Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 508/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.508
Ședința publică din data de 17 iulie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui si, născut la 09.11.1974, in prezent aflat in Penitenciarul Focșani si, fiul lui si, născut la 08.04.1959, in prezent aflat in Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr- prin care s- onstatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților, menținându-se.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.3858/2009 și în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.3859/2009
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorilor din oficiu să ia legătura cu recurenții-inculpați.
Recurenții-inculpați și, personal și prin apărători, declară că nu au alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, în temeiul art.385/13 pr.penală constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat critică încheierea pronunțată de Tribunalul Buzău pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la momentul când a fost arestat. Consideră că măsura privării de libertate este excesivă în raport cu atitudinea inculpatului și a faptului că din probele administrate în cauză se poate reține în sarcina inculpatului eventual săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și nu cea de tâlhărie.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 9 iulie 2009 și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat critică încheierea de ședință din data de 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a menținut starea de arest, precizând că în prezent nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului, iar această măsură este excesivă. Consideră și că acesta poate fi cercetat în stare de libertate, întrucât din probele administrate până în prezent se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În plus, precizează faptul că de la momentul luării măsurii arestării s-a scurs o perioadă lungă de timp și nu mai există temerea că dacă ar fi liber ar influența martorii ori părțile din proces.
În final, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că încheierea pronunțată de Tribunalul Buzău prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor doi inculpați este temeinică și legală.
În opinia sa, doar părțile vătămate pot aprecia dacă măsura arestării preventivă este una excesivă, întrucât acestea i-au surprins în locuințele lor pe inculpați în timp ce sustrăgeau bunurile.
Fără a se discuta încadrarea juridică, consideră că justificat instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați și a apreciat că se mențin în continuare temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Instanța de apel a avut în vedere faptul că ambii inculpați au antecedente penale, aceștia au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii, respectiv la o pedeapsa de 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar la pedeapsa de 12 ani pentru același gen de infracțiune.
Raportat la cele susținute mai sus, pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de către cei doi inculpați și de menținere ca legală și temeinică a încheierii pronunțate de Tribunalul Buzău.
Recurentul-inculpat personal având ultimul cuvânt susține că i s-au încălcat drepturile prevăzute de lege și a fost arestat abuziv, întrucât nu a avut apărător. Precizează că familia părții vătămate are o poziție influentă în oraș, iar la poliție i s-a pus în vedere că nu are dreptul să pună întrebări.
Susține că la dosar sunt CD-uri însă nu s-a dorit vizionarea lor de către cele două instanțe.
Dorește să fie judecat în stare de libertate pentru că numai așa își va putea face apărările, va depune dovezi și acte și se obligă să nu părăsească localitatea.
Recurentul-inculpat, personal având ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara, întrucât locuiește la și trebuie să se deplaseze la instanță, și consideră că în stare de libertate va putea depune probe concludente și va dovedi că ceea ce a susținut în declarațiile sale este adevărat. La dosar există CD-uri ce fac dovada faptului că au fost mai multe persoane, dar nu se dorește vizionarea lor.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată,
Prin încheierea de ședință din data de 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. în dosarul nr- s- onstatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților, fiul lui si, născut la 09.11.1974, in prezent aflat in Penitenciarul Focșani si, fiul lui si, născut la 08.04.1959, in prezent aflat in Penitenciarul Focșani.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr.411/5.05.2009 Judecătoria Buzăul -a condamnat pe inculpatul la o pedeapsa de 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 alin.1 si alin.21lit.a,b,c cu aplicarea art.37 lit.b si la o pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 cod penal cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, iar după contopirea cele 2 pedepse in pedeapsa rezultanta de 9 ani închisoare, s-a dispus executarea acesteia prin privare de libertate si a fost menținuta starea de arest preventiv.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu aceeași încadrare juridica ca in situația primului inculpat și la o pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu in forma calificata, reținându-se pentru ambele fapte existenta stării de recidiva postcondamnatorie și postexecutorie.
