Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 353/R-MF
Ședința publică din 16 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Doru Mercan președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Judecător: - - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul A, fiul lui și, născut la data de 04.01.1982 în Curtea de A, județul A, domiciliat în comuna, sat i, județul A, CNP--, în prezent aflat în Penitenciarul d e Maximă Siguranță Colibași, împotriva încheierii din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat A, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2385/2008, emisă de Baroul
Procedura legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin.7 Cod procedură penală, permite apărătorului, desemnat din oficiu pentru recurent, să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului inculpat A, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat A, solicită admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Arată că inculpatul are un copil de 6 luni și este singurul întreținător al familiei.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii de ședință din data de 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind legală și temeinică, având în vedere că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Recurentul inculpat A, având ultimul cuvânt, arată că are un copil de 6 luni, este singurul întreținător al familiei și solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal formulat;
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a enținut starea de arest a inculpaților A, fiul lui și, născut la data de 04.01.1982, în municipiul Curtea de A, județul A, CNP -, domiciliat în comuna, sat i, județul A, fiul lui și, născut la 25.01.1987 în municipiul Curtea de A, județul A, CNP -, domiciliat în comuna, sat i nr.1, județul A, și fiul lui - și, născut la data de 09.01.1988, în municipiul Curtea de A, județul A, CNP -, domiciliat în comuna, sat i, județul A, toți aflați în starea de arest la Penitenciarul Colibași, amânându-se, totodată, judecarea cauzei la data de 01 iulie 2008.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că, la data de 23.04.2008, a fost învestit cu soluționarea, în primă instanță, a cauzei penale privind pe inculpații A, și -, trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art.197 alin. 1 Cod penal, combinat cu art.197 alin.2 lit.a și alin. 3 Cod penal, prin rechizitoriul nr.2/P/2008 din 23.04.2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Tribunalul a reținut, că inculpații A, și - au fost arestați preventiv conform încheierii nr. 2/CC/03.01.2008 Tribunalului Argeș, pe timp de 29 de zile, începând cu 03.01.2008 și până la 31.01.2008, inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art.197 alin 1 comb cu art 197 alin 2 lit a și alin. 3 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 01/02.01.2008, inculpații, pe baza unei înțelegeri prealabile și împreună, au întreținut prin constrângere mai multe raporturi sexuale orale cu minora -, în vârstă de 14 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Până în prezent, această măsură a fost prelungită de mai multe ori, apreciindu-se, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 Cod pr.penală și 148 lit.f Cod pr.penală.
Examinând actele întocmite până în prezent în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpaților cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 Cod pr.penală, în sensul existenței unor indicii temeinice de natură a conduce la presupunerea că inculpații au săvârșit fapta ce le este imputată, aceasta rezultând din raportul de expertiză medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului, procese verbale de prelevare probe biologice, raport de constatare tehnico-științifică, declarații martori, declarații partea vătămată, declarații inculpați.
Tribunalul a constatat, că în cauză se mențin în continuare dispozițiile art.148 lit. f Cod pr.penală, întrucât există indicii temeinice în sensul că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, totodată, există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, faptul că victima infracțiunii a fost minoră în vârstă de 14 ani, ceea ce denotă periculozitatea inculpaților care, dacă ar fi lăsați în libertate, ar crea o stare de temere in rândul membrilor societății.
În consecință, măsura arestării preventive a fost apreciată de tribunal ca fiind legală și temeinică, drept pentru care, în baza disp. art.160/b rap. la art. 300/2 Cod pr.penală, a fost menținută starea de arest a inculpaților.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A, criticând soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în sensul că se impune judecarea sa în stare de libertate, având în vedere, pe de o parte că nu mai subzistă temeiurile inițiale ale arestării preventive, iar, pe de altă parte, are un copil minor și este singurul întreținător al familiei.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 Cod pr.penală, curtea constată că motivele invocate nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor urma:
In mod corect, tribunalul a considerat că subzistă în continuare motivele inițiale ale arestării preventive, și anume prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod pr.penală, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului A, ce ar fi fost săvârșită împreună cu ceilalți inculpați - și -, arestați și ei în cauză - pentru care sunt probe și indicii suficiente, așa cum au fost precizate de tribunal, are și în prezent o rezonanță în colectivitate, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică, raportat și la această rezonanță în rândul comunității există și în prezent.
Așa fiind, în mod just tribunalul, constatând că sunt incidente prevederile art.300/2 raportat la art.160/b alin.1 și 3 Cod pr.penală, a menținut starea de arest și, în consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, curtea va respinge recursul introdus ca nefondat.
In baza art.189 și 192 alin.2 Cod pr.penală, curtea va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat A, fiul lui și, născut la data de 04.01.1982, în municipiul Curtea de A, județul A, CNP -, domiciliat în comuna, sat i, județul A, împotriva încheierii din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care 40 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.3
Jud.fond
25 iunie 2008
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu