Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 483
Ședința publică din 30 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Biciușcă Ovidiu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 21 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în stare de detenție, asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind dacă dorește să mai dea o declarație în fața instanței de recurs, inculpatul recurent arată că își menține declarațiile date anterior și că nu dorește să mai dea alte declarații.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate din 21.12.2009 și revocarea măsurii arestării preventive precum și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. Cu ocazia audierii, inculpatul a arătat că nu a săvârșit aceste infracțiuni reținute în sarcina sa. Cu privire la temeiurile care au stat la baza arestării preventive și apoi a menținerii acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 143 rap. la art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, arată că pericolul social concret pentru ordinea publică, în cazul acestui inculpat nu mai subzistă. Instanța de fond a motivat menținerea arestării preventive și pe acest considerent solicită Curții de Apel să observe că în încheierea din 21.12.2009 a Tribunalului Suceavas -a reiterat faptul că pericolul social concret pentru ordinea publică constă în reacția colectivă, rezonanța negativă și reacția de indignare a societății față de faptele comise de inculpat. Precizează că, din punctul său de vedere, în acest moment nu mai sunt date și indicii temeinice care să arate că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. Deosebit de aceasta, arată că inculpatul are doi copii minori, este întreținător de familie și are o situație materială precară.
Reprezentantul Ministerului Public arată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, măsură necesară pentru buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 21.12.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Suceavas -a dispus, în temeiul art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 10.07.1986, constatându-se că este legală și temeinică.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceavaa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr.2275/P/2009 din 07 august 2009 inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și complicitate la tâlhărie în formă agravată, fapte prevăzute și pedepsite de art.26 Cod penal, raportat la art.208 al.1, 209 al.1 lit."e și g" Cod penal și art.26 Cod penal rap. la art.211 al.1, al.2 lit."b și c", al.21Cod penal, cu aplicarea art.75 al.1 lit.c Cod penal și art.33 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpații, în noaptea de 13/14 iulie 2009 în jurul orelor 23:00, după o înțelegere prealabilă, împreună cu făptuitorul minor -A au sustras părții vătămate, în parcul central din municipiul R, un telefon mobil marca Nokia 1680 și în cursul aceleiași nopți în jurul orelor 01:00, împreună cu același făptuitor și în baza altei rezoluții infracționale, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil marca Sony Ericsson K-800i, un MP 4 marca "" și suma de 20 lei.
Prin încheierea nr. 6 din data de 16 iulie 2009 Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin încheierea nr. 38 R/20.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția penală, s-a luat față de inculpatul măsura arestării preventive pe o durată de 29 zile, începând cu data de 16.07.2009 până la data de 13.08.2009, măsură ce a fost menținută succesiv de instanța de fond în cadrul procedurii prev. de art. 3001prin încheierea datată 11.08.2009 și ulterior, în considerarea disp. art. 3002Cod procedură penală, prin încheierea din 06.10.2009, precum și prin sentința penală nr. 742/30.10.2009.
Judecătoria Rădăuția constatat, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri persistă și impun menținerea inculpatului în detenție provizorie.
Potrivit dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 Cod procedură penală (respectiv să mențină arestarea preventivă în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau în cazul în care există temeiuri noi care justifică privarea de liberate).
Analizând temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate, iar punctul de vedere exprimat se fundamentează pe o argumentație juridică ce are o susținere atât sub aspect faptic cât și cel judiciar.
Astfel, din perspectiva cerinței prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a considerat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, în maniera în care a acționat, descrisă în actul de sesizare a instanței și succint în cele ce preced, ar fi comis în concurs faptele sancționate din punct de vedere penal, cel vizat recunoscând, la urmărirea penală acuzațiile ce i se aduc și doar în fața instanței de fond el și-a nuanțat declarațiile.
În speța de față, presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile imputate își găsește suport în mijloacele de probă administrate până la momentul de față, relevante în acest sens fiind cu precădere declarațiile părților vătămate, declarația reprezentantului părții vătămate, declarația făptuitorului minor A, declarațiile martorilor, -, dovezile de ridicare-predare, procesul-verbal de reconstituire, coroborate cu declarațiile inculpaților.
