Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 528/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 528

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 24 august2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Vorniceasa Ioana președinte secție

- - - judecător

- - - judecător

-A - - grefier

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -- SERVICIUL TERITORIAL BACĂU

reprezentat prin procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 19.08. 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind recurentul-inculpat, citat fără aducere, acesta fiind transferat în Penitenciarul Poarta Albă la data de 21.08.2009.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Parchetului, nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea. Susține că din probatoriul aflat la dosar rezultă că drogurile erau achiziționate pentru consumul propriu și nu pentru a fi comercializate.

Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților.

Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursului ca nefundat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț, ca fiind temeinică și legală. în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și anume: gravitatea faptei, pericolul social pentru ordinea publică, împrejurările comiterii infracțiunii și circumstanțele inculpatului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea penală din data de 19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în temeiul art. 3002rap. la art. 160 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în baza încheierii nr.11/U/2009 a Tribunalului Neamț, ca legală și temeinică și pentru administrare de probe s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 30.09.2009.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că în cauză temeiurile care au determinat luarea și menținerea până în prezent a acestei măsuri nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea nr. 11/U/18.03.2009 a Tribunalului Neamț, măsură menținută de instanța de control judiciar, analizându-se temeinicia și legalitatea acestei măsuri și constatându-se a fi incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Arestarea preventivă a fost menținută de instanță, la primirea dosarului și în cursul judecății, prin încheierile din 13.04.2009, 27.05.2009 și 15.07.2009.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pretins a fi comisă este închisoarea de 3 la 15 de ani, astfel că lăsarea inculpatului în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de desfășurare a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare.

Totodată prima instanță a reținut faptul că având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de 5 luni și că această cauză este complexă nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunii și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă sau a depășirii termenului rezonabil al duratei arestării. Față de modul de comitere a infracțiunii de către inculpat, descris în rechizitoriu, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

Prima instanță a apreciat că, în baza dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru administrarea probatoriului este necesară momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus- a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte, respectiv: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.

S-a constatat astfel că inculpatul a dat declarații care le contrazic, în parte pe cele din cursul urmăririi penale, fiind necesară lămurirea situației de fapt prin administrarea unui probatoriu mai amplu. Măsura arestării preventive a inculpatului este conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existând în cauză factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, respectiv suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune.

Împotriva soluției de mai sus a declarat recurs inculpatul care a arătat faptul că nu prezintă pericol social deoarece drogurile erau pentru consum propriu.

Curtea analizând actele dosarului constată că inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă, - Biroul Teritorial Neamț din data de 8.04.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu art.41 al.2 Cod penal și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, cu art.41 al.2 Cod penal.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată, fapte care prezintă un grad de pericol social deosebit, prin influența negativă pe care o au asupra tineretului.

Pentru acest considerent, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu s-a finalizat și există pericolul ca prin lăsarea în libertate inculpatul să încerce să zădărnicească aflarea adevărului. În consecință, Curtea în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii penale din data de 19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu - av., din cadrul Baroului B în sumă de câte 100 lei, se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii penale din data de 19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, av., din cadrul Baroului B în sumă de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerul Justiției și Libertăților și se va include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vorniceasa Ioana, Crîșmaru Gabriel, Anti Silviu

GREFIER,

a

Red.înch.

Red.dec. -

Tehnored. - 2 ex.

25.08.2009

Președinte:Vorniceasa Ioana
Judecători:Vorniceasa Ioana, Crîșmaru Gabriel, Anti Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 528/2009. Curtea de Apel Bacau