Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 336
Ședința publică de la 08.05.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 3: Vadana Monica
*
GREFIER - - -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta-inculpată - în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul a învederat instanței faptul că recurenta își menține cererea de recurs.
Nefiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-inculpată, a solicitat admiterea recursului declarat de aceasta și casarea încheierii recurate ca fiind nelegală și netemeinică în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, solicitând totodată ca în rejudecare instanța să dispună punerea de îndată în libertate a acesteia. Apărătorul a susținut că încheierea recurată este netemeinică deoarece instanța avea obligația de a verifica dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, însă aceasta nu și-a exercitat rolul activ. Apărătorul a susținut că la acest moment temeiurile avute în vedere inițial nu mai subzistă; s-au administrat probe în dosar, respectiv au fost audiați martorii. A mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența infracțiunii prev.de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, lipsind înțelegerea prealabilă dintre inculpați. În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, a solicitat a se avea în vedere că inculpata este soția lui de 15 ani, fiind cununată religios cu acesta. A solicitat de asemenea a se avea în vedere că persoanele despre care se presupune că ar fi fost favorizate se află în prezent în libertate, creându-se o situație absurdă prin arestarea inculpatei acuzate de favorizare. Apărătorul a mai arătat că nu există la dosarul cauzei probe din care să rezulte vinovăția în ce privește cea de-a doua faptă pusă în sarcina inculpatei. A susținut că nu s-a demonstrat pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpata și nici nu a fost motivată reținerea acestuia de către instanța de fond, în încheierea atacată. A solicitat a se face distincție între pericolul concret pentru ordinea publică ca temei al arestării și pericolul social al faptei pentru care este judecată o persoană, arătând că "pericolul concret trebuie să fie cert și actual, nu se confundă și nu se deduce din cel al faptei". A susținut că nu se mai justifică menținerea în continuare a măsurii; raportat la faptul că în dosarul principal cei cercetați sunt în libertate, a apreciat că nu se mai poate menține măsura arestării preventive a inculpatei. A solicitat a se avea în vedere și faptul că aceasta nu posedă antecedente penale, are 2 copii minori și o mamă bolnavă, fiind necesară prezența acesteia în familie. A solicitat admiterea recursului pentru motivele de netemeinicie invocate, apreciind că desfășurarea procesului se poate face în bune condiții cu inculpata în stare de libertate. A precizat că toate părțile au fost audiate și că aceasta se află în stare de arest de 5 luni, instanța reținând în mod eronat termenul scurs ca fiind de 3 luni. În ce privește nelegalitatea încheierii, apărătorul a susținut că sunt diferențe semnificative între minuta dată la 4 mai 2009 și dispozitivul încheierii din 4 mai 2009 și a invocat dispozițiile art.309 al.1 și 2 Cod pr.penală. A precizat că diferențele se referă la ora pronunțării soluției, în minută menționându-se ora 12,15 iar în dispozitivul încheierii - ora 12,45, susținând că sunt îndeplinite condițiile de nulitate prev.de art.197 al.2 Cod pr.penală. În continuare, a invocat și dispozițiile art.385/9 al.1, pct.4, 9 Cod pr.penală și a solicitat încă o dată - în finalul pledoariei sale - admiterea recursului, având în vedere motivele de netemeinicie și nelegalitate, desfășurarea procesului putându-se desfășura în bune condiții cu inculpata în stare de libertate.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate, motivat de faptul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv art.148 lit.f Cod procedură penală, există indicii că aceasta s-a sustras de la urmărirea penală, judecată și de la executarea mandatului de arestare. A susținut că motivele de nelegalitate invocate de apărător sunt nefondate.
Recurenta-inculpată, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său și a lăsat soluția la aprecierea instanței.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 04.mai.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei, fiica lui G și, născută la 13 iunie 1972, în B, CNP - -, domiciliată în municipiul B, str. -.134,.F,.1 și fără forme legale în municipiul B, str.9 -.29,.C,.4, aflată în Penitenciarul Bacău și s-a respins cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara.
S-a constatat că inculpata a fost asistată de avocat ales.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Așa, cum s-a arătat în încheierea precedentă de menținere a măsurii arestului preventiv, la luarea acestei măsuri împotriva inculpatei nu s-a strecurat nicio greșeală.
La acest termen, se pune problema dacă mai subzistă sau nu temeiurile avute în vedere la arestarea inițială.
Pentru aceasta trebuie să se țină seama de infracțiunile de care este suspectată inculpata, gradul de pericol social al acestora și pedepsele prevăzute de lege.