În raport de probatoriul la care s-a făcut trimitere s-a raționat că există indicii temeinice că inculpatul s-a cantonat în sfera ilicitului penal, parte din acestea cristalizându-se sub aspect probator și prin prisma prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO, care fac referire la noțiunea de suspiciuni. Faptele care au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare(a se vedea hotărârea din 16.10.2001 în cauza O Hara contra Marii Britanii, parag. 36).S-a considerat că nu trebuie stabilită vinovăția unei persoane când se dispune arestarea preventivă, inculpatul bucurându-se în continuare de prezumția legală de nevinovăție până la condamnarea sa definitivă.
Raportat la criticile aduse de apărătorul inculpatului, instanța a reținut că inculpatul a fost privat de libertate, trimis în judecată și ulterior condamnat de instanța de fond pentru comiterea ambelor infracțiuni sub forma complicității, iar situația de fapt circumscrisă acestora este diferită, iar pe de altă parte, că acțiunile sale s-au îndreptat asupra a două părți vătămate, una fiind deposedată prin violență de bunuri și atentându-se la patrimoniul celeilalte, astfel că teza emisă cum că ar fi vorba despre aceeași faptă, nu-și găsește corespondent în suportul faptic reținut. Instanța a verificat doar dacă măsura arestării preventive se înscrie în coordonatele de legalitate și temeinicie, legitimând ingerința autorității judiciare în dreptul inculpatului la libertate și dacă este oportună menținerea în continuare a acesteia.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile ce dau conținut legal art. 148 lit. Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, reținând în concret că limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatorii sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat și între 7 și 20 de ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 21Cod penal.
Referitor la art. 148 alin. 1 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, ce a servit ca temei al arestării preventive a inculpatului, instanța a considerat că își păstrează valabilitatea în cadrul analizei pericolului concret pentru ordinea publică incident prin lăsarea sa în libertate și criteriile vizând natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost inițial privat de libertate și ulterior trimis în judecată, împrejurările și modalitatea concretă în care și-a desfășurat prezumtiva activitate infracțională. În acest context, s-a arătat că el a acționat în mod conjugat sub aspect rezolutoriu împreună cu celălalt coinculpat, pe timpul nopții, pluralitatea făptuitorilor dând acestora o mai mare încredere în reușita acțiunilor, făcându-i să acționeze cu mai multă îndrăzneală, să înfrângă mai ușor rezistența victimelor, că a comis presupusele fapte în prezența făptuitorului minor (cauza fiind disjunsă în ceea ce-l privește iar la dosar nu există date că s-ar fi stabilit o eventuală participație penală și a fost sancționat din punct de vedere penal) fiind posibil ca în atare situație acesta să-și însușească un model comportamental greșit, prin raportare la altă scară de valori și reguli de conviețuire socială, contrare celor edictate de stat ca entitate individuală și garant al valorilor sociale protejate de lege, încurajându-l astfel să săvârșească pe viitor fapte asemănătoare și, nu în ultimul rând că, mizând pe ascendentul moral ce-l avea asupra părții vătămate minore, decurgând din diferențele de vârstă, a recurs la tertipuri pentru aoi ntimida, participând astfel la însușirea pe nedrept a telefonului, așa cum se conturează din actele și lucrările dosarului la nivel de presupunere rezonabilă.
Prin prisma acestor criterii, Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului tulbură nu numai ordinea juridică, dar și mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, această tulburare fiind susceptibila de a se repeta in viitor, datorita faptului ca generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși.