Au fost contopite cele doua pedepse in pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
A fost menținuta starea de arest preventiv a inculpatului, dispunându-se executarea pedepsei rezultante in regim de detenție.
Ca situație de fapt, prima instanță a reținut că in ziua de 17.04.2008 inculpații, și, in baza unei înțelegeri prealabile, s-au deplasat in municipiul B la locuința părții vătămate si au pătruns in aceasta prin distrugerea sistemului de închidere de unde au sustras suma de 2000 lei si bijuterii din aur,cauzând un prejudiciu material in suma de 25.000 lei. La scurt timp după ce inculpații au pătruns in interiorul locuinței,partea vătămata a revenit la domiciliu dar,observând ca butucul yalei a fost forțat,a intuit ca in interior se aflau persoane străine. In aceasta situație a produs un zgomot cu cheile pe care le avea asupra sa, moment in care cei 3 inculpați au deschis ușa apartamentului si au ieșit pe rând din locuință. Pentru a-si asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spray lacrimogen in fata parții vătămate,după care au coborât scările. Partea vătămata a suferit leziuni oculare care au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale. Imediat după incident partea vătămata s-a deplasat la o vecina de palier,a ieșit in balconul apartamentului acesteia si a strigat ca i-a fost spart apartamentul. Martorii și au auzit strigatele părții vătămate si au observat pe cei 3 inculpați care se deplasau in fuga,reușind sa-l prindă inițial pe. Acesta le-a spus martorilor ca il urmărește pe inculpat motiv pentru care a fost lăsat in,continuând urmărirea inculpatului pe care martorii l-au prins pe o scara de bloc.
Inculpatul a ieșit din blocul părții vătămate s-a oprit din alergare si s-a ascuns după mașinile parcate in zona.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul,aflat in stare de libertate,precum si inculpatii si aflați in stare de arest preventiv.
Cauza a fost înregistrata in apel la ribunalul Buzău data de 29.05.2009 care procedând la verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive, la termenele de judecată din data de 4 iunie 2009 și 9.07.2009, in conformitate cu art.3002cod pr.penala, a constatat că motivele care au determinat arestarea inculpaților apelanți impun in continuare privarea acestora de libertate.
Din examinarea mijloacelor de proba administrate in cursul urmăririi penale si cu ocazia cercetării judecătorești, tribunalul a constatat că rezultă dovezi si indicii temeinice care converg spre presupunerea rezonabila ca inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost privați de libertate si condamnați in primă instanță de către judecătorie. Astfel,inculpații au recunoscut că au pătruns în locuința părtii vătămate, dar au susținut că greșind adresa,au fost surprinși de către aceasta din urmă în timp ce se pregăteau sa părăsească apartamentul,unul dintre inculpați i-a pulverizat în față spray lacrimogen și au încercat să fugă. Inculpații au fost văzuți în timp ce părăseau în fugă scara blocului de către martorii mai sus menționați,iar unul dintre aceștia a fost reținut și predat organelor de poliție. Apelanții nu au recunoscut că au sustras bunuri din apartamentul părții vătămate,dar dovezile administrate converg spre presupunerea că au reușit să ia bunurile pretinse de partea vătămată și pentru a-și asigura scăparea au pulverizat spray lacrimogen în fața victimei.
Inculpații s-au deplasat pentru comiterea faptei cu trenul din municipiul B până în municipiul P și în continuare cu un autoturism până în municipiul Inculpatul, trimis în judecată și condamnat prin aceeași sentință, a declarat în mod constant că s-au deplasat pe raza municipiului B cu intenția de a fura bunuri din apartamente.
In contextul de fapt mai sus menționat, tribunalul a constatat că se impune menținerea în stare de arest a inculpaților, întrucât lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este demonstrat de modul de concepere și comitere a faptelor,din modalitatea în care aceasta a fost pusă în executare precum și din conduita anterioară a inculpaților apelanți,aceștia suferind condamnări anterioare pentru comiterea altor infracțiuni.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă lăsarea inculpaților în libertate nu trebuie să fie în mod necesar demonstrat prin probe administrate în acest scop. Acest pericol poate și trebuie să fie extras inclusiv din materialul probator administrat în cauză prin raportare la gravitatea faptei săvârșite, la modalitățile de concepere și executare,precum și din elementele care caracterizează persoana inculpaților și care pune în evidență potențialul infracțional al acestora.