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și art.264 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a și art. 37 lit. b din Cod penal, constând în aceea că, după arestarea unor membri au unui grup infracțional organizat și a liderului acestuia (, a, și G) și trimiterea acestora în judecată de către - Biroul Teritorial Bacău în dosarul nr.21/D/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de minori și constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, la solicitarea expresă a liderului acestui grup, căruia i-a pus la dispoziție în penitenciar cât și în Arestul B, mijloace tehnice de comunicare, a procedat la contactarea părților vătămate audiate în cauza penală sus-menționată, pe care le-a intimidat, amenințat în vederea determinării acestora să-și schimbe depozițiile inițiale, conforme cu realitate, în scopul denaturării adevărului judiciar, înlăturării răspunderii penale a persoanelor sus-menționate, cât și a îngreunării judecării cauzei.
S-a pus în discuție la termenul din 26 martie 2009, schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește recidiva, inculpata, prin avocata sa, solicitând înlăturarea art.37 lit.b din Cod penal, întrucât nu are antecedente penale, însă aceasta este o chestiune de fond, care nu are relevanță în ceea ce privește temeiurile arestării preventive. De altfel, în cuprinsul mandatului de arestare preventivă nr.34/13 mai 2008 al Tribunalului Bacău, nu se face nicio referire la art.37 lit.b Cod penal.
La arestarea preventivă a inculpatei au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art.148 lit.b, e, f din Cod procedură penală, respectiv:
- existau date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
- există date că exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
- a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol crescut pentru ordinea publică.
Nu a intervenit o modificare legislativă în sensul micșorării pedepselor pentru faptele deduse judecății.
Una dintre infracțiuni, și anume cea prevăzută de art.264 Cod penal, privind favorizarea infractorului, face parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, cel favorizat fiind concubinul inculpatei, aflat în curs de judecată într-un alt dosar penal, pentru trafic de ființe umane, printre care și minore; acest din urmă dosar are părți vătămate, care în dosarul nr- al Tribunalului Bacău figurează ca martori.
Din cuprinsul unei convorbiri telefonice, legal interceptate, a spus: ".lasă, să dea Dumnezeu să ies afară și plecăm, numai, vând tot și plecăm . că-i pușcărie B acesta" (fila 109 vol IV, dosar urm. penală), iar într-o altă convorbire, acesta a spus: "Să dea Dumnezeu . că ies, stai cuminte!că nu se joacă ăștia cu mine așa.
Să mor în pușcărie, de nu ne mutăm de aici, nu mai stăm la!"(fila 11 vol.IV, dosar urm. penală).
Având în vedere planurile inculpatului favorizat, concubina sa de 15 ani, inculpata, persoana care l-a favorizat, nu poate fi pusă în libertate, pentru că există pericolul să fugă împreună.
Este insuficientă înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea ori țara, pentru că frontiera poate fi trecută și în mod fraudulos.
În ceea ce o privește pe inculpata, există un risc semnificativ de sustragere de la judecată, în condițiile în care s-a sustras și de la cercetări, mandatul de arestare preventivă emis pe numele său în luna mai 2008, fost pus în executare tocmai în ianuarie 2009.
Comportamentul inculpatei în timpul procesului are o, care nu s-a putut șterge până în momentul de față, constând în sustragerea de la urmărire și de la judecată.
Termenul rezonabil al arestării preventive de puțin peste 3 luni, nu a fost depășit.
Nu poate fi pierdut din vedere nici riscul semnificativ cu privire la împiedicarea înfăptuirii justiției, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că cea mai mare parte a martorelor acuzării au fost audiate.
Menținerea inculpatei în stare de arest este necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în condițiile în care una din infracțiunile deduse judecății este de natură a tulbura ordinea juridică.
Așa după cum s-a arătat și prin încheierea precedentă, se impune menținerea inculpatei în arest și pentru a asigura egalitate de tratament cu inculpatul, care pentru aceleași infracțiuni, deși a avut o bună comportare în timpul procesului, a fost arestat preventiv din luna mai până în decembrie 2008.
Ori, mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatei a fost pus în executare abia în ian. 2009.
Instanța, punând în balanță dreptul inculpatei la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice, pe de altă parte, constată că prevalează scopul garantării integrității sistemului justiției penale, ca parte componentă a ordinii publice.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute prin apărătorul ales, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele menționate în preambulul prezentei decizii, motive care nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea în raport de motivele de recurs invocate de apărătorul ales al recurentei-inculpate și examinând încheierea recurată și din oficiu, potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit acestor texte, instanța, în cursul judecății, are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Deci, pentru a se menține măsura arestului preventiv, instanța trebuie să constate fie că subzistă temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului, fie să existe temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestora.
Apoi, în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că la luarea măsurii arestării preventive a recurentei-inculpate s-au avut în vedere La arestarea preventivă a inculpatei au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art.148 lit.b, e și f din Cod procedură penală, respectiv:
existau date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
există date că exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și;
a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol crescut pentru ordinea publică.
Prima instanță a motivat în mod corespunzător încheierea recurată cu privire la subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că recurenta-inculpată împreună cu alte persoane, după arestarea unor membri au unui grup infracțional organizat și trimiterea acestora în judecată, direct, sau prin intermediul altor persoane, a procedat la contactarea părților vătămate audiate în cauza penală sus-menționată, pe care le-a intimidat, amenințat în vederea determinării acestora să-și schimbe depozițiile inițiale, conforme cu realitate, în scopul denaturării adevărului judiciar, înlăturării răspunderii penale a persoanelor sus-menționate, cât și a îngreunării judecării cauzei.
socială a faptelor pentru care recurenta-inculpată a fost trimisă în judecată reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentei-inculpate trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut că în cauză, după arestarea recurentei-inculpate, a mai intervenit un temei care justifică arestarea acesteia, respectiv cel prevăzut de art.148 alin.1 lit. Cod procedură penală, respectiv: "inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Bacăua solicitat arestarea preventivă a inculpatei, propunerea fiind făcută cu inculpata în stare de reținere.
Tribunalul Bacăua dispus amânarea soluționării propunerii, împrejurării în care, deoarece durata reținerii a expirat, inculpata, deși legal citată, nu s-a mai prezentat în instanță, sustrăgându-se de la judecată, dispunându-se arestarea preventivă a acesteia pentru o durată de 29 de zile în lipsa acesteia.
Tribunalul Bacăua transmis imediat Poliției spre executare mandatul de arestarea preventivă, dar inculpata s-a sustras de la executarea acestuia, fiind prinsă abia în luna ianuarie.2009 în timp ce era ascunsă în șifonier într-un apartament din municipiul
După trimiterea acesteia în judecată în această cauză penală, recurenta-inculpată, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, sustrăgându-se de la judecarea acestei cauze.
Apoi, se impune a arăta, că pentru a menține arestarea preventivă este suficient să existe cel puțin unul dintre temeiurile care să justifice această măsură preventivă, nefiind necesar să subziste toate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, sau ivirea unor noi temeiuri.
În cauză dedusă judecății, așa cum s-a arătat nu numai că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, dar s-a ivit și un nou temei.
Recurenta-inculpată a invocat necesitatea unei egalități de tratament cu inculpatul și cu inculpații din cealaltă cauză.
Ori, se impune a arăta că instanțele au obligația de a verifica, potrivit art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventiv, în raport de situația concretă a fiecărui inculpat.
În mod judicios prima instanță a motivat justificarea înlocuirii măsurii arestului preventiv pentru inculpatul.
În ceea ce îl privește pe ceilalți inculpați, Curtea a constatat că menținerea în stare de arest a acestora, în raport de datele acelei cauze, era contrară dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest lucru justificând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Ori, în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că măsura arestului preventiv a fost luată împotriva recurentei-inculpate și menținută cu stricta respectare a legii interne și a Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza dedusă judecății se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent și în plus de la data luării acestei măsuri preventive a mai survenit un temei care justifică arestarea preventivă a inculpatei, infracțiunile pentru care este trimisă în judecată recurenta-inculpată sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpata pentru ordinea publică.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și"comportamentul acuzatului",cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare(decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a recurentei - inculpate nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conformă și cu aceste dispoziții.
Nu se poate susține, în raport de datele cauzei și comportamentul recurentei-inculpate, că o durată de arest preventiv de 4 (patru) luni, a depășit un termen rezonabil, așa cum este el definit în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cât privește încadrarea juridică a faptelor pentru care recurenta-inculpată a fost trimisă în judecată, a realizării elementelor constitutive ale celor două infracțiuni, dar cu deosebire a infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, precum și persoana acesteia, acestea vor fi stabilite și avute în vedere de instanță investită cu soluționarea fondului cauzei după administrarea tuturor probelor.
