Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--18.03.2009

DECIZIA PENALĂ NR.288/

Ședința publică din data de 19.03.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 3: Anca

GREFIER:

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timiș este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 9.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare cercetarea inculpatului în stare de libertate. În susținerea celor solicitate arată că încheierea tribunalului nu este motivată, fiind una generică, referindu-se doar la pericolul infracțiunii pentru ordinea publică; că din data de 19.09.2008 până azi nu s-a mai efectuat nici un act de procedură; că temeinicia arestării nu mai subzistă; că ceilalți doi participanți au fost scoși de sub urmărire penală, iar cu privire la capătul de cerere formulat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța nu s-a pronunțat.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii Tribunalului Timiș ca legală și temeinică, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, precum și faptul că lăsarea inculpatului în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică și poate impieta buna desfășurare a procesului penal.

Inculpatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului și cercetarea lui în stare de libertate arătând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu s-a sustras cercetărilor, s-a prezentat în instanță când a revenit în țară, nu a mai avut probleme cu legea.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:

Tribunalul Timiș prin încheierea din 09.03.2009, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 300 indice 2.C.P.P. rap. la art. 160 indice b C.P.P. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.03.1962 în Aleșd, jud. B, cu domiciliul în satul nr.213, jud.B, cetățean român, studii 10 clase, CNP -, reținut în prezent în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea acestei măsuri să fie analizată la expirarea termenului legal de 60 zile.

În baza art.139 alin.1 rap.C.P.P. la art.145 indice 1.C.P.P.a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul inculpatului și susținută de acesta.

Tribunalul Timiș deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia subzistă și în prezent, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, și lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii, respectiv infracțiune de pericol prin aceea că se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la integritatea și demnitatea persoanei, dar și din aceea că inculpatul a acționat racolând nu număr mare de persoane, împreună cu alți participanți, în condițiile în care, de la ultima verificare a legalității măsurii arestării preventive și până în prezent, temeiurile în baza cărora a fost luată măsura nu s-au schimbat și nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului, susținerile inculpatului, prin apărător, urmând a fi analizate de instanță în timpul administrării probatoriului, respectiv a audierii inculpatului și a părților vătămate, motiv pentru care, în temeiul art. 300 indice 2.C.P.P. rap. la art. 160 indice b C.P.P. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile în baza cărora a fost luată măsura arestării preventive, a respins ca neîntemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. cererea inculpatului, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva încheierii de ședință din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 6786.5/30 din 18.03.2009.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral conform mențiunilor din prezenta decizie.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).

Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de trafic și consum de droguri de risc aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv circulația liberă a bunurilor, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul- împotriva încheierii penale din 9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. 20.03.2009

Tehnored.

2ex/23.03.2009

Prima inst.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--18.03.2009

DECIZIA PENALĂ NR.288/

Ședința publică din data de 19.03.2009

În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--18.03.2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpatul, cu termen de judecată la Tribunalul Timiș la data de03.04.2009.

Dosarul cusut și numerotat conține 6 file.

Anexe: dosar Tribunalul Timiș nr--99 file, dosar Curtea de APEL TIMIȘOARA nr-- 9 file, dosar urmărire penală nr. 9/D/P/- file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

- - GREFIER,

Tehnored. 02.04.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--18.03.2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpatul, cu termen de judecată la Tribunalul Timiș la data de03.04.2009.

Dosarul cusut și numerotat conține 6 file.

Anexe: dosar Tribunalul Timiș nr--99 file, dosar Curtea de APEL TIMIȘOARA nr-- 9 file, dosar urmărire penală nr. 9/D/P/- file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

- - GREFIER,

Tehnored. 02.04.2009

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Codrina Iosana Martin, Anca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Timisoara