Împotriva încheierii de ședință din data de 9 iulie 2009 au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a apreciat că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care pe parcursul soluționării în fond a cauzei le-a fost încălcate mai multe drepturi procesuale inclusiv dreptul la apărare.
Susțin recurenții că nu se fac vinovați decât de comiterea infracțiunii de violare de domiciliu nu și a infracțiunii de tâlhărie, deoarece mijloacele de probă nu dovedesc împrejurarea că au pătruns în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage bunuri, iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu nu se impune menținerea lor în stare de arest atâta timp cât gravitatea acestei fapte nu justifică o măsură atât de aspră.
Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpaților, aceștia apreciind că scopul procesului penal poate fi în mod eficient admis într-o asemenea manieră câtă vreme nu sunt vinovați de săvârșirea concursului infracțional pentru care sunt deduși judecății.
În plus intervalul de timp scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent conduce la concluzia depășirii termenului rezonabil, ceea ce justifică, în opinia recurenților, punerea lor în libertate.
Curtea examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385.p constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta în continuare:
În mod judicios tribunalul, investit cu soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârii prin care inculpați au fost condamnați în primă instanța la pedeapsa închisorii, a făcut aplicarea față de aceștia a disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b
C.P.P.Potrivit acestor texte de lege, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În speță cei doi inculpați - recurenți au fost condamnați în primă instanță de Judecătoria Buzău la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare( inculpatul ) și respectiv 12 ani închisoare( inculpatul ) pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie în formă calificată și violare de domiciliu în formă agravată, pentru ambii reținându-se săvârșirea faptelor în forma recidivei, postexecutorii în ceea ce-l privește pe inculpatul și postcondamnatorii, dar și post executorii în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă la data de 23 iulie 2008 de către instanța de judecată respectiv Judecătoria Buzău, în temeiul disp. art. 148 lit. a și f reținându C.P.P.-se existența temeiurilor și indiciilor temeinice în legătură cu participația acestora, dar și în raport de împrejurarea că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum și faptul că inculpații au fugit în scopul de a se sustrage urmăririi penale.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost apreciat la momentul luării măsurii arestării preventive ca rezultând din împrejurarea că inculpații au venit din altă localitate pe raza municipiului B pentru a săvârși infracțiunile, dar și din faptul că ambii au fost condamnați anterior de mai multe ori pentru săvârșirea unor fapte de același gen.
Ulterior instanțele de judecată legal investite au procedat la prelungirea și respectiv menținerea măsurii arestării preventive a recurenților, căile de atac declarate împotriva hotărârilor vizând aceste măsuri fiind analizate de către instanțele de control judiciar și apreciată ca nefondată.
Prin încheierea atacată în prezent instanța de apel a apreciat în mod judicios, așa cum am arătat mai sus că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a celor doi inculpați impun în continuare privarea lor de libertate.
Evident că această apreciere privește în principal condiția prevăzută la art. 148 lit. f și C.P.P. în special pe cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate.
În acest sens în justificarea acestei concluzii trebuie să avem în vedere nu numai gravitatea faptelor pentru care cei doi recurenți sunt deduși judecății, dar și antecedența penală a acestora, care îmbracă forma recidivei în privința ambilor recurenți, recidiva constând în multiple alte condamnări anterioare care, cel puțin până la acest moment sunt de natură a crea serioase îndoieli în legătură cu respectarea cerințelor de conviețuire socială și a imperativelor legii penale de către cei doi inculpați.
Or, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a evidențiat că severitatea sancțiunii și cazierul persoanei în cauză sunt elemente ce pot fi avute în vedere în aprecierea pericolului de sustragere de la proces sau de repetare a infracțiunilor(cauzele Kusyk contra Polonie i- hotărârea din 24.10.2006 și respectiv Michta contra Poloniei - hotărârea din 4.05.2006).