Referitor la critica adusă de apărătorul ales al recurentei-inculpate privind nulitatea încheierii recurate datorită neconcordanței din minuta încheierii și dispozitivul acesteia, în ceea ce privește ora pronunțării, Curtea constată că aceasta nu este de natură să lipsească de eficiență încheierea recurată.
Deoarece s-a invocat de apărătorul ales al recurentei-inculpate nulitatea absolută a încheierii recurate, Curtea va face a prezentare succintă a instituției nulităților și va examina dacă aspectele invocate se includ în categoria nulităților absolute, sau a nulităților relative și pe cale de consecință efectele nulităților invocate.
Nulitățile, ca sancțiuni procedurale, lovesc actele procedurale existente, care au luat însă ființă prin nerespectarea dispozițiilor legale, prin omisiunea sau violarea formelor prescrise de lege.
Trebuie subliniat faptul că în dreptul procesual penal român existența nulităților ca sancțiuni procedurale este strâns legată de existența unei vătămări procesuale, vătămare care trebuie să se fi produs prin efectuarea unui act în condiții nelegale. In acest sens, în art.197 alin. 1 se arată că încălcările dispozițiilor legale oare reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Așadar, nu orice încălcare a legii poate conduce ia anularea actului astfel îndeplinit.
După modul de aplicare și efectele pe care le produc, nulitățile pot fiabsoluteșirelative.
Nulitățile absoluteintervin în cazurile expres prevăzute de lege și pot fi invocate oricând în cursul procesului penal și de către oricine, putând fi luate în considerare și clin oficiu.
Nulitățile relativesunt, de regulă, cele virtuale și sunt incidente, în cazul încălcării oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru anularea unui act procesual sau procedural se cer a fi îndeplinitecumulativ condițiile:
a) să se constate o încălcareadispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal.
b) încălcarea dispozițiilor legale care disciplinează desfășurarea procesului penal să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale;
c) vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit prin încălcarea legii.
n reglementarea Codului d e procedură penală nulitățile absolute sunt, în același timp, și nulitățile exprese, prevăzute în art.197 alin.2 și intervin în cazul încălcării unor dispoziții legale care au o importanță deosebită în desfășurarea procesului penal.
Nulitățile absolute se caracterizează prin anumitetrăsături specificediferite în raport cu nulitățile relative:
a)în cazul nulităților absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris de iure;cel care invocă nulitatea nu trebuie să facă dovada existenței vătămării, fiind suficientă dovada încălcării normei juridice prevăzute sub sancțiunea nulității absolute;
b)nulitățile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului și nu pot fi înlăturate în nici un mod, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege;
c) nulitățile absolute pot fi invocate deorice parte din proces și se iau în considerare chiar din oficiu.
Potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute dispozițiile relative lacompetența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată.De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative laparticiparea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător,când sunt obligatorii potrivit legii, precum și laefectuarea referatului de evaluare în cazurile cu infractori minori.
Ori, aspectele invocate nu se regăsesc printre dispozițiile sancționate cu nulitate absolută prevăzute de art.197 alin.2 Cod procedură penală.
Cât privește incidența în cauză a nulității relative, așa cum este cunoscut acestea se caracterizează printre altele prin aceea că partea interesată trebuie să dovedească existența unei vătămări, care poate consta în atingerea adusă unui drept sau interes personal sau o vătămare de ordin material, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului efectuat cu nesocotirea dispozițiilor legale încălcate.
În cauza dedusă judecății nu se poate vorbi de nesocotirea unei dispoziții legale și cu atât mai mult de o vătămare adusă recurentei-inculpate prin acea neconcordanță invocată.
Aceasta ar fi putut avea consecințe doar cu privire la exercitarea sau nu în termenul prevăzut de lege al căii de atac a recursului, ceea ce nu se impune, astfel că nu se poate vorbi de existența unei vătămări a drepturilor și intereselor recurentei-inculpate și cu atât mai puțin ca acestea să nu poată fi înlăturate decât prin anularea încheierii recurate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, instanța de fon va avea obligația de a verifica periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive a recurente-inculpate și va aprecia dacă se mai impune menținerea acestei măsuri preventive, înlocuirea sau revocarea acesteia.
Se va constata că recurenta-inculpată a fost asistată de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată împotriva încheierii din data de 04.mai.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că recurenta-inculpată a fost asistată de apărător ales.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenta-inculpată să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2009, în prezența recurentei-inculpate.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.înch.
Red.dec.
- 2 ex.
11.05.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu, Vadana Monica
