Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 51
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16.06. 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, prin care s- dispus arestarea preventivă a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul - recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av. apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța procedează la identificarea inculpatului după datele de stare civilă.
Interpelat fiind inculpatul arată că a luat cunoștință de faptul că instanța de fond a dispus luarea măsurii de arest preventiv la data de 29.08.2008, că menține recursul formulat și că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, arătând că acesta susține că nu s-a sustras de la judecată dar că nu a avut cunoștință de proces, nu a primit nici o citație și nu a știut de măsura dispusă de instanță până la momentul punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că a trecut un an de la data sesizării instanței, în ceea ce l privește pe inculpatul, perioadă în care acesta nu s-a prezentat niciodată în fața instanței, acesta fiind și motivul pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Față de data la care s-a pronunțat încheierea de ședință, respectiv 16.06.2008 solicită respingerea recursului ca tardiv.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate, arătând că nu a s-a prezentat în fața instanței deoarece nu a primit nici o citație, a aflat de proces abia în cursul lunii trecute când organele de poliție din localitatea de domiciliu i au adus la cunoștință că a fost emis un mandat de aducere pe numele său, pentru termenul de judecată din data de 8.09.2008 și că intenționa să se prezinte la acel termen.
Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior dezbaterilor.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 16. 06. 2008, a Tribunalului Iașis -a dispus arestarea preventivă în cursul judecații a inculpatului, acesta fiind judecat pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de persoane".
În luarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că de la momentul sesizării instanței de judecată, respectiv data de 03. 09. 2007 și până la acest moment, inculpatul nu s-a prezentat la judecată și chiar s-a ascuns sau a fugit sustrăgându-se astfel de la judecată, refuzând să se supună mandatelor de aducere emise de instanță. Încercările organelor de ordine de a-l aduce la judecată cu mandatele de aducere au eșuat de fiecare dată din cauza atitudinii sfidătoare a inculpatului.
În termen legal această încheiere a fost atacată cu recurs de către inculpat și criticată ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând prin apărătorul său judecarea în stare de libertate cu motivarea că nu a avut cunoștință de proces, nu a primit nici o citație în acest sens și nu va fi afectată buna desfășurare a procesului penal.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat din următoarele motive:
Instanța de fond a dispus arestarea preventivă a inculpatul cu motivarea că inculpatul, care este în curs de judecată, nu a răspuns la chemările instanței când a fost citat și nici când au fost emise mandate de aducere. Mai mult decât atât, când organele de ordine încercau să îl aducă la instanță cu mandatele de aducere, acesta reușea să le inducă în eroare asupra intenției sale de a se prezenta și, în ziua judecații, fie nu răspundea la apelul acestora, fie pleca de acasă. Când a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în vederea audierii, urmând să se pună în discuție arestarea preventivă, acesta a plecat din localitate. Toate aceste comportamente ale inculpatului se circumscriu cazului în care se poate dispune arestarea preventivă, așa cum prevăd dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 160 ind. a, Cod procedură penală.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că inculpatul, prin atitudinea sa față de instanță, așa cum a fost reținută și de instanța de fond, se sustrage de la judecată, așa încât suntem în prezența cazului prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală și arestarea preventivă a inculpatului este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16.06.2008, a Tribunalului Iași.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
04.09.2008
Tribunalul Iași
Jud.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Minuta deciziei nr. 51 Dosar nr-
Ședința publică de la 03 2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 16.06.2008, a Tribunalului Iași.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 2008
Grefier,
- -
03 2008
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Claudia Susanu, Gabriela Scripcariu