Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 497
Ședința publică din data de 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier a
-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind soluționarea recursul declarat de inculpatul ( în prezent deținut în Penitenciarul Focșani ) împotriva încheierii de ședință din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 4178 emisă de Baroul Galați la data de 18.09.2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La întrebarea instanței, recurentul inculpat precizează că își menține recursul declarat în cauză și nu consideră necesar să-și angajeze apărător ales.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri,întrucât nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea,
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat în cauză, împotriva încheierii de ședință din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și în temeiul art. 139 Cod procedură penală să dispuneți revocarea măsurii arestării preventive, întrucât la acest moment nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acesteia.
Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal și nici ordinea publică nu se poate considera că mai este amenințată în cazul în care se va dispune revocarea măsurii arestării preventive.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este infractor primar și a fost trimis în judecată pentru o infracțiune comisă în condiții incerte, fiind vorba despre o altă situație de fapt pe care inculpatul o prezintă, fiind deținut preventiv de 1 an de zile.
Față de stadiul probatoriilor la acest moment și că dosarul se amână nejustificat din motive ce nu-i sunt imputabile inculpatului, că are patru copii și soția este grav bolnavă, consideră că acesta poate fi judecat în stare de libertate, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că de la momentul la care s-a pronunțat instanța asupra stării de arest și până în prezent, când s-a statuat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, nu a intervenit nici o modificare care să determine revocarea acestei măsuri.
Urmează a se constata că activitățile desfășurate și datele care există în dosar de după acest moment, și se referă la adresă emisă de IML din care rezultă că inculpatul este de rea credință în ceea ce privește administrarea mijloacelor de probă din prezenta cauză - acesta a solicitat a fi supus testului poligraf, deși știa foarte bine care sunt condițiile și dacă este o persoană emotivă și suferindă cu inima nu avea de ce să solicite acest test.
Consideră că o asemenea atitudine nu face să dovedească decât că este singurul care a determinat luarea măsurii arestării preventive, în primul rând prin săvârșirea faptei pentru care este cercetat și în al doilea rând prin atitudinea pe care o are în fața instanței de fond.
În consecință, apreciază că nu s-au modificat temeiurile care au determinat menținerea acestei măsuri preventive, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Necitarea sau lipsa martorilor din această cauză nu constituie o atitudine care poate fi o situație imputabilă nici inculpatului și nici instanței și nu poate fi avută în vedere în cauză ca fiind o împrejurare ce ar determina împlinirea termenului rezonabil pentru luarea unei măsuri preventive.
Solicită a fi avută în vedere natura infracțiunii dedusă judecății, care a fost comisă în împrejurări deosebite, ce implică audierea mai multor persoane, verificarea apărării inculpatului, motiv pentru care, măsura nu este nejustificată și nu s-a împlinit termenul rezonabil cu privire la durata acesteia.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicitând cuvântul în replică susține că acesta a solicitat testul poligraf însă la data la care acesta trebuia supus testului a precizat că se simte foarte rău la acel moment, împrejurare ce nu se poate dovedi și nici contesta.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:
S-a reținut că în cauză, inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. i pen.
În fapt, s-a reținut că la data de 16.09.2007 inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona toracelui părții vătămate, cauzându- leziuni ce i-au pus în primejdie viața și care au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
Prin cererea de față, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind revocarea măsurii arestării preventive formulată de acesta, și solicită în temeiul art. 139 Cod procedură penală revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acesteia.
Consideră că lăsarea sa în libertate nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal și nici ordinea publică nu se poate considera că mai este amenințată în cazul în care se va dispune revocarea măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește cererea formulată de inculpat prin apărător, Tribunalul Vranceaa apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive si ulterior a menținerii acesteia, subzistă, in sensul că pericolul social concret al faptei de comiterea căreia este acuzat inculpatul nu s-a diminuat, partea vătămată în continuare se află in suferință, nu si-a valorificat drepturile si suportă personal cheltuielile necesare vindecării sale.
S-a mai reținut că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei si a avut o permanentă atitudine oscilatorie, iar limitele minime prevăzute de legiuitor pentru pedeapsa aplicabilă teoretic, depășește minimul de patru ani prevăzut prin dispozițiile art. 148, lit. f Cod pr. penală.
Chiar dacă inculpatul se află in stare de arest preventiv de mai mult timp, acest interval de timp este justificat prin derularea procesului penal - necesitatea administrării de probe, fără a se putea interpreta aceasta ca fiind un interval de timp ce depășește limita de timp rezonabilă la care s-a făcut referire prin raportarea la legislația Curții Europene.
Principul aflării adevărului si a respectării normelor procedurale privind cercetarea judecătorească, respectarea drepturilor procesuale dar si a obligațiilor ce decurg din acestea atât pentru inculpat cât si pentru partea vătămată, completează motivația intervalului de timp pentru care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive.
Din aceste motive, cererea privind revocarea măsurii arestării preventive si punerea in libertate de îndată a inculpatului, a fost respinsă de Tribunalul Vrancea ca fiind neîntemeiată.
Față de această situație și ținând seama de prevederile art. 1411alin. 1 Cod procedură penală în ceea ce privește calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, Curtea constată că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac, motiv pentru care recursul de față urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul ( în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, fiul lui și, născut la data de 30.09.1979 în F, județul V, domiciliat în comuna S, judetul V, CNP: -) împotriva încheierii de ședință din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 40 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpat va fi avansată către Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
a
/ 23 2008
Fond:
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Daniela Liliana Constantinescu, Mariana