiv: vârsta, situația familială, starea de sănătate, împrejurarea că unii dintre inculpați nu au antecedente penale, consideră că înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpaților să nu părăsească localitatea este o măsură care nu se poate răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.

Totodată, consideră că nu s-a demonstrat în mod convingător existența pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpați dacă ar fi lăsați în stare de libertate.

Apreciază că cercetarea inculpaților în stare de libertate nu este de natură a produce perturbări la nivelul disciplinei publice, a respectului față de lege, neexistând indicii că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie în cazul care față de inculpați s-ar lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive.

De asemenea, față de împrejurarea că unii dintre inculpați nu au antecedente penale și nu există date și probe certe din care să rezulte fără echivoc pericolul cert pentru ordinea publică, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligări8ii inculpaților să nu părăsească țara, conform art.145 Cod procedură peanlă.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursurile declarate de inculpații -, G, G, și sunt nefondate, încheierea de ședință din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați fiind legală și temeinică.

Consideră că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.3002rap. la disp.art.160 alin.3 Cod procedură penală, apreciind că există probe certe din care rezultă faptul că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor. în mod corect a constatat Tribunalul Galați că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impune în continuare privarea de libertate.

Pe de o parte, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză subzistă temeiul prev. de art.143 Cod procedură penală, respectiv probele și indiciile temeinice, care au fost verificate definitiv la momentul luării măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte, instanța a apreciat în mod corect că în raport de faptele reținute în sarcina inculpaților, limitele mari de pedeapsă, respectiv 5 - 20, 10 - 20 ani închisoare, gravitatea acestora, urmările produse, valoarea deosebită a prejudiciului, în mod corect Tribunalul Galația apreciat că toate aceste împrejurări reliefează faptul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În practica judiciară s-a stabilit în mod clar că uneori gravitatea deosebită a faptei este suficientă pentru a aprecia că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Precizează că aspectele invocate de inculpați prin apărare, atat la fond cat și prin motivele de recurs în sensul că o parte dintre aceștia sunt lipsiți de antecedente penale, au avut o atitudine corespunzătoare cercetării, sunt aspecte care țin de modalitatea de individualizare a sancțiunii, în cazul în care instanța de fond va reține vinovăția inculpaților; poziția procesuală sinceră, starea de sănătate nu se află printre temeiurile strict prevăzute de legiuitor cu privire la măsura arestării preventive.

În consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, cu obligarea la cheltuieli.

Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt recurenților-inculpați.

Recurenta-inculpată G, personal, solicită cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că nu are antecedente penale, are copii de întreținut, nu a săvârșit fapte cu violență. nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Lasă la aprecierea instanței.

Recurentul-inculpat, personal, solicită cercetarea sa în stare de libertate întrucât se află arestat de 1 an și 3 luni, are doi copii minori, o stare materială precară, a recunoscut fapta comisă, care nu este cu violență.

Recurentul-inculpat G -, personal, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul-inculpat -, personal, solicită cercetarea sa în stare de libertate arătând că în mod greșit a fost menținută măsura arestării sale preventive avându-se în vedere cuantumul unui prejudiciu mult prea mare, reținut în mod greșit în rechizitoriu. Susține că în cauză există persoane care nu merită să fie în stare dea rest preventiv.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr-, inculpații G, G, și - au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

Prin încheierea de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus, în baza prev. art.3002Cod procedură penală, raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților G, -, G, -, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 Legea nr.39/2003, art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și respectiv art.25 Cod penal raportat la art.215 alin.1,2,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, Tribunalul Galați, a avut în vedere că probatoriile administrate până la acest moment procesual nu au adus nici o modificare în privința împrejurărilor avute inițial în vedere astfel încât cererile inculpaților vizând înlocuirea stării de arest preventiv cu o măsură preventivă mai puțin severă sunt nefondate.

Contribuția și gradul de implicare al fiecăruia dintre inculpați în activitatea infracțională este firesc să fie diferită raportat la natura și caracterul organizat al infracțiunii prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003.

Împrejurări legate de situația familială ori starea de sănătate a inculpaților nu au relevanță din acest punct de vedere și nici la acest moment al cercetării.

De asemenea, raportat la natura și gravitatea ridicată a activității infracționale deduse judecății ( concretizată nu în ultimul rând și în mărimea prejudiciului), la complexitatea cauzei implicând un mare număr de părți și participanți procesuali - durata perioadei de arest preventiv este una rezonabilă grefată pe garanția specială înscrisă în art. 5 paragraful 3 din CEDO

Împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, au formulat recurs inculpații: G, -, G, - -, criticând măsura dispusă de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au arătat inculpați, că unii dintre ei nu au antecedente penale și că prin lăsarea lor în libertate nu ar rezultat pericol social pentru ordinea publică.

Au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara.

Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate.

La dosarul cauzei există probe și indicii temeinice, în sensul prevăzut de art.681Cod procedură penală și art.143 Cod procedură penală, de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit, cu intenție, fapte de natură penală, pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani.

Faptele, în conținutul lor concret și împrejurările în care au fost săvârșite, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică și au produs consecințe deosebit de grave, afectând activitatea câtorva bănci comerciale.

Cauza este deosebit de complexă, prin numărul mare de activități ce trebuie desfășurate de instanța de fond, astfel încât nu se poate vorbi de depășirea duratei rezonabile a arestării inculpaților, raportat la complexitatea cauzei și la numărul mare de părți vătămate prejudiciate.

Așa fiind și văzând și prevederile art.141 Cod procedură penală în referire la art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații: G, -, G, - - împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza prev. art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare dintre inculpații-recurenți va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații: G ( fiica lui și, născută la data de 29.12.1973 în G, CNP: -, domiciliată în G,-, jud. G, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G), - (fiul lui și, născut la data de 13.02.1975 în Mun. T, Jud. G, CNP: -, domiciliat în comuna, sat, jud. G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G), G (fiul lui și, născut la data de 27.11.1970 în Mun. Pitești, Jud. A, CNP: -, domiciliat în Pitești,-,. 46,. 2, jud. A, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G), ( fiul lui și, născut la data de 25.04.1977 în mun. Pitești, județul A, CNP:-, domiciliat în Pitești,-, - 21,. 2, jud. A, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și (fiul lui și, născut la data de 23.08.1976 în Pitești, Jud. A, CNP: -, domiciliat în Mun. Pitești,-,. 75,. 2, jud. A, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din 07.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții-inculpați la plata către stat a sumei de câte 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

-

Grefier,

Red. / 29.04.2009

Tehnored. / 2 ex./30.04.2009

Fond:

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Marcian Marius Istrate, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Galati