Tribunalul a reținut că deși din Codul d e procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii, stabilindu-se că prin "pericol concret pentru ordinea publică" trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Deși inculpatul -, nu este cunoscut cu antecedente penale - de altfel lipsa acestora nu este o "performanță civică", ea nu poate decât să pună în evidență doar o stare de normalitate, conform căreia fiecare persoană este datoare să respecte ordinea de drept și să se abțină de la comiterea de fapte antisociale -, caracterizarea circumstanțială întocmită de Poliția comunei nu îi este favorabilă, aceasta conturând profilul său comportamental, el fiind creionat ca o persoană ce adoptă frecvent o atitudine deviantă, neagreată social, perturbantă pentru comunitatea din care face parte, ce a fost sancționat contravențional pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a normelor de circulație rutieră și este în atenția organelor chemate să aplice legea, toate aceste aspecte reliefate sedimentând convingerea instanței că prezintă un real pericol pentru ordinea publică, comportamentul său reprobabil fiind susceptibil a se repeta și pe viitor.
În atare condiții, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a organelor judiciare, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că poate persista în sfidarea legii, ignorând valorile sociale ocrotite de legiuitor, impunându-se așadar să se intervină energic și eficient, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional.
Așa fiind, punând în balanță dreptul inculpatului la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret incident prin lăsarea lui în libertate, pe de altă parte, se consideră că protejarea ordinii publice și a valorilor sociale ocrotite de lege are un caracter preponderent, justificându-se așadar în continuare privarea lui de libertate cel puțin încă o perioadă de timp, măsura preventivă sub incidența căreia se află în prezent răspunzând scopului prevăzut de legiuitor, în deplin consens cu prevederile interne și consecvente practicii CEDO.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit f Cod procedură penală în sensul că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, inculpatul a invocat că are o situație materială precară și 2 copii minori în întreținere.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 742/30.10.2009 Judecătoria Rădăuțil -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin 1 lit. e,g Cod penal, art. 26 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c, alin 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1, art. 74 lit. b,c, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b,c Cod penal.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul, care a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la data de 20.11.2009.
La primul termen de judecată, 21.12.2009, constatând lipsa de procedură cu inculpatul intimat, instanța de apel a pus în discuție, în temeiul art. 3002Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului apelant, măsură pe care a menținut-o în temeiul art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Cu privire la aspectele invocate de inculpat vizând nevinovăția sa, Curtea reține că din declarațiile părților vătămate și coroborate cu declarațiile martorilor, -, procesul verbal de reconstituire a faptelor, declarația făptitorului minor, dovezile de ridicarea telefonului mobil marca Sony Ericsson și a MP 4 "" rezultă indicii temeinice în sensul art. 681Cod procedură penală că inculpatul, împreună cu inculpatul și făptuitorul minor, în noaptea de 13/14 iulie 2009, i-au sustras părții vătămate un telefon mobil, iar în cursul aceleiași nopți, în jurul orei 1,00, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil, un și suma de 20 de lei.
Cu privire la menținerea arestării preventive pe considerentul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că încheierea criticată este legală și temeinică, motivele care au determinat instanța spre luarea unei asemenea hotărâri fiind expuse pe larg în considerentele acesteia.
Analizând condiția prevăzută de art. 148 alin 1 lit. f teza a doua din Codul d e procedură penală, respectiv că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că aceasta este îndeplinită și rezultă din natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor, împrejurările în care inculpatul a acționat - pe timp de noapte, asupra unor părți vătămate minore, de către trei persoane împreună - din gravitatea deosebită a acestora, urmările produse, precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupusei infracțiuni.
În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit. f Cod procedură penală, fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor.
Toate aceste date constituie probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care constă în gradul ridicat de insecuritate cauzat relațiilor normale dintr-o comunitate.
Situația familială a inculpatului poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, dar în împrejurările date nu constituie un criteriu de atenuare a pericolului concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea sa în libertate.
Curtea a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității. În același timp, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpatului se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența CEDO în materie.
Față de aceste considerente, Curtea constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică și în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. b coroborat cu art.141 Cod procedură penală va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 10.07.1986 în mun. R, jud. S, CNP -, domiciliat în comuna, nr. 266, jud. S, în prezent în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din 21.12.2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/30.12.2009
Jud. fond - Șt.
-
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Androhovici Daniela, Biciușcă Ovidiu
