Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.03.2009
DECIZIA PENALĂ NR.289/
Ședința publică din data de 19.03.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș,în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație al dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii, și în rejudecare cercetarea inculpatului în stare de libertate având în vedere că inculpatul a cooperat cu organele de poliție și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii Tribunalului Timiș, ca legală și temeinică, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării inculpatului nu s-au modificat.
Inculpatul recurent, luând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în baza art. 3002Cod procedură penală, rap. la art.160 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la 16.03.1989 în, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 68/AP din 28.11.2008 emis de Judecătoria Timișoara, și, fiul lui și, născut la 13.01.1990 în comuna, Jud. B, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.69/AP din 28.11.2008, emis de Judecătoria Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie reverificată anterior expirării termenului legal de 60 zile.
Pentru a pronunța această încheiere penală a reținut că temeiurile arestării preventive ale inculpaților cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 21]1 alin. 2, lit.b și c și art. 211 alin. 21Cod penal se mențin în continuare.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit măsura arestării preventive a fost menținută.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respinse.
Prin încheierea penală nr.79/AP/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în temeiul prevederilor art. 148 lit.f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, în fapt reținându-se că în data de 27/28 11.2008, în jurul orelor 23,30 inculpații au deposedat-o pe partea vătămată de un telefon mobil marca Nokia, suma de 20 lei, biletul de tren și un pachet de țigări, folosind violență, faptă care, constituie infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, art. 211 alin. 2, lit.b și c, art. 211 alin. 21Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 7-20 ani.
Prin rechizitoriul nr.13167/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr-, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în încadrarea juridică mai sus menționată, iar prin sentința penală nr.349/06.02.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în acest dosar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa totală de 9 ani închisoare, rezultată din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2433/03.11.2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru ambii inculpați în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe penale, cei doi inculpați au declarat apel, cauza făcând obiectul dosarului nr- al Tribunalului Timiș, care având în vedere că măsura arestării preventive dispusă prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Timișoara expiră până la primul termen de judecată, stabilit la 15.04.2009, a stabilit termenul intermediar la 11.03.2009 și verificând temeiurile arestării a constatat că acestea se mențin în continuare.
Potrivit disp. art. 148 lit.f Cod procedură penală temeiurile de drept în baza căruia s- dispus arestarea - măsura arestării poate fi dispusă dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Infracțiunea de tâlhărie este pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani, astfel că prima condiție prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală, privind cuantumul pedepsei, este îndeplinită.
Modalitatea reținută la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii, locul public în care aceasta a fost săvârșită - Gara T Nord - un loc frecvent circulat de persoane și în incinta căruia se află post de poliție, ora la care a fost săvârșită fapta și intensitatea agresiunilor exercitate de inculpat asupra părții vătămate, dovedesc pericolul concret care-l prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților.
Lăsarea în libertate a acestora induce în rândul cetățenilor un sentiment de teamă, de insecuritate că la rândul lor pot fi supuși unor fapte de aceeași natură, fără ca organele statului chemate să restabilească ordinea de drept, să aplice dispozițiile legii.
Așa fiind, este îndeplinită și cea de a doua condiție prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, privind pericolul pentru ordinea publică, motiv pentru care, în baza art. 38515alin. 1, pct.1, lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, și se va dispune plata din contul Baroului Tas umei de 40 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 19.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 25.03.2009
Tehnored.
2ex/ 05.04.2009
Prima inst., - Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.03.2009
MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.289/
Ședința publică din data de 19.03.2009
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 19.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.03.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr.20--18 file, privind pe inculpații și, cu termen de judecată la15.04.2009.
Anexe: dosar Judecătoria Timișoara nr--95 file, dosar urmărire penală -67 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
Tehnored. 05.04.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.03.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr.20--18 file, privind pe inculpații și, cu termen de judecată la15.04.2009.
Anexe: dosar Judecătoria Timișoara nr--95 file, dosar urmărire penală -67 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
Tehnored. 05.04.2009
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Codrina Iosana Martin, Anca