Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 496

Ședința publică din data de 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Mariana

Grefier

-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul (în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 134 din 05.03.2008 a Tribunalului Galați - dosar nr- ( sentința penală nr.435 din data de 14.11.2007 a Judecătoriei Tg. B - dosar nr-.

La apelul nominal au răspuns: recurentul condamnat în stare de arest, asistat de avocat în substituire pentru avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3056 emisă de Baroul Galați la data de 17.06.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Curtea, aduce la cunoștința recurentului că pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu; totodată, conform prevederilor art. 6 Cod procedură penală i se face cunoscut faptul că are dreptul de a-și angaja apărător ales, dacă consideră necesar, sens în care se acordă un singur termen.

Recurentul revizuient nu consideră necesar să-și angajeze apărător ales.

Conform prevederilor art. 294 alin. 3 Cod procedură penală s-a acordat dreptul recurentului revizuient de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuient susține că are de formulat probe în susținerea motivelor de recurs, respectiv proba cu martori.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se avea în vedere că apelul declarat de revizuient a fost respins ca tardiv și în atare situație, recursul de față apare ca fiind inadmisibil.

Recurentul revizuient solicită a se lua act că-și retrage cererea de recurs formulată în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se lua act de declarația de retragere a recursului formulat de recurentul revizuient.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de revizuient și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:

Prin sentința penală nr. 435/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, ca nefondată.

În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 21.05.2007 condamnatul a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 135/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B în dosarul nr-.

Prin sentința penală nr. 135/19.03.2007 a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 teza a II-a Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului pentru restul de 586 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 85/19.02.2003 a Judecătoriei Tg.B iar potrivit art. 39 alin. 2 Cod penal contopește acest rest cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 135/19.03.2007 și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare.

Ca situație de fapt s-a reținut că în seara zilei de 28/29.10.2006 inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate din satul, comuna -Meria, jud. G de unde a sustras suma de 730 lei. Partea vătămată a declarat că în noaptea respectivă a fost la o cumetrie de unde inculpatul a dispărut între orele 23,00 - 3,00 dimineața după care a venit înapoi la petrecere.

Inculpatul a fost prezent în faza de cercetare judecătorească și a recunoscut fapta, declarând că este de acord să restituie banii părții vătămate.

Din declarațiile martorilor din lucrări, și rezultă cele confirmate de partea vătămată.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a arătat că fapta nu este săvârșită de el, ci de numitul din satul, comuna - Meria, jud.

Revizuientul nu a relatat fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanța de judecată în momentul soluționării cauzei.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat apel revizuientul reluând, în motivarea acestuia, aspectele menționate în cererea de revizuire.

Tribunalul Galația apreciat că apelul inculpatului este tardiv formulat.

Astfel potrivit art. 363.pr.pen. termenul de apel este de 10 zile și curge pentru partea aflată în stare de detenție de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Din verificarea actelor dosarului de fond rezultă că revizuientului i-a fost comunicată copia dispozitivului la data de 29.11.2007 ( fila 27). Așadar, ultima zi în care revizuientul putea formula apel era 10.12.2007.

Or, declarația de apel a fost înregistrată la administrația locului de deținere la data de 11.12.2007 ( fila 2 dosar apel), fiind depășit termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele mai sus expuse conform art. 379 pct. 1 lit. a teza I pr.pen. a fost respins ca tardiv formulat apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 435/2007 a Judecătoriei Tg.

Conform art.189 pr.pen. și art. 192 alin. 2.pr.pen. a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 134 din data de 5.03.2008 a Tribunalului Galația declarat recurs inculpatul iar la termenul de judecată din data de 19.09.2008, recurentul în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.

Având în vedere cererea recurentului, de retragere a recursului declarat și văzând prevederile art. 385 ind. 4 în referire la 369 alin. 1 Cod procedură penală, conform cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea urmează a obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 3854în referire la art. 369 Cod procedură penală ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul (în prezent deținut în Penitenciarul Galați, fiul lui și, născut la data de 26.01.1964 în comuna, județul G, CNP: -, domiciliat în H,-,. 3) împotriva sentinței penale nr. 134 din 05.03.2008 a Tribunalului Galați - dosar nr- ( sentința penală nr.435 din data de 14.11.2007 a Judecătoriei Tg. B - dosar nr-.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red./Dact. / 2 ex.23 2008

Apel: - M:M:

Fond-

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Daniela Liliana Constantinescu, Mariana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Galati