Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 486/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 486/2009

Ședința publică de la 20 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 3: Dana Ghițoaica

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba - Secția Penală la data de 17.08.12009 în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu.

Procedura de citare fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și procedând la rejudecare a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive. A precizat că inculpatul a comis fapta pe fondul consumului de alcool ca urmare a stării de provocare de către partea vătămată care a exercitat acțiuni de violență asupra inculpatului, iar persoana inculpatului nu pune în pericol ordinea publică fiind o persoană fără adăpost.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate, precizând că instanța de fond a evaluat corect condițiile de fond și formă privind arestarea inculpatului.

Inculpatul având ultimul cuvânt regretă fapta comisă, a fost forțat de împrejurări, este handicapat și nu vede. Solicită judecarea în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală pronunțată la data de 17.08.2009 în dosarul nr- Tribunalul Alba - Secția penală a dispus, în temeiul art. 300 ind. 2.pr.pen. menținerea stării de arest a inculpatului, aflat în Arestul IPJ

A fost respinsă cererea formulată de inculpat de revocare a măsurii arestării preventive.

Cheltuielile judiciare avansate au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i pen. și de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa că la data de 04.07.2009, în timp ce se afla în parcul din centrul mun. A I, în urma unui conflict spontan cu numitul, a aplicat acestuia o lovitură de briceag în zona abdominală, victima suferind leziuni pentru care a fost internată de urgență.

S-a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea rezonabilă, conform art. 68 ind. 1.pr.pen. că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar pentru una dintre acestea( în speță tentativa de omor calificat) legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

S-a apreciat totodată că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile, datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetate în stare de libertate.

Mai mult, s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică decurge și din comiterea presupusei fapte într-un loc public, iar starea de provocare și schimbarea încadrării juridice, invocate de inculpat, pot fi apreciate doar cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, astfel cum prevede art. 139.pr.pen. și că simpla recunoaștere a faptei nu justifică revocarea arestului preventiv, Tribunalul a reținut că este neîntemeiată cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii arestării preventive.

Față de cele expuse, în temeiul art. 300 ind. 2.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând lăsarea sa în libertate, deoarece nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar fapta a fost comisă în legitimă apărare.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.

În mod corect Tribunalul a constatat că temeiurile care au fundamentat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și justifică în continuarea privarea de libertate a acestuia.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru una din infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică, prezentat de lăsarea în libertate a inculpatului, decurge din modalitatea comiterii faptelor, fără un motiv aparent, prin violență și în loc public, în chiar centrul orașului.

Aceste elemente justifică presupunerea că ordinea publică ar fi realmente amenințată dacă s-ar proceda la lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul repetării unor asemenea fapte, fiind îndeplinite astfel condițiile stipulate de art. 148 lit. f pr.pen.

Reținând totodată că menținerea stării de arest a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136.pr.pen. fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea constată că nu se impune revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, astfel cum a solicitat inculpatul.

Totodată, Curtea mai reține că examinarea îndeplinirii condițiilor legitimei apărări, respectiv existența stării de provocare sunt chestiuni ce țin soluționarea fondului cauzei, în acest stadiu procedural verificările limitându-se la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea, temeiuri care justifică în continuare privarea de libertate.

Față de considerentele expuse, apreciind că Tribunalul a adoptat o soluție legală și temeinică, criticile aduse de inculpat fiind nefondate, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge recursul declarat în cauză, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba - Secția Penală la data de 17.08.12009 în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească suma de 180 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați A

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.08.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

-

Red.

Dact. /2 ex./24.08.2009

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Monica Farcaș, Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 486/2009. Curtea de Apel Alba Iulia