În cauză atât gravitatea sancțiunilor prevăzute de lege (superioare în mod evident limitei minime de 4 ani stipulată de art. 148 lit. f C.P.P.) dar și modul și împrejurările concrete în care s-au comis faptele deduse judecății - prin pătrunderea fără drept în domiciliul părții vătămate de către cei doi recurenți, împreună cu o altă persoană și surprinderea inculpaților de către partea vătămată, conjugat cu acțiunea unuia dintre aceștia de pulverizare către partea vătămată a unui spray lacrimogen, în încercarea de a-și asigura scăparea - elemente coroborate cu antecedența penală a recurenților, astfel cum aceasta a fost reliefată mai sus, constituie argumente solide și pertinente care justifică concluzia că lăsarea acestora în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, existând premisele continuării activității infracționale.
Și cealaltă condiție de bază a arestării preventive, cea prev. de art. 143.C.P.P. este îndeplinită în cauză câtă vreme probele administrate atât pe parcursul urmării penale, dar și pe parcursul judecății cauzei în primă instanță, constituie elemente în raport de care se poate reține plauzibilitatea bănuielilor vizând participația recurenților la săvârșirea faptelor pentru care sunt deduși judecății.
Ne referim aici în principal la depozițiile celor doi martori oculari care i-au văzut pe inculpați, dar și la declarațiile părții vătămate, fotografiile judiciare, percheziția domiciliară efectuată la inculpatul, astfel încât susținerile acestora în legătură cu faptul că nu sunt autori decât ai infracțiunii de violare de domiciliu, nu reprezintă suficiente temeiuri pentru a se putea aprecia că menținerea arestărilor preventive ar contraveni dispozițiilor legale.
Nici cealaltă critică a recurenților, care privește încălcările repetate ale dispozițiilor procedural penale pe parcursul judecății cauzei în fond, nu se verifică, câtă vreme din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la judecata în fond a cauzei inculpații au beneficiat de asistență juridică prin intermediul apărătorilor aleși, iar în plus aspectele invocate de către aceștia în cadrul recursului de față privitoare la imposibilitatea de a pune întrebări martorilor sau părții vătămate, nu pot constitui elemente în raport de care să se poată concluziona că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive ar fi suferit o serie de modificări ce ar impune punerea recurenților în libertate, acestea urmând a fi verificate în amănunt cu prilejul judecării căii de atac.
În raport de obiectul prezentei cauze, Curtea observă că instanța de control judiciar învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanțe a apreciat de asemenea în mod judicios și în ceea ce privește împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar face decât să producă un impact și o rezonanță socială negativă în contextul în care aceștia sunt deduși judecății pentru fapte al căror mod de comitere justifică concluzia unei periculozități sporite.
În plus, nici termenul rezonabil al detenției preventive nu a fost depășit în cauză, ținând seama de faptul că atât pe parcursul judecății în fond dar și în cursul judecării apelului până la momentul de față, instanțele au apreciat că se impune o cercetare judecătorească amănunțită și verificarea tuturor apărărilor inculpaților.
Tot jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a evocat situațiile în care, dat fiind complexitatea speței, volumul probelor ce se impun a fi administrate și circumstanțele particulare ale cauzei, se justifică o detenție provizorie mai îndelungată fără ca prin aceasta să fie încălcat art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale(cauza Gladczak contra Poloniei - hotărârea din 31.05.2007).
Așa fiind, față de argumentele sus expuse, Curtea constată că încheierea atacă este legală și temeinică urmând ca recursurile să fi e respinse conform art. 385/15 pct. 1 lit. b
C.P.P.Văzând și disp. art. 192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui si, născut la 09.11.1974, in prezent aflat in Penitenciarul Focșani si, fiul lui si, născut la 08.04.1959, in prezent aflați in Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-.
Obligă fiecare recurent la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iulie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Cr.
6 ex./20.07.2009
f-
Judecătoria Buzău
,
Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter persona
Număr notificare 3113/2004
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Mihai Viorel Tudoran, Cristina
